Newsflash
Diverse

Reversibilitatea fibrozei hepatice și rolul diabetului de tip 2 în carcinoamele pancreatice

de Dr. Sorin CHIVU - aug. 18 2017
Reversibilitatea fibrozei hepatice și rolul diabetului de tip 2 în carcinoamele pancreatice

     Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH) alături de Asociația europeană pentru studiul ficatului (EASL), UMF ,,Carol Davila” București și Societatea națională franceză de gastroenterologie (SNFGE) au organizat, în perioada 22–24 iunie, Congresul național de gastroenterologie, hepatologie și endoscopie digestivă, ediția cu numărul 37. Manifestarea științifică din acest an a avut ca scop actualizarea cunoștințelor clinice, promovarea abordărilor bazate pe dovezi și împărtășirea experiențelor clinice din domeniul gastroenterologiei.

 

Fibroza de după tratamentul antiviral

 

     Hepatita virală C (HVC) cronică se poate complica cu neuropatie periferică, manifestări cutanate, tulburări hematologice, limfoame, manifestări oculare, neuropsihice și boli pulmonare, ce pot apărea în perioada lungă de manifestare a virusului. Până la 74% din pacienți pot avea manifestări extrahepatice. În HVC, deși replicarea virală se oprește și virusul rămâne nedetectabil, inflamația poate să evolueze la nivelul ficatului. Prin urmare, (HVC) necesită și monitorizare posttratament.
     Bolnavii cirotici, deși vindecați virusologic, nu pot fi vindecați de fibroza avansată rămasă după infecție. Fibroza este ireversibilă în contextul histologic actual. Astfel, în cadrul monitorizării posttratament, se folosesc mijloace non-invazive de investigare, cum ar fi studiile elastografice și testele biologice. Prof. dr. Ioan Sporea (Timișoara) a prezentat un studiu bicentric realizat de UMF ,,Victor Babeș” Timișoara în colaborare cu Institutul Clinic Fundeni, care a analizat elastografia hepatică (FibroScan), înainte și după tratamentul IFT (fără interferon) cu Viekirax, Exviera, Ribavirină. Cohorta inițială de 256 de pacienți a fost monitorizată la începutul și sfârșitul tratamentului (EOT – end of treatment). Un subgrup de 180 de pacienți a fost evaluat la 12 săptămâni după terminarea tratamentului (SVR12). Pentru diagnosticarea cirozei s-a folosit un cut-off de 12 kilopascali, iar o scădere sau o creștere cu 10% a medianei variabilelor elastografice tranziționale a fost considerată semnificativă.
     Pacienții din studiul prezentat au fost supraponderali, cu un IMC (indice de masă corporală) de 28,2 ± 3,3. Majoritatea pacienților (59,7%) au prezentat o scădere de mai mult de 10% a variabilelor elastografice. 23% din pacienți au avut valori stabile, în timp ce 17,3% au prezentat o creștere a valorilor. În subgrup, s-a efectuat elastografie și la SVR12, media valorilor fiind semnificativ mai scăzută comparativ cu valorile înainte de tratament (p<0,0001) și de la sfârșitul tratamentului (p=0,04).
     Valoarea răspunsului virusologic susținut (SVR) la 12 săptămâni a fost de 20kPa, aceasta scăzând de la valoarea inițială de 25kPa. În urma celor 12 săptămâni, a dispărut doar inflamația, nu și fibroza, care este cel mai probabil definitivă, existând rezerve în ceea ce privește reversibilitatea sa. Elasticitatea hepatică (Liver Stifness – LS) este dată de cumularea fibrozei cu inflamația hepatică. Concluziile studiului prezentat de profesorul Sporea arată că la finalul tratamentului a existat o scădere semnificativă a LS cu peste 10%, aceasta continuând să scadă și după încheierea tratamentului. Ghidul de supraveghere posttratament al EASL recomandă ca metodă de supraveghere elastografia tranzițională, în detrimentul markerilor biologici, ce pot subestima fibroza.

 

Hepatocarcinomul și VHC

 

     Hepatocarcinomul (HCC) reprezintă a cincea cauză de malignitate din lume și a treia cauză de deces prin cancer, apărând de două până la patru ori mai frecvent la sexul masculin față de cel feminin, de regulă la vârste între 60 și 70 de ani. HCC este o complicație redutabilă a cirozei hepatice (CH), indiferent de etiologia acesteia.
     Dr. Dana Maftei (București) a prezentat un studiu despre incidența și caracteristicile carcinomului hepatocelular la pacienții cu ciroză hepatică. Studiul a presupus investigarea pacienților prin ecografie abdominală, computer tomograf și alfa-feto-proteină serică (AFP). Din 287 de pacienți cu CH evaluați prin ecografie abdominală, respectiv tomografie abdominală, au fost identificați 29 de pacienți cu HCC, reprezentând 10,10% din cazuri, cu vârsta medie a lotului de 62,5 ani, cu predominanța certă masculină (68,97%). 48,27% din pacienți au avut ca etiologie a CH virusul hepatitic C. În conformitate cu criteriile Barcelona pentru stadializarea HCC, 55,17% din pacienți au avut hepatocarcinoame precoce. În ceea ce privește leziunile asociate, 31,03% au prezentat tromboză de venă portă. Referitor la valoarea AFP, 66,66% din pacienții cu HCC au prezentat creșteri >10 ng/ml.

 

Chimioembolizarea transarterială în HCC

 

     Un alt studiu, realizat de colectivul de la Centrul pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic, Institutul Clinic Fundeni și prezentat de prof. dr. Liana Gheorghe, a avut ca scop investigarea utilității clinice a determinării AFP și des-γ-carboxi-protrombinei (DCP) în evaluarea răspunsului la tratament la o lună, la pacienții cu HCC tratați prin chimioembolizare transarterială (TACE). Studiul a fost realizat pe 36 de pacienți cu HCC netratați anterior. Dintre aceștia, 27 au efectuat TACE ca modalitate de tratament inițial. Nivelurile serice de AFP și DCP au fost măsurate și caracteristicile clinico-patologice au fost determinate pentru toți subiecții. Testul de rang Wilcoxon a fost folosit pentru a compara variabilele la momentul inițial și după o lună.
     80,5% din pacienții cu HCC au fost tratați, 22 de pacienți au efectuat TACE clasic, cinci pacienți – DEB-TACE și un pacient – RFA. Valoarea AFP a scăzut semnificativ după o lună, la pacienții cu HCC tratați. Același lucru a fost valabil și pentru valorile DCP. Valoarea AFP a scăzut semnificativ după o lună la pacienții cu TACE clasic și a atins o semnificație marginală la pacienții la care s-a efectuat DEB-TACE. Valoarea DCP a scăzut semnificativ la o lună la pacienții cu TACE cu lipiodol, dar nu și la pacienții care au efectuat DEB-TACE. Valorile AFP și DCP au fost semnificativ scăzute la pacienții cu răspuns complet după TACE, dar nu și la pacienții cu răspuns parțial. S-a observat o scădere a diametrului maxim al nodulului tumoral la pacienții care au efectuat terapie. Rezultatul a fost scăderea semnificativă a AFP și DCP după răspunsul complet la pacienții tratați cu TACE clasică.

 

Noduli suspecți sau regenerativi?

 

     Studiul realizat de dr. Carmen Anton, dr. Codrina Hârtie și restul colectivului de la Spitalul de Urgență ,,Sf. Spiridon” Iași în colaborare cu UMF ,,Gr. T. Popa” și-a propus evaluarea diagnostică a HCC în CH cu etiologie diversă. Studiul include 165 de pacienți (103 bărbați și 62 de femei), cu vârsta medie de 60 de ani, cu CH de diverse clase și etiologii (virală B, B și D, C, B și C, toxică +/- virală B sau C). Pacienții au fost investigați prin ecografie standard, CT cu contrast/IRM timp de doi ani. 36 de pacienți au avut noduli suspecți caracteristici HCC, cu diametre de peste 5 cm și valori peste 400 ng/ml ale AFP. CT cu contrast/IRM au confirmat natura malignă a nodulilor. Ceilalți pacienți au prezentat noduli regenerativi, hemangioame și chisturi hepatice. Șase bolnavi cu CH VHC nonresponsivi sau relapseri la IFN și RBV au prezentat viremie nedetectabilă la trei luni de la terminarea terapiei IFT, iar pacienții cu HBV non-D sunt în tratament cu Entecavir, având evoluție favorabilă.
     HCC este mai frecvent la bărbații cu vârste peste 60 de ani, cu CH virală B și C, netratați, nonresponsivi, sau relapseri la tratamentul antiviral. Monitorizarea bianuală a AFP și investigațiile imagistice (ecografie, CT, IRM) în scop de screening la bolnavii cu risc au un rol esențial în diagnosticul precoce și pentru tratamentul HCC în fază curativă, în vederea stabilirii oportunității transplantului hepatic prin scorul MELD, cu îmbunătățirea calității vieții.

 

Ultrasonografia cu substanță de contrast

 

     Ecografia cu substanță de contrast (CEUS) este utilizată tot mai frecvent în evaluarea metastazelor hepatice, datorită avantajului de a detecta dinamica microcirculației din cadrul tumorii, modificările arteriale, portale, dar și fenomenul de wash-out al tumorii. Scopul studiului retrospectiv realizat de conf. dr. Ciprian Bric, dr. Gabriela Jurca, dr. Cristina Brisc de la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea a fost de a caracteriza modelele CEUS ale determinărilor secundare hepatice, în funcție de tumora malignă primară.
     Studiul a urmărit 35 de pacienți, 21 de bărbați și 14 femei, cu vârste cuprinse între 47 și 80 de ani, cunoscuți cu tumori maligne primare și cu indicație pentru evaluarea diagnostică a posibilelor metastaze hepatice, prin CEUS. În studiu s-a analizat caracterul metastazelor hepatice, hipo/hipercaptant, în corelație cu tumora primară. Din totalul de 35 de pacienți incluși în studiu, în 18 cazuri, metastazele hepatice au avut caracter hipercaptant și în 17 cazuri – hipocaptant.
     Metastazele hipercaptante au fost mai frecvente în tumori de prostată, ovar, pancreas, melanom, hepatocarcinom și oro-faringe, iar metastazele hipocaptante sunt mai frecvente la pacienții cu tumori localizate la nivelul tubului digestiv – esofag, stomac, colon, rect, dar și vezică biliară, plămân și uter. Contrar literaturii de specialitate, în acest studiu, tumorile de pancreas au avut o incidență mai crescută în rândul metastazelor hipercaptante, fapt datorat tipului histopatologic al acestora – adenocarcinomul neuroendocrin. Deși experiența în folosirea CEUS este încă limitată, aceasta are potențialul de a deveni o modalitate de elecție în conduita diagnostică a pacienților cu metastaze hepatice.

 

Wash-out-ul formațiunilor hepatice benigne

 

     Același colectiv de la Oradea a studiat și fenomenul de wash-out din CEUS, obstacol în diagnosticarea tumorilor hepatice benigne. Acest fenomen este important în diferențierea leziunilor benigne de cele maligne. Acest termen reprezintă scăderea ecogenității leziunii față de cea a ficatului adiacent, darwash-out nu înseamnă doar cantitatea aportului sanguin în leziune, ci caracterul hemodinamic al ficatului. Fenomenul este cel mai des întâlnit în leziunile maligne, dar sunt studii care arată că se poate întâlni și la tumori benigne (Bhayana D, et al).
     Studiul prezentat de colectivul de la Oradea a evaluat incidența fenomenului de wash-out în tumorile benigne din centrul orădean. În perioada mai 2014 – martie 2017, 64 de pacienți au fost diagnosticați cu leziuni benigne, cu o proporție egală între bărbați și femei, 59% din pacienți având vârsta între 50 și 70 de ani. Leziunile hepatice cuprind hemangiomul, adenomul, steatoza focală și nodulii de regenerare. 63% din pacienții incluși în studiu au prezentat hemangioame și 25% au prezentat wash-out. Din cinci cazuri de hiperplazie nodulară focală, trei (60%) au prezentat wash-out. Din toate cazurile de tumori benigne, 14/64 (22%) au prezentat wash-out. Din cele 14 tumori benigne cu wash-out la CEUS, opt au fost asociate cu dislipidemie și șapte cu ficat steatozic, trei dintre ele fiind asociate cu ambele. Deși sunt puține studiile care expun această problemă, fenomenul de wash-out poate apărea și la tumori benigne. Prin urmare, este într-adevăr un obstacol și o provocare pentru gastroenterologi în a diagnostica ecografic leziunile benigne. Aceasta îi poate determina să apeleze la o altă metodă imagistică (CT/IRM) sau chiar la biopsie hepatică. Deși datele sunt puține, acest fenomen se poate asocia cu dislipidemia și ficatul steatozic.

 

CEUS în tumorile pancreatice

 

     CEUS poate fi folosit și pentru diagnosticul tumorilor pancreatice. Colectivul de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ,,Prof. dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, condus de prof. dr. Andrada Sămărghițan, a efectuat un studiu ce a avut ca obiectiv demonstrarea rolului ecoendoscopiei cu contrast în creșterea acurateții diagnostice în tumorile solide pancreatice.
     Studiul prospectiv randomizat a inclus 40 de pacienți cu leziuni solide pancreatice. Au fost analizate topografia vaselor în cadrul leziunii tumorale, tipul de încărcare al agentului de contrast, prezența, respectiv absența fenomenului de wash-out cu substanță de contrast. Examinările au fost efectuate utilizând un ecoendoscop și un ecograf. Diagnosticul final a fost stabilit pe criterii histopatologice, chirurgicale și follow-up. Leziunile examinate au fost reprezentate de adenocarcinomul ductal pancreatic, tumora neuroendocrină, pancreatita cronică pseudotumorală, rezultate fals negative.
     Cele două cazuri de leziuni solide pancreatice la care examenul histopatologic a infirmat inițial prezența malignității au fost confirmate ulterior postchirurgical. În cazul adenocarcinomului pancreatic de tip ductal, leziunile au fost hipocaptante în toate fazele, comparativ cu tumorile neuroendocrine, care au fost hipercaptante. Cele două cazuri de pancreatită cronică pseudotumorală, au prezentat un pattern angioperfuzional similar cu al parenchimului pancreatic adiacent. CEUS a fost utilă pentru o mai bună caracterizare a leziunilor solide pancreatice față de ecoendoscopia convențională.

 

Impasul hemoragiilor digestive

 

     Hemoragia digestivă reprezintă un capitol important de patologie digestivă, prin consecințele clinice, frecvența ridicată în cadrul cazurilor spitalizate, resursele medicale implicate și impactul socio-economic în cadrul populației active.
     Studiul realizat de dr. Laura Huiban, dr. Cristina-Maria Muzica, dr. Paula Sidonia Bucătaru, dr. Ana Maria Sîngeap și dr. Anca Trifan a cercetat abordarea terapeutică a cazurilor de anemie posthemoragie digestivă non-variceală, având ca premisă optimizarea clinică și utilizarea eficientă a resurselor în cadrul spitalizării.
     Studiul retrospectiv a inclus pacienți cu anemie posthemoragică (HDS non-variceală și HDI manifeste), internați la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași. Pacienții au fost explorați etiologic (EDS, colonoscopie, enteroscopie, videocapsulă, CT), având sindrom anemic documentat biologic (Hb, Ht, indici eritrocitari, reticulocite, status fier – sideremie, feritină). S-a analizat conduita terapeutică, în raport cu factorii clinici individuali (gradul anemiei, patologia asociată), precum și alegerea formei de administrare a preparatelor de fier, corelate cu ameliorarea parametrilor biologici și cu durata de spitalizare.
     În studiu au fost incluși 366 de pacienți cu anemie posthemoragică, cu vârsta cuprinsă între 18 și 92 de ani, cu preponderența sexului feminin (53,5 %). Pentru 72 de pacienți (19,7%) au fost necesare transfuzii (sânge total sau masă eritrocitară). 138 (37,7%) au primit preparate de fier intravenos, sub formă de complex fier-sucroză, 102 (27,8%) – doză în funcție de necesarul de fier calculat, sau carboximaltoză ferică (36 – 9,8%) – conform schemei de administrare a produsului, 156 de pacienți (42,6%) au primit preparate de fier per os.
     Valoarea medie a hemoglobinei la internare pe întreg lotul studiat a fost de 8,3 +/- 2,1 g/dl, cu valoare semnificativ mai mică în lotul celor care au necesitat transfuzii, respectiv fără diferențe semnificative între grupurile pacienților cărora li s-au administrat preparate de fier. Valoarea medie a hemoglobinei la externare a fost de 11,4 +/- 1,1 g/dl, fără diferențe semnificative între grupuri.
     Majoritatea pacienților cu anemie posthemoragică (HDS non-variceală și HDI) au necesitat administrare parenterală de fier, preparatul sub formă de carboximaltoză ferică fiind asociat cu o durată mai mică de spitalizare, prin atingerea mai rapidă a valorii Hb, îndeplinind criteriul clinic de externare. O mică parte din pacienți au necesitat transfuzii de sânge, în cazul acestora durata mai lungă de spitalizare fiind explicată probabil prin gravitatea HD și patologia asociată.

 

Hemoragii digestive cu și fără anticoagulare

 

     Incidența hemoragiilor gastrointestinale crește cu înaintarea în vârstă. Populația cu vârsta înaintată este cel mai frecvent supusă diverselor tratamente cu anticoagulante pentru anumite boli cardiovasculare. Scopul studiului retrospectiv realizat de dr. Török Imola, dr. Laura Bernadett Alexandru, dr. Melania Macarie, dr. Ilie Marius Ciorba, dr. Farkas Hunor Pál, dr. Dan Georgescu, dr. Ana-Maria Boțianu, dr. Simona Bățaga de la UMF Târgu Mureș a fost urmărirea hemoragiilor digestive la pacienții sub tratament anticoagulant sau antiagregant. S-au examinat pacienții internați în Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Datele pacienților sub tratament anticoagulant sau antiagregant au fost comparate cu datele pacienților care au prezentat hemoragie digestivă fără tratament anticoagulant. Hemoragia digestivă superioară a fost mai frecventă decât cea inferioară, la ambele loturi.
     La pacienții anticoagulați/antiagregați, cea mai frecventă etiologie a hemoragiei a fost ulcerul duodenal – 23%, iar la cei fără tratament a fost hemoragia din varice esofagiene (23,1%). Gravitatea anemiei posthemoragice a crescut în paralel cu INR (p <0,05). Nu s-a găsit o diferență semnificativă la cele două loturi, privind mortalitatea pacienților. La pacienții cu hemoragie digestivă sub tratament anticoagulat, frecvent INR-ul nu a fost în limite corespunzătoare. Pacienții cu hemoragie digestivă și tratament anticoagulant/antiagregant au necesitat mai frecvent tratament cu derivate de sânge pentru anemie severă.

 

Hipertensiunea portală și mutația homozigotă MTHFR

 

     Hemoragiile digestive pot avea și etiologii rare, cum ar fi hipertensiunea portală idiopatică non-cirotică. Aceasta este o patologie rară caracterizată de hipertensiune portală intrahepatică în absența cirozei, a altor patologii hepatice sau a trombozei de venă splenică. Factorii etiologici pot fi clasificați în cinci categorii: boli autoimune, infecții cronice, consum de medicamente sau expunere la factori toxici și condiții protrombotice.
     Diagnosticul se bazează atât pe criterii clinice, cât și pe excluderea altor cauze de hipertensiune portală și reprezintă o provocare din punctul de vedere al diagnosticării. În mod frecvent, această patologie este inițial nerecunoscută și clasificată drept ciroză hepatică. Cu toate acestea, prognosticul este în general mai bun decât al pacienților cu un grad similar de hipertensiune portală. Dr. Alexandra Butnaru, dr. Bogdan Popa, dr. Dorina Pestroiu și dr. Irina Ion de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București au prezentat un studiu de caz al unei paciente de 67 de ani, cunoscută cu splenomegalie neinvestigată, transferată de la un alt spital pentru hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin melenă și anemie severă (HB=6,7g/dl).
     Endoscopia digestivă superioară a evidențiat hemoragie variceală esofagiană activă pentru care s-a practicat ligatura endoscopică. Biologic, s-au decelat anemie severă posthemoragică, hipoalbuminemie și markeri virali negativi. Ecografia abdominală a evidențiat splenomegalie, tromboză parțială de venă portă și ascită în cantitate mică. Pacienta a evoluat favorabil, fiind externată cu diagnosticul de ciroză hepatică în observație etiologică. După două săptămâni, pacienta s-a prezentat pentru dureri abdominale, greață și vărsături. Biologic s-au decelat leucocitoză, trombocitoză, hiponatremie, creatinină crescută, INR prelungit. Sumarul de urină, urocultura și radiografia toracică au fost negative. S-a efectuat o biopsie medulară și s-a exclus sindromul mieloproliferativ. Radiografia abdominală pe gol a decelat niveluri hidro-aerice multiple, iar examenul CT a pus în evidență tromboza completă de venă mezenterică superioară, edem și necroză la nivelul intestinului subțire. S-a efectuat enterectomie, cu evoluție postoperatorie bună a pacientei. Pe parcursul internării, s-au efectuat testele specifice pentru trombofilie, care au fost pozitive pentru mutația homozigotă MTHFR. Pacienta a fost îndrumată către hematologie, pentru a i se iniția terapia anticoagulantă.

 

Cancerul pancreatic – factori de risc

 

     Studiul coordonat de prof. dr. Cristian Gheorghe (București), în ceea ce privește factorii de risc în cancerul pancreatic, a avut ca scop evaluarea anumitor caracteristici biologice, clinice și histologice ale pacienților, pentru a identifica posibilii factori de risc. Studiul retrospectiv, epidemiologic, de tip descriptiv, s-a desfășurat în clinica de gastroenterologie a Institutului Clinic Fundeni. 598 de pacienți au fost diagnosticați cu cancer pancreatic (349 bărbați și 249 femei), având vârsta medie la diagnostic de 63,39 ani, cu o variație între 28 și 92 de ani, cu un raport pe sexe de 1:4 (M:F).
     Histologia a fost obținută la 66,4% din pacienți, la 26,92% din cazuri prin eco-endoscopie. Cel mai frecvent tip histologic a fost adenocarcinomul. Fumatul a fost întâlnit ca factor de risc la 37,12% din cazuri și consumul de alcool la 40,46% din cazuri. Cea mai des întâlnită afecțiune prezentă în antecedentele personale patologice a fost diabetul zaharat (30,26%), cel mai frecvent de tip 2 (98,8%), iar în alte cazuri, afecțiuni precum infecțiile cu virus hepatic de tip B sau C (15%), pancreatita acută sau cronică (7,19%) sau alte neoplazii (3,68%). Cancerul pancreatic a fost diagnosticat după o durată medie de 4,73 de ani de la debutul diabetului zaharat, la o vârstă medie de 65,86 de ani.
     Adenocarcinomul a fost cel mai frecvent tip histologic asociat cu diabetul (53,03%), în timp ce doar 6% din pacienți au prezentat tumori neuroendocrine. Pacienții au fost diagnosticați cu cancer frecvent în stadiu M1 și T3-T4, conform stadializării TNM în cancerul pancreatic. Concluzia acestui studiu a fost următoarea: consumul de alcool și fumatul sunt frecvente în rândul pacienților diagnosticați cu cancer pancreatic. Apariția diabetului de tip 2 poate fi asociată, în primii cinci ani de la diagnostic, cu cancerul pancreatic. Sunt necesare studii mari, prospective pentru o mai bună identificare a factorilor de risc, care să ajute la diagnosticul în stadii precoce ale cancerului pancreatic.

 

Diabetul de tip 2 are valoare prognostică în carcinomul pancreatic

 

     Un studiu asemănător a fost realizat de medicii de la IRGH Cluj-Napoca, în care au fost incluși 279 de pacienți cu adenocarcinom pancreatic. Sexul masculin a fost prezent în proporție de 58%, media de vârstă fiind de 63,5 ani. Fumatul, diabetul de tip 2 și istoricul de pancreatită cronică sunt factori de risc pentru adenocarcinomul pancreatic (p <0,05). La 12 luni după follow-up, aproape o treime din pacienții cu adenocarcinom pancreatic au murit (durata medie de supraviețuire fiind de cinci luni).
     A fost demonstrată o asociere statistic semnificativă, ajustată stagiului tumoral, între prezența diabetului de tip 2 și rata de supraviețuire: cinci luni vs. trei luni. Alți factori de risc (alcoolul, obezitatea, sexul, bagajul genetic, consumul de cafea, anumite boli infecțioase, chirurgie abdominală, istoricul de pancreatită cronică) nu au avut rol prognostic. Prin urmare, acest studiu a evidențiat anumiți factori de risc (fumatul, pancreatita cronică, diabetul de tip 2), însă singurul cu valoare prognostică îl constituie diabetul.
     Un alt factor de risc analizat de medicii de la IRGH Cluj-Napoca a fost cașexia în adenocarcinomul pancreatic de tip ductal. Enzimele (în special activina A) implicate în dezvoltarea acestui sindrom sunt implicate și în dezvoltarea celulelor tumorale pancreatice, cașexia fiind un posibil element definitoriu pentru un prognostic pesimist. În acest studiu, au fost incluși 115 pacienți cu adenocarcinom diagnosticat histopatologic și un grup de control de 124 de pacienți. Nivelurile plasmatice de activină au fost analizate prin testul Western-Blot, test folosit pentru a determina diferența dintre cele două grupuri prin curba Kaplan-Meier și eventualele deosebiri între curbele de supraviețuire dintre acestea. Nivelul activinei a fost mult crescut în adenocarcinomul de tip ductal comparat cu grupul de control (p=0,001) și a fost puternic corelat cu tumorile avansate (gradul III-IV), mărimea și localizarea tumorii și prezența metastazelor (p<0.05). Nivelul de activină a fost crescut la pacienții cu diabet tip 2 (p=0.04), însă nu fost stabilită o legătură directă între nivelul de activină și vârstă, sex sau mărimea tumorii. În concluzie, enzimele din cașexie sunt direct corelate cu răspândirea locală a adenocarcinomului pancreatic de tip ductal, cu metastazele, dar și cu prezența diabetului și a ratei de supraviețuire.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe