Newsflash
ACTUALITATE Știri

Punct de colectare pentru medicamentele expirate, la IRO Iași

de Florentina Ionescu - nov. 29 2024
Punct de colectare pentru medicamentele expirate, la IRO Iași

Un nou punct de colectare a deșeurilor de medicamente a fost instalat recent la Institutul Regional de Oncologie din Iași. Așa că dacă sunteți din Iași, puteți duce la acest punct de colectare medicamentele neutilizate sau expirate.

Institutul Regional de Oncologie ( IRO) Iași a amenajat luna aceasta un spațiu special destinat colectării deșeurilor de medicamente neutilizate și/sau expirate provenite de la populație, informează DSP Iași pe site-ul oficial. 

Astfel, începând cu 25 noiembrie, ieșenii pot lăsa deșeurile de medicamente în recipienți speciali, clasificați pe coduri de culoare, amplasați în holul de la parterul Ambulatoriului Extern al IRO (corpul de clădire C, de la intrarea în institut dinspre strada General Henri Mathias Berthelot). 

Punctul de colectare este accesibil în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8:00 și 14:00. Populația poate lăsa medicamentele expirate sau/și cele pe care nu le mai utilizează în cei 4 recipienți cu sistem antiretur, dupa cum urmează: 

  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente citotoxice şi citostatice cod 18.01.08* recipientul este prevăzut în interior cu sac din polietilenă de culoare roșie care să nu permită scurgeri de lichid. 
  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente, altele decât cele citotoxice şi citostatice cod 18.01.09, recipientul este prevăzut în interior cu sac din polietilenă de culoare galbenă. 
  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente aflate în stare lichidă care sunt conținute într-un recipient cu potenţial înţepător-tăietor (fiole din sticlă, seringi preumplute cu reziduu de medicament sau goale etc), se colectează în recipiente specifice deșeurilor înțepătoare-tăietoare medicale, prevăzute cu sisteme de închidere temporară și definitivă.
  • Pentru colectarea deşeurilor de medicamente aflate în recipiente sub presiune se plasează un recipient separat de celelalte categorii, fără a fi eliminate prin incinerare. Acestea urmează circuitul deşeurilor reciclabile.

Notă autor:

Sursa foto: https://dspiasi.ro/punct-de-colectare-a-deseurilor-de-medicamente-la-iro/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe