Vineri a început Săptămâna Mondială a Imunizării (24 și 30 aprilie), un demers prin care comunitatea științifică internațională și experții din domeniu încurajează folosirea vaccinurilor.
Prezent la o dezbatere publică desfășurată în mediul online, prof. dr. Florin Mihălțan, medic pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, spune că există două categorii de pacienți în prezent:
„Unii care vin cu forme franc de expresie COVID-19 și care se adeveresc la teste că sunt pozitivi, însă vin și o serie de pacienți care sunt respiratori cronici, de obicei cei cu BPOC, astm bronșic, bronșite cronice sau bronșiectazii – asta este particularitatea: de mult nu am mai văzut în clinică atâtea forme de pleurezii, de pneumonii cu pleurezii, cu germeni bacterieni care sunt din categoria non-COVID, ca să zic așa, non-infecții bacteriene care vin după viroze, dar care au această particularitate. O combinație între pneumonie și ceea ce noi numim apă la plămâni – pleurezie”.
Profesorul Florin Mihălțan a explicat în cadrul dezbaterii online că aceste forme de boală evoluează, de obicei, la aceleași categorii de vârstă care sunt grupulurile la risc și pentru COVID-19:
„Oameni în vârstă, peste 60-65 de ani, și de multe ori cu tare și comorbidități – aici primează bolile respiratorii cronice obstructive, dar și forme de cancer pulmonar sau forme de infecții repetitive, bronșiectazii. Ceea ce este important: toate acestea apar pe un fond în care cam lipsește vaccinarea antipneumococică și vaccinarea pentru gripă la aceste anamneze realizate la acești pacienți. E o altă modalitate de a demonstra că nu avem această cuvertură vaccinală pe care ne-o dorim, în special pentru boli respiratorii, toate fiind apanajul unei multitudini de infecții virale care merg de la formele de gripă până la formele de COVID-19”.
Din acest punct de vedere, se dezvăluie în mod indirect, subliniază medicul pneumolog citat, că în România nu avem această „cuvertură vaccinală”.
Cu toate acestea, spune profesorul Florin Mihălțan în cadrul dezbaterii online moderată de DCMedical, COVID-19 are și o parte pozitivă, pentru că îi determină pe pacienți să își pună întrebări cu privire la protecția pe care le-o oferă vaccinurile:
„Ceea ce este foarte interesant și cred că pentru practica tuturor este important: pentru pacienți, partea pozitivă a COVID-19 este că boala aceasta îi aduce la multe întrebări legate de vaccinarea antigripală, vaccinarea antipneumococică. Deci sunt pacienți care acum mă întreabă dacă pot să facă această vaccinare și COVID-19 deja este un semnal de alarmă care funcționează în favoarea vaccinării”.
Citește și: Prof. dr. Alexandru Rafila: părintele trebuie să aibă o responsabilitate a vaccinării copilului
Sursa foto: pixabay.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe