Pe
malurile râului Wezer, nu departe de Marea Nordului, se află Bremen (Freie
Hansestadt Bremen), unul dintre cele trei oraşe-stat ale Germaniei, alături de
Berlin şi Hamburg. Oraşul împreună cu portul său, aflat la 60 de kilometri depărtare,
formează Landul Brema, cel mai mic din cele 16 landuri federale germane. Prima
atestare documentară datează din anul 782; cinci ani mai târziu, Carol cel Mare
înfiinţează un episcopat şi transformă oraşul într-un punct de sprijin pentru
regat în nordul Europei. Favorizat de vecinătatea şi legătura cu marea, Bremen
va fi timp de secole un important centru comercial independent. Simbolul de oraş
liber este considerat de secole statuia lui Roland, cavalerul medieval din
piatră postat în 1404 în faţa clădirii (la fel de vechi) a primăriei. Credinţa
că oraşul va fi de sine stătător atât timp cât statuia lui Roland va veghea
asupra lui se mai păstrează încă şi, pentru orice eventualitate, în pivniţa
primăriei se află încă o statuie, de rezervă.
În afară de atributul de oraş-stat, Bremen
este considerat un oraş tolerant, în care este loc pentru fiecare. Basmul „Muzicanţii
din Bremen“, scris de fraţii Grimm, se bazează pe două poveşti culese din vecinătatea
orăşelului Paderborn, din nordul Westfaliei. Patru animale – un cocoş, o pisică,
un câine şi un măgar – care, bătrâne fiind, cu dizabilităţi şi devenind nefolositoare
în ochii stăpânilor, urmau să fie ucise. Animalele reuşesc să fugă,
întâlnindu-se întâmplător pe drum, iar la propunerea 
măgarului pornesc prin pădure
spre Bremen, unde doreau cu orice preţ să devină muzicanţi. Noaptea şi-o vor
petrece într-o casă ce aparţinea unor tâlhari, unde cele patru animale reuşesc
să sperie hoţii, care fug din casă şi lasă sălaşul animalelor. Statuia lui
Gerhard Marcks (1953) cu cele patru animale din poveste, unul în spatele
altuia, este considerată simbolul de oraş tolerant şi deschis oricăror iniţiative.
Numai aşa s-ar explica cum de patru animale, lipsite de muzicalitate, pe
deasupra bolnave şi bătrâne, au reuşit să devină în Bremen muzicanţi apreciaţi;
pe deasupra, se speculează că acest lucru ar fi fost posibil deoarece locuitorii
Bremenului ar fi fost atât de afoni încât să considere răgetul unui măgar, lătratul
unui câine, mieunatul unei pisici şi cântatul unui cocoş... muzică de calitate.
Această poveste veche circulă în multe variante, în Europa, dar şi în Africa şi
în Asia, fără să îşi fi schimbat mesajul: oricine merită a doua şansă şi se
poate face folositor, mai ales în echipă.
Oricum
ar fi interpretată povestea, „Muzicanţii din Bremen“ şi-au adus cu siguranţă
contribuţia la dezvoltarea culturală a oraşului, chiar şi a landului Brema. O
plimbare pe străzile din centrul vechi este în sine o vizită într-un muzeu în
aer liber; faţadele în stil gotic şi renascentist au fost renovate cu mare grijă.
Muzee de istorie, de artă medievală şi contemporană, numeroase galerii adăpostesc
ce nu poate fi expus în aer liber. Printre acestea se află şi primul muzeu din
lume dedicat unei pictoriţe.
Paula
Modersohn-Becker (1876–1907) s-a născut la Dresda, într-o familie interesată
să dezvolte capacităţile intelectuale şi culturale ale celor şapte copii. Din
1888, familia se mută la Bremen şi Paula primeşte lecţii de pictură, continuate
apoi în Anglia, în timpul unui sejur lingvistic. La 22 de ani, Paula descoperă
colonia artistică din Worpswede, un sat nu departe de Bremen, considerat
refugiul oamenilor de cultură din regiune. Aici se stabilise din 1889 un grup
de artişti, nu numai pictori, inspiraţi de Şcoala Franceză şi de impresionism.
Printre ei, Frits Mackenson (de la care va lua lecţii de pictură), Rainer Maria
Rilke (cu care va lega o prietenie strânsă şi care îi va dedica un poem) şi
Otto Modershon (pictor peisagist, cu care se va căsători, în cele din urmă).
Dar Paula Modersohn-Becker nu se va mulţumi cu ce a văzut şi învăţat în
Worpswede şi se va duce în câteva rânduri la Paris, pentru a simţi pe viu
varietatea expresioniştilor. Lecţiile de pictură de la Şcoala de Arte Frumoase
o vor ajuta să-şi definitiveze stilul şi să devină unul dintre cei mai importanţi
reprezentanţi ai expresionismului timpuriu. La Paris va vizita expoziţii şi va
deveni admiratoarea lui Paul Cézanne şi a altor postimpresionişti, printre care
Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Fauve şi Jean-FranÎois Millet, a căror influenţă
se poate vedea în unele din picturile sale. Opera sa este constituită din
portrete (şi multe autoportrete – se va picta pe sine toată viaţa), peisaje şi
naturi moarte inspirate din viaţa de la ţară, din jurul Worpswede. După o ultimă
escapadă la Paris, se va întoarce în 1907 împreună cu soţul ei la Worpswede
unde va deceda subit, după o naştere laborioasă, la vârsta de 31 de ani. Despre
ultima perioadă a vieţii sale se ştie prea puţin. Cauza morţii se presupune a
fi fost o embolie pulmonară, afecţiune semnalată pentru prima oară de medicul
german Rudolf Virchow în 1859, dificil de diagnosticat chiar şi astăzi.
Pentru a
ilustra viaţa şi opera acestei pioniere a artei moderne, în Bremen a fost
construită special o clădire, în 1927, în stil expresionist, pe celebra
Böttcherstrasse: Muzeul „Paula Modersohn-Becker“, primul din lume dedicat unei
pictoriţe. Ideea înfiinţării şi finanţarea muzeului îi aparţin lui Ludwig
Roselius, admirator şi colecţionar al unui mare număr din operele artistei.
Acest comerciant de cafea (inventatorul cafelei decofeinizate) a investit în
renovarea străzii Böttcherstrasse, de numai 100 de metri lungime, şi a
transformat-o într-o stradă monument, cu un stil arhitectonic propriu, „Brick
Epressionism“, cu sprijinul lui Bernhard Hoetger (1874–1949), sculptor, pictor şi
arhitect. El a proiectat Muzeul „Paula Modersohn-Becker“, care adăposteşte mare
parte din lucrările artistei, şi este cel care a inspirat-o pe Paula
Modersohn-Becker să meargă în Worpswede.
