La Summitul Consiliului European pentru Inovare (EIC) desfășurat pe 3 aprilie la Bruxelles, Comisia Europeană a anunțat câștigătoarele și finalistele celei de-a 11-a ediții a Premiului European pentru Femei Inovatoare.
Acest premiu (în original, European Prize for Women Innovators) se acordă femeilor din întreaga Uniune Europeană (UE) și din țările asociate în programul Horizon Europe, care au fondat o companie de succes și care au adus inovații remarcabile pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Câștigătoarele au fost selectate de un juriu format din experți independenți. Aceste femei remarcabile nu doar că inspiră generațiile viitoare de inovatori, dar în același timp ele subliniază importanța diversității și a egalității de gen în consolidarea competitivității Europei. Ediția din acest an prezintă realizările remarcabile ale câștigătoarelor și finalistelor la trei categorii:
1) Categoria „Femei Inovatoare” este deschisă femeilor fondatoare și cofondatoare din statele membre ale Uniunii Europene și din țările asociate la programul Horizon Europe. Câștigătoarea va primi un premiu de 100.000 de euro, iar celelalte două femei clasate pe următoarele locuri primesc 70.000 de euro și, respectiv, 50.000 de euro.
Câștigătoarea: Agnès Arbat (Spania) – cofondatoare a Oxolife, o societate care dezvoltă medicamente inovatoare pentru îmbunătățirea fertilității prin îmbunătățirea implantării embrionilor și simplificarea tratamentelor pentru infertilitate.
Celelalte competitoare:
Rhona Togher (Irlanda) – cofondatoare a Lios, care a dezvoltat SoundBounce, un material acustic inteligent ce reduce zgomotul de până la 4 ori mai eficient, având aplicații în industrie, construcții și transporturi.
Fanny Bardé (Franța) – fondatoare a SOLiTHOR, care creează baterii solid-state ecologice și neinflamabile.
2) Categoria „Tinere inovatoare”, pentru femeile tinere considerate a fi inovatoare promițătoare, cu vârsta sub 35de ani. Câștigătoarea primește 50.000 de euro, iar cei celelalte două clasate pe următoarele locuri primesc 30.000 de euro și, respectiv, 20.000 de euro.
Câștigătoarea: Camille Bouget (Franța) – cofondatoare a Scienta Lab, o platformă bazată pe IA care abordează nevoile terapeutice pentru bolile imunoinflamatorii.
Celelalte competitoare:
Claudine Adeyemi-Adams (Regatul Unit) – fondatoare a Earlybird, o platformă AI care îmbunătățește sprijinul pentru angajare prin conversații vocale interactive.
Héloïse Mailhac (Franța) – cofondatoare a STH BIOTECH, care a dezvoltat SATIVITRO®, o platformă de bio-producție pentru canabinoizi rari, esențiali în cercetarea farmaceutică.
3) Categoria EIT Women Leadership (leadership feminin EIT), pentru membrii excepționali ai comunității EIT. Câștigătoarea primește 50.000 de euro, iar celelalte două clasate pe următoarele locuri primesc 30.000 de euro și, respectiv, 20.000 de euro.
Câștigătoarea: Débora Andreia Campelo Campos (Portugalia) – fondator și director general al AgroGrin Tech, care a dezvoltat un proces de transformare a deșeurilor industriale de fructe în ingrediente alimentare funcționale. Cu sprijinul EIT Food.
Celelalte competitoare:
Olesja Bondarenko (Estonia) – CEO și cofondatoare a Nanordica Medical, care creează produse bazate pe nanotehnologie pentru îngrijirea rănilor.
Elizabeth McGloughlin (Irlanda) – CEO și cofondatoare a Tympany Medical, companie ce dezvoltă tehnologie avansată pentru endoscopie.
Criteriile de evaluare au fost pentru cele trei categorii au fost: inovația revoluționară (progrese disruptive în tehnologiile de vârf și STEM), impactul (abordarea unor provocări majore cu beneficii pentru oameni și planetă) și inspirația (leadership și rol de model pentru femei și fete).
Începând din 2023, Premiul european pentru femeile inovatoare este gestionat de Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri (EISMEA) și de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT). Premiul recunoaște rolul neprețuit al femeilor în stimularea schimbărilor transformatoare și și în creșterea bazată pe inovare în Uniunea Europeană.
De-a lungul anilor, au fost recunoscute peste 30 de femei inovatoare și antreprenoare, acestea servind drept modele pentru generațiile viitoare, depășind barierele și remodelând discursul privind leadershipul femeilor.
Acest premiu este acordat în comun de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) și Consiliul European pentru Inovare (EIC), având scopul de a evidenția contribuția femeilor inovatoare, de a oferi mai multe oportunități pentru pionieri și de a inspira viitoarele generații de femei și fete.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe