Spitalul Municipal Timişoara (SMT) a implementat, în premieră naţională, un sistem informatic avansat bazat pe inteligenţă artificială (AI).
Acest sistem se numește CAREBOT AI CXR și este destinat sprijinirii activităţii de radio-diagnostic, scrie Agerpres. Acesta este un software medical certificat, utilizat deja în numeroase spitale europene, care analizează automat radiografiile toracice şi semnalează posibile modificări patologice. Sistemul oferă medicului radiolog un instrument suplimentar de suport în procesul de diagnostic.
Sistemul nu înlocuieşte expertiza şi decizia specialistului, însă funcţionează ca un al doilea nivel de verificare, menit să crească acurateţea şi rapiditatea interpretării, mai precizează sursa menționată.
Implementarea acestei tehnologii are un impact direct asupra activităţii medicale şi asupra îngrijirii pacienţilor.
Prin utilizarea AI, timpul necesar pentru interpretarea investigaţiilor imagistice poate fi redus semnificativ, iar cazurile cu potenţial sever pot fi identificate şi prioritizate în timp real. Acest lucru este esenţial, în special în contextul patologiei pulmonare, unde diagnosticul precoce joacă un rol decisiv în evoluţia bolii.
Platforma CAREBOT este integrată în infrastructura informatică existentă a spitalului şi este concepută pentru a fi utilizată în fluxul curent de lucru al medicilor radiologi, fără a modifica procedurile medicale standard.
Sistemul respectă toate cerinţele europene privind dispozitivele medicale, securitatea informaţiilor şi protecţia datelor cu caracter personal, datele pacienţilor fiind procesate în condiţii de maximă siguranţă.
Prin această implementare, Spitalul Municipal Timişoara se aliniază practicilor europene moderne în domeniul radiologiei şi medicinei digitale, răspunzând atât nevoii de eficientizare a activităţii medicale, cât şi provocărilor generate de volumul crescut de investigaţii imagistice.
Utilizarea AI în radiologie reprezintă un pas important în modernizarea sistemului medical public, contribuind la creşterea calităţii actului medical şi la îmbunătăţirea accesului pacienţilor la diagnostice mai rapide şi mai precise.
Noul software este parte integrantă a unui studiu clinic desfăşurat în parteneriat cu Spitalul Municipal Timişoara pe o perioadă de doi ani. În tot acest timp, folosirea platformei nu va implica niciun cost pentru spital.
Foto: Facebook / Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe