Generaţii de-a rândul, doctorii au fost un etalon de moralitate și umanism. Toată lumea avea un respect aparte pentru doctori. Chiar și în perioada comunistă, dincolo de aparenţele formale, doctorii erau respectaţi în societate. Relaţia dintre medic și pacient era una normală, în care pacientul venea la doctor cu încredere, iar medicul confirma încrederea și așteptările pacientului prin empatie și diligenţă în alinarea suferinţelor. Niciodată relaţia dintre doctor și pacient nu pornea cu suspiciune și neîncredere. Dacă un pacient nu avea încredere într-un medic, nu apela la serviciile lui. Îmi amintesc de întâlniri întâmplătoare pe stradă sau într-un spaţiu public dintre un pacient și un medic: în acele momente se făcea schimb de amabilităţi, cuvinte frumoase plecau din ambele direcţii.

De la drepturile pacientului la căutarea greșelilor

Să revenim în actualitate. De 20 de ani lucrurile au început să se schimbe în relaţionarea dintre doctor și pacient. La început lent, pe nesimţite, apoi tot mai precipitat și evident. De fapt, pacientul suferind și cu nevoie de îngrijire medicală a devenit cetăţean european cu drepturi. În luna ianuarie, acum două decenii, am intrat într-o nouă formă de relaţionare în actul medical. Marea revelaţie era pacientul, de parcă până atunci nu ar fi existat pacienţi și drepturi pentru ei.

A început atunci un îndelungat proces de formalizare a unor relaţii care oricum existau și înainte, de generaţii, și care funcţionau fără sincope notabile. Poate că se dorea creșterea încrederii pacientului în medic, creșterea gradului de siguranţă în actul medical sau mai multă empatie din partea corpului medical. Sau toate la un loc și încă ceva în plus.

Rezultatele le vedem azi în desfășurarea actului medical. Asupra corpului medical planează în permanenţă suspiciune și neîncredere alimentate generos de media. Se spun mult prea puţine lucruri frumoase despre medici și serviciile medicale. Greșeala medicală, vătămarea bolnavului – știri care fac audienţă și de aceea sunt căutate cu asiduitate de presă.

Când mă întorceam de la un congres medical, unde am susţinut o conferinţă despre niște aspecte de performanţă în actul medical, am fost sunat de un reporter care m-a rugat să-i furnizez ceva informaţii din zona medicală. I-am oferit date din tema conferinţei. Nu a acceptat; mi-a spus că așa ceva nu interesează publicul, vrea ceva greșeli medicale, ceva pacienţi nemulţumiţi, ceva reclamaţii. Doar astfel de știri așteaptă postul de media. Numai astfel de informaţii fac audienţă bună. Actul medical a devenit în percepţia publică și în contextul legislativ în vigoare embrionul unui foarte probabil prejudiciu adus pacientului. Pacienţii se tem că spitalele și doctorii le-ar putea face rău. Doctorii și tot corpul medical se tem că pacienţii le-ar putea crea neplăceri. Ne temem unii de alţii. Toată lumea trăiește cu o frică mai mult sau mai puţin declarată sau manifestată.

Actul medical, mai înfricoșător decât boala

Se vorbește tot mai mult și mai vocal despre atitudinea defensivă a corpului medical și despre toată trena de consecinţe nefavorabile pe care le aduce aceasta. O astfel de situaţie nu a existat și nu era cunoscută cu decenii în urmă. Ceva ce nu ar trebui să se întâmple se petrece totuși. Pacienţii au ajuns să se teamă mai mult de actul medical și de spital decât de boala de care suferă. Componenta administrativă a actului medical este greoaie și susţine suspectarea reciprocă a partenerilor antrenaţi în actul medical.

Dacă în derularea unui serviciu medical erau implicaţi tradiţional doar pacientul, doctorul și personalul medical adiacent, acum sunt antrenaţi în procedură, alături de partenerii dintotdeauna, și asigurătorul, și managerul (care nu mai este medic de aproape șapte ani), juriști, avocaţi, experţi și alţii.

A scăzut atractivitatea specialităţilor grele

Problema comportamentului defensiv al doctorilor este reflectată de multiple aspecte. De exemplu, a scăzut drastic atractivitatea pentru specialităţile medicale grele, cu practică invazivă, de tipul celor chirurgicale. Pe de altă parte, acest comportament defensiv este pregnant în cadrul marilor furnizori de servicii medicale, de tipul spitalelor, precum și în unităţile medicale care funcţionează în sistem bugetar, de stat. Este interesant că la furnizorii privaţi de servicii medicale acest fenomen este mai puţin evident, el fiind estompat de o componentă administrativă accentuată. În stomatologie, unde serviciile medicale de specialitate sunt preponderent private, comportamentul defensiv este puţin exprimat sau chiar nu există.

Fiind o piaţă de servicii publice concurenţială și privată, furnizorii de servicii și doctorii își asumă cu mai mare ușurinţă și responsabilitate consecinţele actului medical. Din nefericire, constatăm că unii medici stomatologi exagerează cu oferta de servicii medicale și oferă astfel pacienţilor oportunităţi de declanșare a unui proces revendicativ cu invocarea unor prejudicii.

Indiferent de premisele care induc atitudinea defensivă, trebuie ca pacienţii noștri să simtă că li se oferă cel mai bun tratament care este indicat în boala lor. Iar doctorii trebuie să ofere acele tratamente fără teamă. Dar este absolut necesar ca legislaţia să nu mai fie opresivă și atât de ameninţătoare la adresa medicului, a corpului medical, pentru a putea reveni la relaţii de încredere, previzibile și de siguranţă pentru partenerii implicaţi în actul medical. Să înlocuim frica și suspiciunile cu empatie și încredere!