Lumina nu doar creează fotografiile, ci şi face diferenţa între o imagine memorabilă şi una mai puţin reuşită. Cum răspunde dna dr. Alina Dellecase acestei provocări, aflăm la rubrica Albumul cu clipe.

"> PHOTO-GRAPHIA… - Viața Medicală

PHOTO-GRAPHIA…

de Dr. Alina DELLECASE - nov. 14 2012
PHOTO-GRAPHIA…

Lumina nu doar creează fotografiile, ci şi face diferenţa între o imagine memorabilă şi una mai puţin reuşită. Cum răspunde dna dr. Alina Dellecase acestei provocări, aflăm la rubrica Albumul cu clipe.

   …Este cuvântul ce exprima perfect adevărul despre imaginile care reuşesc să imortalizeze clipa, transformând efemerul în etern. Găsit şi făcut celebru de greci, termenul etimologic înseamnă „a desena cu lumină“, reuşind să redea foarte plastic însăşi esenţa acestei noi şi îndrăgite arte. Pentru că ea, lumina, este cea care creează o fotografie, dar tot ea este şi cea care face diferenţa între o imagine memorabilă şi una oarecare. Lumina rămâne marea provocare a fotografilor, un fel de piatră de încercare a acestora. Dacă reuşeşti să o cunoşti, să o stăpâneşti şi, în cele din urmă, să te împrieteneşti cu ea, te poţi numi fotograf. Şi, dacă ai devenit fotograf, înseamnă că eşti un fel de îmblânzitor sau – de ce nu? – chiar un magician, te poţi juca cu ea, poţi face ce vrei tu cu ea şi nu ce vrea ea cu tine. În consecinţă, numărul fotografiilor reuşite îl va depăşi considerabil pe cel al rateurilor (pentru că, între noi fie vorba, orice fotograf, oricât de mare, celebru sau talentat ar fi el, are inevitabil şi… rateuri, doar de el ştiute însă).
   De această dată, m-am gândit să vă propun să ne jucăm cu lumina. Direcţia, unghiul sub care cade ea pe subiect, intensitatea, ora din zi când este captată sau sursa de lumină reprezintă câteva din variabilele care pot influenţa considerabil reuşita unei fotografii.
   Lumina este cea care ajută o banală baltă să-şi depăşească umila sa condiţie cotidiană, transformând-o preţ de câteva secunde în regina balului, care, întocmai ca o elegantă oglindă veneţiană, reflectă un trecător grăbit înconjurat de aura realizată de molcomele raze ale unui început de martie.
   Ora din zi stabileşte dacă un subiect va apărea singur sau însoţit de umbra sa, jocul dintre lumini şi umbre fiind bine cunoscut de fotografi şi deseori exploatat în imagini pline de inventivitate.
   Tot lumina este responsabilă de nuanţele spectaculoase ale majorităţii peisajelor, iar cei pasionaţi de peisaje ştiu cel mai bine acest lucru, mulţi dintre ei stând ore întregi la pândă, pentru a surprinde clipa în care lumina realizează cele mai fascinante culori.
   În fine, direcţia luminii stabileşte dacă subiectul din imagine este bine conturat sau doar o siluetă menită să-ţi stârnească imaginaţia.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe