În domeniul neurochirurgiei, activitatea de
pregătire cu caracter stabil şi permanent este reprezentată de două cursuri
anuale de educaţie medicală continuă (EMC) – un curs româno-german de
neurochirurgie şi, în cadrul manifestării ştiinţifice anuale a Societăţii
Române de Neurochirurgie (SRN), cursul francofon de neurochirurgie. La aceste
repere fixe anuale se adaugă, de multe ori, şi alte reuniuni ştiinţifice pe
care România este datoare să le organizeze prin rotaţie cu alte societăţi
neurochirurgicale europene şi mondiale partenere. Desigur că organizarea unui
curs de pregătire sub egida Societăţii Mondiale de Neurochirurgie (WFNS)
reprezintă o onoare şi un moment deosebit pentru toţi cei invitaţi şi pentru
participanţi.
Cursul de pregătire care a avut loc la
Cluj-Napoca în perioada 16–20 iulie 2014 este al treilea de acest gen organizat
în România, primele două având loc la Bucureşti, în 1995 şi în 1999. Preşedinţi
ai cursului au fost prof. dr. Helmuth Bertalanffy (Germania) şi prof. dr.
Concezio Di Rocco (Italia), iar coordonatorul comitetului de organizare român a
fost prof. dr. Ştefan Florian (Şef Clinică Neurochirurgie Cluj-Napoca). Lucrările
au fost susţinute de lectori din Germania, Italia, Ungaria, Serbia, Croaţia,
Turcia, Cehia, Slovacia, SUA şi, bineînţeles, din partea ţării gazdă, de unde
au vorbit, în ordine alfabetică, prof. dr. A.V. Ciurea, prof. dr. Ştefan
Florian, prof. dr. Ion Poeată, prof. dr. Fery Stoica.
Temele discutate au abordat subiecte legate
de tumorile intraventriculare, leziunile de la nivelul joncţiunii
cranio-spinale şi malformaţiile arterio-venoase. Lucrările expuse au inclus
atât subiecte aşa-zis clasice, cu noţiuni ce trebuie însuşite temeinic pentru o
bună calitate a actului medical, cât şi abordări noi pentru diferitele aspecte
de patologie expuse. Un plus al manifestării a fost reprezentat, ca de altfel
la toate cursurile organizate sub patronajul WFNS, de modalitatea interactivă
de prezentare, care a iscat discuţii interesante şi constructive între lectori şi
auditoriu, cu peste 150 de participanţi înregistraţi. De un deosebit interes au
fost sesiunile speciale dedicate activităţii tinerilor rezidenţi în
neurochirurgie (Young Neurosurgeons
Corner) şi, mai ales, sesiunile intitulate „How to treat?“, în care fiecare
lector invitat a prezentat un caz mai dificil, împreună cu rezolvarea acestuia.
Alături de programul ştiinţific foarte
bogat, programul social a fost şi el la înălţime, fiind reprezentat în prima
zi, ca mesaj de bun venit, de un frumos şi cuprinzător tur panoramic al
Clujului, încheiat cu o excursie de o jumătate de zi la Cheile Turzii şi salina
Turda. Organizarea cursului, coordonată de prof. dr. Ştefan Florian, a fost şi
de această dată de excepţie, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna când Clujul a
fost gazda unei manifestări ştiinţifice.
Putem considera că în cele patru zile
petrecute intens în urbea de pe Someş, întregul schimb de experienţă ştiinţifică
şi relaţiile sociale create, precum şi consolidarea relaţiilor mai vechi au făcut
ca acest curs să fie extrem de benefic atât pentru cursanţi, care au avut acces
la modalităţi de trament moderne, cât şi pentru lectori, care au putut lua
contact nemijlocit cu realităţile neurochirurgicale româneşti.