Newsflash
Știri

Pacienții români vor putea merge în Franța pentru transplant pulmonar

de Dorina Novac - feb. 5 2020
Pacienții români vor putea merge în Franța pentru transplant pulmonar

Spitalul Universitar Foch, din Franța, va primi pacienți români pentru efectuarea transplantului pulmonar.

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că în urma vizitei ministrului Sănătății, Victor Costache, în Franța, Spitalul Universitar Foch, unul dintre cele mai importante spitale din Europa, va primi pacienți români pentru efectuarea transplantului pulmonar.

„Ne-am înțeles cu specialiștii și conducerea unității medicale să preia cazurile grave, complexe, care necesită transplant pulmonar și care nu se pot rezolva în Romania. Mai mult vom deschide cu medicii francezi un program de pregătire pentru specialiștii români în domeniul transplantului și al chirurgiei oncologice”, a declarat ministrul Victor Costache.

Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Sănătății din România și Ministerul Solidarității și Sănătății din Franța intenționează semnarea unui Medorandum de Înțelegere pentru domeniul medical.

Ministerul sanatatii Franta

Ministrul Sănătății, în vizită la Spitalul Universitar Foch, din Franța / Sursă imagine: Facebook

 

Documentul prevede încheierea de parteneriate, schimb de experiență și bune practici în domenii sensibile precum marii arși, transplant pulmonar, chirurgie cardiacă pediatrică.

Amintim că, în perioada 4-6 februarie 2020, Victor Costache, ministrul Sănătății se va afla la Paris, unde va avea o serie de întâlniri cu autorități franceze, dar și cu medici români care activează în centrele medicale din Franța.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe