Cu numărul 3/2012, Memoria sărbătoreşte 80
de apariţii şi cel de-al XXII-lea an de când, ca o corabie care pluteşte dar nu se scufundă, revista gândirii
arestate, cum se subintitulează, şi-a făcut apariţia în peisajul publicisticii
româneşti postdecembriste, din iniţiativa medicului şi scriitorului Banu Rădulescu.
Preluând emblema Oraşului-lumină: Fluctuat
nec mergitur, actualul colectiv de redacţie sugerează prin aceasta atât nenumăratele
dificultăţi cărora publicaţia a trebuit să le facă mereu faţă („când unii s-ar
fi bucurat să eşuăm“), cât şi dorinţa aprigă de a continua. De a „călători“ mai
departe, pentru că destule aspecte sumbre ale trecutului comunist mai sunt încă
de relevat, întru neuitare, spre ştiinţa celor tineri sau mai puţini tineri, în
completarea istoriei românilor şi a ţării lor, care, pentru îndelungi perioade,
a fost şi este lacunară. Iar acest onorant legământ, chiar în absenţa căpitanilor
plăpândei lor ambarcaţiuni, dispăruţii: B. Rădulescu, fondatorul, şi Ion
Drescan, secundul de cursă lungă, şi l-au asumat: dna Micaela Ghiţescu,
redactor şef (fiică de chirurg, scriitoare şi celebră traducătoare, semnatara,
de curând, a volumului „Între uitare şi memorie“, apărut la „Humanitas“, în
care relatează inclusiv propria-i experienţă carcerală), dl Gheorghe Derevencu,
redactor coordonator, şi dna Claudia-Florentina Dobre, secretarul general de
redacţie.
În primele pagini ale revistei, mi-a atras
atenţia reproducerea Cuvântului dlui prof. dr. Nicolae M. Constantinescu,
rostit cu prilejul lansării precedentului număr dublu al „Memoriei“, eveniment
găzduit în mai 2012 la sediul Uniunii Scriitorilor. Relevând bogatul cuprins al
revistei – crimele asupra populaţiei române din Basarabia şi Bucovina, „crimele
asupra românilor ca naţie şi ca indivizi luaţi separat, încercările disperate şi
disproporţionate ale partizanilor de a se opune molohului comunist adus de
tancurile sovietice“, dar şi izgonirea operei brâncuşiene în anii dejişti –
cunoscutul chirurg, anatomist şi memorialist, aminteşte în expunerea sa, pe bază
de documente, aspecte, probabil, neplăcute auzului celor de azi (în legătură cu
demisia morală a unor intelectuali din epocă). O serie de intelectuali de vază
au cauţionat, prin numele lor, guvernul prosovietic al lui Petru Groza, iar, în
speţă, cazul operei lui Brâncuşi, o subordonare a criteriilor estetice
politicului stalinist, în „principiile“ căruia se făceau a crede – compromis
asemănător celui stigmatizat de Julien Benda în a sa „La Trahison des clercs“ (1929). Vorbitorul citează din
procesul-verbal al şedinţei Academiei R.P.R. din 7 martie 1951, iscălit de
Mihail Sadoveanu, preşedintele reuniunii, menite să înfiereze opera lui
Constantin Brâncuşi, poziţia avută de unii „tovarăşi academicieni“: „Tov. prof.
dr. I. Jalea pe baza cărţii lui Sobolev «Teoria leninistă a reflectării în artă»
ridică problema formalismului în artă şi îi citează pe Paciurea şi pe Brâncuşi,
ca exemple de formalism în sculptura românească. Tov. acad. George Călinescu
constată că Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură, fiindcă nu
se exprimă prin mijloace esenţiale şi caracteristice ale acestei arte. Clarifică
noţiunea de realism în sensul vederilor criticilor de artă sovietici, ca fiind
o transpunere pe un plan superior a realităţii şi nu o reprezentare fotografică
a ei. În încheiere declară că o discuţie asupra operei lui Brâncuşi este inutilă.
Tov. acad. Oprescu arată că lipsa de sinceritate a lui Brâncuşi l-a făcut ca deşi
are talent să cadă sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau
cubismul, chiar atunci când foloseşte elemente din arta populară românească,
speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze. Tov.
prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al RPR a operelor
sculptorului Brâncuşi, în jurul căruia se grupează antidemocraţii în artă“.
Revenind, numărul „la zi“ semnalează
centenarul celebrului Liceu militar „Nicolae Filipescu“ de la Mănăstirea Dealu şi
necesitatea de a se respecta istoria, astfel încât bogatele şi nobilele tradiţii
ale acestei prestigioase instituţii de învăţământ să fie respectate şi „nu
preluate“, cum se stipulează într-un ordin al ministrului apărării naţionale,
de către Liceul „Dimitrie Cantemir“ din Breaza, argumentele invocate fiind cât
se poate de pertinente. Se publică în traducere (Micaela Ghiţescu) un text al
profesorului Pierre Hassner, din volumul „Politics
of Past: The Use and Abuse of History“, în care se demontează unele mituri
naţionale, se exemplifică manipularea controverselor istorice de către o facţiune
politică împotriva altora, se arată punctele de convergenţă între regimul
comunist şi cel nazist, se dezbate soarta cercetării istorice în timpul
diferitelor regimuri politice. „România rămâne una dintre experienţele ce m-au
format în viaţă“ este afirmaţia lui Ivor Porter (1913–2012), dar şi titlul unui
interviu acordat de acest diplomat, care a lucrat, între alte misiuni avute, la
Bucureşti, din 1939 şi până în 1941, apoi, în 1943, când a fost paraşutat în
sudul României, pentru a-l contacta pe Iuliu Maniu, în încercarea unei rezistenţe
antifasciste. A cunoscut numeroase personalităţi politice, l-a întâlnit pe
M.S. Regele Mihai şi a părăsit ţara în 1947, fiind astfel martor la instaurarea
regimului prosovietic şi la eliminarea prin arestare a elitei politice de până
atunci. Autoarea interviului, Marilena Lică-Maşala, semnează, de asemenea, un
text, la rubrica In memoriam Ivor Porter,
alături de E.S. Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord.
Extrem de utile cunoaşterii, în general,
istoriei literare în particular, sunt paginile închinate literaturii carcerale,
„experimentului criminal Piteşti“, o cercetare efectuată şi publicată de dna
Marieta Gaurean. Scriitorii mărturisitori: Dumitru Gh. Bordeianu, Viorel
Gheorghiţă, Eugen Măgirescu, Justin Paven, Octavian Voinea, Ioan Muntean,
Aristide Ionescu (autorul însemnărilor „Dacă vine ora «H», pe cine putem conta?
– file de jurnal“). Relatările rezumate în acest articol sunt cutremurătoare.
Demolările din Capitală – trista lor istorie
– sunt aici doar efleurate (un capitol), până la apropiata apariţie integrală a
volumului „Ceauşescu – iluzie şi blestem“, sub semnătura autorilor Alexandru
Mihalcea şi Marian Moise. Amintirile unor deţinuţi politici sunt oferite sub
titlul „Viaţa de zi cu zi a închisorii“ (îndeosebi situaţia special umilitoare
a femeilor încarcerate) de Claudia-Florentina Dobre. Dan Ottinger Dumitrescu
rememorează viaţa unui luptător în rezistenţa anticomunistă, participant la
ceea ce s-a numit „Acţiunea Berna“ (1955): Ioan Chirilă, de curând decedat.
În actualul număr al revistei Memoria se continuă publicarea unor
capitole din Raportul final „Analiza dictaturii comuniste în România“. Scopul
demersului: „ca uitarea să nu se aştearnă peste ororile pe care regimul
comunist, ilegitim şi criminal, le-a pricinuit poporului român de-a lungul
anilor de teroare comunistă“. Iată numai unul dintre motivele pentru care Viaţa medicală nu va înceta să anunţe,
de fiecare dată, apariţia unui nou număr al publicaţiei editate de Fundaţia
Culturală Memoria, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
