Recunosc că
sunt oarecum incitat de faptul că citatul alăturat aparține unuia
din cei mai de succes politicieni ai secolului XX, unul din
principalii organizatori ai războiului antihitlerist, considerat
unul din cei mai importanți oameni de stat britanici din întreaga
istorie a acestei țări. În ochii mei, el era reprezentantul acelui
restrâns grup de indivizi care și-au trăit existența dintr-un
succes în altul. Dar o privire mai atentă asupra unor detalii mi-a
adus la cunoștință și detalii care pot fi considerate eșecuri
pentru orice individ. Cunoscut ca un excelent orator, foarte puțini
știu că Winston
Churchill
avea un defect de vorbire, numit în engleză lateral
lisp,
o modificare a exprimării care produce efecte neplăcute și
împotriva căreia Churchill a luptat și a reușit în bună măsură
să o estompeze. Dar cele mai cunoscute eșecuri în cariera sa i-au
umbrit drumul și probabil că l-au îndârjit și mai mult în
permanenta sa activitate de om politic de succes. Nu și-a pierdut
entuziasmul după durerosul eșec al campaniei de la Gallipoli, în
Turcia, în Primul Război Mondial, în calitatea sa de ministru al
marinei britanice, dar mai ales nu s-a lăsat descurajat de rușinoasa
și inexplicabila înfrângere în primele alegeri parlamentare de
după al Doilea Război Mondial, în toamna lui 1945. Victoria lui
Clement Attlee împotriva lui Churchill în acele alegeri a venit cu
totul pe neașteptate. Churchill era eroul lumii întregi, nu numai
al Angliei, fusese primul european care rezistase agresiunii
hitleriste și unul din principalii organizatori ai celor două
fronturi antinaziste. Datorită lui, piciorul nazismului nu a călcat
niciodată pe pământul britanic. Cu toate acestea, britanicii nu
i-au oferit puterea imediat după război. Nici acest eșec nu l-a
oprit pe eminentul om de stat să continue să spere și, șase ani
mai târziu, și-a recăpătat postul de prim-ministru al Marii
Britanii.
Referirea sa la entuziasmul care
trebuie să facă parte din patrimoniul spiritual al fiecărui
individ nu mi se pare potrivită personalității sale. N-aș putea
spune că Churchill s-a remarcat vreodată, în cele spuse sau
făcute, printr-un entuziasm excesiv. Aș înlocui însă „entuziasm“
cu „îndârjire“: Churchill a acționat toată viața sa cu
îndârjire, și-a cunoscut perfect țintele și a știut exact ce
dorește și cum poate ajunge la cele dorite, toate acestea dublate
de un foarte dezvoltat simț al umorului.
Dar noi, muritorii de rând,
slujitorii zeilor medicinii, ce putem învăța din citatul alăturat?
Istoria medicinii e presărată cu o sumedenie de eșecuri, pripășite
printre evenimente de succes, care au reprezentat pietre de hotar în
dezvoltarea acestei profesiuni eminamente umane. În mod natural,
gândurile mele se îndreaptă spre acele evenimente ce fac parte din
istoria specialității mele. Ne apropiem de aniversarea a 170 de ani
de la prima anestezie cu eter, așa că nu pot să nu amintesc
numeroasele eșecuri ale părintelui anesteziei moderne, William
Morton, în punerea la punct a elementarului aparat de administrare a
drogului inhalator. Morton a încercat diverse soluții tehnice, mai
toate nereușite, și se pare că doar în noaptea de 15 octombrie
1846, cu câteva ore înainte de prima administrare de eter pentru o
intervenție chirurgicală, a reușit să pună la punct aparatul cu
care a fost anesteziat pacientul în amfiteatrul celebrului
Massachusetts General Hospital din Boston. Mai mult, se pare chiar că
și acest succes desăvârșit al primei anestezii cu eter a fost un
fel de eșec, pentru că Edward Gilbert Abbott, pacientul în cauză,
nu a fost suficient de profund anesteziat pe toată durata procedurii
și a avut momente de trezire accidentală în timpul operației.
Febra puerperală reprezintă un alt
exemplu celebru de eșecuri, soldate cu moartea parturientelor, și
care a fost învinsă doar datorită îndârjirii medicilor la
sfârșitul secolului XIX, prin descoperirea etiologiei și punerea
la punct a antisepsiei la naștere.
Trecerea de la
faza de decepție la cea de mari speranțe își are propria sa
istorie. Pe vremuri, înaintea epocii medicinii etice, eșecurile
apărute în tratamentul diverselor maladii puteau fi corectate doar
prin insistența medicilor de a încerca alternative, în speranța
obținerii unui succes, dar toate încercările se efectuau pe
pacienți, cu toate riscurile de rigoare, până la obținerea
rezultatului dorit. Recomandările de dozaj, crearea listei efectelor
secundare, aceste detalii extrem de importante se obțineau folosind
celebrul dicton „try
and err“,
toate încercările fiind performate pe pacienți. Inutil de a
menționa că medicina modernă nu mai permite soluții de acest gen,
obligația de experimentare în laborator este universală, pentru
orice nouă soluție terapeutică. Ceea ce nu înseamnă că
activitatea experimentală e lipsită de eșecuri, uneori
usturătoare. Eșecul sondelor traheale cu un balonet de tip „volum
mic – presiune mare“ a rezistat mulți ani până la
recunoașterea faptului că folosirea lor produce leziuni grave ale
peretelui traheal. Nenumăratele încercări în laborator de a găsi
o soluție acceptabilă au dus la apariția balonetului caracterizat
prin volum mare și presiune mică, soluție folosită cu succes și
în prezent.
O întâmplare din timpul uneia din
perioadele de perfecționare în străinătate prin care am trecut mă
readuce în primii ani ai decadei 90 din secolul trecut. Intrat în
sala de operație a unui spital german, m-am trezit în fața unei
situații pe care o cunoșteam doar din literatura de specialitate:
pregătirea pacientului pentru o colecistectomie laparoscopică.
Discutând cu operatorul în timp ce se spăla pe mâini în vederea
intervenției, l-am chestionat cu privire la rata de eșec a
intervenției și nevoia de a recurge la laparotomie pentru a extirpa
vezica biliară. Răspunsul său a fost clar. El trecuse cu bine
perioada eșecurilor în laborator, experimentase metoda de
nenumărate ori, cu multe situații în care nu reușise să ducă la
bun sfârșit operația, ceea ce-l făcea să fie optimist cu privire
la cazul de față. Oare mai trebuie amintit că, în prezent,
cazurile în care o laparoscopie nereușită necesită laparotomie
pentru terminarea intervenției sunt extrem de rare?
Iată încă un
exemplu, de data aceasta din domeniul vaccinării împotriva bolilor
transmisibile. De aproximativ 15 ani, cercetătorii și clinicienii
depun considerabile eforturi pentru a soluționa problema vaccinului
împotriva virusului Ebola. Eșecurile de până acum au fost
numeroase și extrem de costisitoare. Abia
la începutul acestui an, unul din vaccinurile propuse a ajuns în
faza a treia, a experimentului clinic, și sunt speranțe de a
introduce preparatul în uzul curent în următoarea perioadă.
Optimismul meu incorigibil îmi joacă
de această dată festa, pentru că nu mă pot opri de a împărtăși
cititorilor acestei rubrici unul din propriile eșecuri profesionale.
De fapt, exemplul prezintă un posibil deznodământ potrivit
citatului churchillian. În celebra sa frază, Churchill a promis
succesul ce se obține prin păstrarea entuziasmului după eșec, dar
povestea mea personală descrie o posibilă continuare a
insuccesului, chiar dacă cel în cauză nu s-a lăsat nici un moment
descurajat. În urmă cu aproape trei decenii, am condus un grup de
cercetare clinică și de laborator care a încercat să pună la
punct un algoritm de electroencefalografie computerizată, care urma
să cuantifice nivelul profunzimii anesteziei generale. Primele
rezultate fuseseră încurajatoare, mai ales că se întrevedea o
corelație semnificativă între variațiile tensiunii arteriale și
cele ale frecvenței undelor EEG, o situație care ar fi dus la
crearea unui aparat care să monitorizeze ambele variabile și să
ofere medicului anestezist un sistem de control continuu al situației
pacientului anesteziat și să recomande, aproape automat, modificări
în dozajul drogurilor anestezice. Dar continuarea studiilor clinice
pe un lot mult mai larg de pacienți a indicat un fapt care a pus
capăt acestor încercări de rezolvare a problemei. Statistica a
arătat că, de fapt, corelația amintită mai sus era valabilă doar
pentru 75% din pacienții aflați în studiu, proporție insuficientă
pentru a permite indicația de a folosi metoda și algoritmul în
toate cazurile de anestezie generală. În ciuda entuziasmului
molipsitor al întregii echipe de cercetare, metoda a fost
abandonată, iar piața aparaturii medicale a fost invadată de un
alt tip de aparat, nici el perfect, dar mult mai aproape de
necesitățile de zi cu zi în sala de operații.
Entuziasmul churchillian, emis cu
dezinvoltură în citatul alăturat, n-a fost, din păcate, întru
totul de partea celebrului politician. Legenda spune că, la
împlinirea vârstei de 90 de ani, ziaristul care-l intervievase și-a
exprimat dorința de a-l revedea încă o dată peste cinci ani,
pentru o nouă conversație. Replica nu a întârziat: „Arăți
foarte bine, domnule ziarist, cred că ai o bună șansă să ajungi
să mă intervievezi și peste cinci ani!“. Dar soarta i-a jucat
festa incorigibilului entuziast și optimist. Winston Churchill a
decedat după doar câteva luni.
|
 „Cheia
succesului e de a depăși eșecurile, unul după altul, fără a-ți
pierde entuziasmul.“
(Winston
Churchill, 1874–1965)
|
