Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Un nume transformat în renume: Spitalul Militar Central

Viața Medicală
Elena SOLUNCA luni, 30 martie 2015
   Spitalul Militar Central este, cu certitudine, un reper în peisajul urbanistic al Bucureştiului, după cum este un reper şi pentru viaţa medicală – de la valoarea actului terapeutic, la aceea a activităţii ştiinţifice. Într-o egală măsură, Spitalul Militar Central este emblematic pentru calitatea intelectuală şi medicală a medicilor şi pentru devotamentul acestora faţă de bolnav, în respectul adecvat jurământului lui Hipocrate. Cu trecerea anilor, între cele două aspecte s-a ţesut o istorie bogată, pe care avem datoria civică să o cunoaştem în amănuntele ei. Acum, lucrarea Spitalul Militar Central. Statui, oameni şi întâmplări, coordonată de dr. Florentina Ioniţă Radu şi prof. dr. Dan Mischianu, apărută la Editura Rao, confirmă cuvintele lui Stanley Kubrick alese ca motto: „Dacă vrei ca viitorul să arate credibil, pune în el şi trecutul“. Fără să se vadă, trecutul metabolizează viitorul după legi de el ştiute. Cât de credibil poate fi viitorul fără trecut? Cu un deosebit simţ al umorului, Dan Mischianu aminteşte că noi, „oamenii, suntem biodegradabili, numai existenţa sub forma unor statui împiedică pentru ceva timp crunta realitate să-şi urmeze calea“. Aşa este, însă rămâne ceva, alcătuit din faptele şi năzuinţele fiecărei zile, care se transformă în istorie şi, departe de a se rătăci prin labirintul uitării, îşi face locaş în mentalitatea fiecărei generaţii, trece de la una la alta prin fuiorul tradiţiei şi, uneori, se toarce în poveşti.
   Un fel de „a fost odată ca niciodată“: medicul Johann Georg Andreas von Grünau a semnat „certificatul de naştere“ al Spitalului Militar Central, construit pe un loc care aparţinuse Goleştilor, înrudiţi cu neamul Racoviţă. Este important să consemnăm acest fapt, doar în aparenţă un amănunt, pentru că Anica Racoviţă a devenit soţia lui Carol Davila.
   Oana Magdalena Ciobanu îşi intitulează simplu primul capitol („Despre noi“), din care aflăm că, la 13 septembrie1831, zi în care se dădea lupta din Dealul Spirii, spătarul Alexandru Ghica primea misiunea să organizeze urgent spitalul pentru oastea pământească. Era prima instituţie de acest fel din ţara noastră, situată în cadrul Mănăstirii Mihai Vodă, numită „lazaretul regimentului nr. 1“. În 1853, vine în ţară Carol Davila şi domnitorul Barbu Bibescu îl numeşte medic şef al oştirii şi al Spitalului Militar. Se apreciază că, odată cu Carol Davila, a fost iniţiată o amplă etapă de reformă a întregului sistem, care a durat până în 1884, an în care cel căruia îi datorăm modernizarea medicinii noastre a fost înscris spre cinstire perpetuă în istoria medicinii româneşti. Cel mai „longeviv“ conducător al acestui spital şi-a concentrat stăruinţele spre modernizare, spre optimizarea pregătirii cadrelor de specialitate pentru asistenţa medicală în armată, înfiinţând şcoala de mică chirurgie, care, peste ani, s-a transformat în şcoala naţională de medicină şi farmacie. Din 1859, spitalul armatei primeşte numele de Spitalul Militar Central, ceea ce dă un nou impuls procesului de modernizare. Consemnăm doar optimizarea sistematizării secţiilor, urmată în consens cu tabloul morbidităţii – două medicale, una chirurgicală şi una de boli venerice. După Primul Război Mondial, denumirii de Spitalul Militar Central i se adaugă aceea de „Regina Elisabeta“. După 1979, au fost înălţate construcţii noi, monobloc, iar în „Casa oştirii“ din strada Cobălcescu s-a deschis Policlinica Ministerului Forţelor Armate.
   În următoarele pagini, ca într-un adevărat tablou de familie, sunt înfăţişate portretele celor care au făcut ca numele Spitalului Militar Central să devină renume, spre care s-au îndreptat şi se îndreaptă speranţele celor bolnavi. Firesc, se începe cu Johann Georg Andreas von Grünau, faimos, între altele, pentru implicarea în combaterea celebrei ciume din vremea lui Caragea. Profesionalismul său a fost recunoscut şi în timpul războiului ruso-turc, când este apreciat în mod deosebit în combaterea unor epidemii, în tratarea bolilor şi adoptarea unor măsuri profilactice. Pentru întreaga sa activitate, este considerat unul dintre pionerii organizării serviciului medical ostăşesc şi meritele i-au fost recunoscute şi prin acordarea cetăţenei, printr-un document semnat de principele Alexandru Dimitrie Ghika.
   O secţiune importantă a lucrării, semnată de Adrian Ciuche, este dedicată generalului prof. dr. Carol Davila (1828–1884), personalitate providenţială pentru medicina românească, un om fascinant, absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Paris, unde şi-a susţinut doctoratul cu o temă despre profilaxia sifilisului. Când prinţul Barbu Dimitrie Ştirbei a solicitat facultăţii de medicină din Paris să desemneze un medic pentru organizarea sistemul sanitar românesc, a fost ales Carol Davila. Prin calităţile sale de excepţie, a impresionat favorabil pe vodă Barbu Ştirbei, nu mai puţin pe Al. Ioan Cuza şi, mai ales, pe Carol I. Animat de dorinţa de a face bine celor suferinzi, s-a ocupat aproape de tot ceea ce ţinea de organizarea şi buna desfăşurare a operaţiunilor de salvare a răniţilor. Eforturile şi dăruirea – cu timp şi peste timp – în vremuri de pace şi război i-au fost recunoscute şi prin acordarea a numeroase ordine şi medalii: Steaua României, Virtutea Militară, Crucea „Trecerea Dunării“. Un discipol al profesorului Carol Davila aprecia „extrema distincţie, eleganţa şi naturalul manierelor, farmecul conversaţiei, felul spiritual, vesel şi plin de duh în care istorisea, ca şi bogăţia instrucţiei“. Pe toate le regăsim transfigurate în statuia realizată de Carol Storck, situată în curtea Spitalului Militar Central. Mai este amintit şi portretul realizat de Th. Aman. Poate mai puţini ştiu că, în afara cunoscutului bust al lui Carol Davila, la Muzeul Naţional de Artă al României este expusă o plachetă din ghips reprezentând profilul lui Carol Davila, intitulată „Schiţă pentru portretul generalului Carol Davila“, operă a lui Constantin Brâncuşi. Col. dr. Virgil Ţuican nota: „Un francez naturalizat român este imortalizat de un român neaoş, care avea, puţin mai târziu, împlinirea artistică în Franţa, pentru ca apoi să obţină o recunoaştere mondială. Frumoase împliniri a două destine divergente, dar convergente benefic pentru cultura română. O lacrimă de gând către un înaintaş celebru, gen. dr. Carol Davila, nemuritor lângă noi şi prin geniul lui Constantin Brâncuşi“.
   Înaintăm pagină cu pagină şi înţelegem coerenţa din titlu – „Statui, oameni şi întâmplări“: faptele de zi cu zi sunt cele care definesc omul vrednic de a fi dăltuit în piatră. Urmează un nume mai puţin cunoscut de nespecialişti – gen. dr. Athanasie Demosthen (1845–1925), ctitorul „şcolii de chirurgie în armata română, deschizător de drumuri în chirurgia generală şi precursor al chirurgiei toracice din România“, al cărui profil medical şi uman este desenat tot de Adrian Ciuche.
   Un alt nume de referinţă este Zaharia Petrescu, trimis în Rusia în 1879, unde s-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi, după însănătoşire, a continuat să lupte, confirmând odată mai mult calităţile sale de excepţie. Plecat din nou în Rusia, s-a făcut remarcat în campania de combatere a epidemiei de ciumă. Atent la tot ceea ce se petrecea, şi-a notat impresiile, pe care le-a redat în lucrarea: „Mémoire sur l’épidémie de peste du gouvernement d’Astrakan, Russie“. Patru ani mai târziu, după ce a fost avansat colonel, publică monumentalul tratat de o mie de pagini intitulat „Elemente de terapeutică şi materie medicală“. Tot în acest an, este numit director la proaspăt înfiinţatul Institut Medico-Militar. Pentru calităţile sale de bun organizator, primind titlul de general, Zaharia Petrescu va fi numit comandant al Spitalului, al treilea din istoria acestei instituţii la al cărei prestigiu a contribuit, reuşind să se ridice la înălţimea mentorului său, Carol Davila. Nu putem încheia creionarea acestei mari personalităţi fără a aminti lucrarea „Însemnările unui medic din războiul pentru independenţă“, un fel de jurnal de campanie în care sunt consemnate trăirile unui participant la luptele care au dus la împlinirea acestui ideal sacru al poporului nostru.
   Următoarele pagini sunt dedicate farmacologiei şi primul „portret“ este al farmacistului Constantin Merişanu (1864–1931). „Ca farmacist şi şef al Armatei, s-a îngrijit în primul rând de înzestrarea cu medicamente şi materiale sanitare necesare şi a organizat depozitele necesare“. Activitatea sa ştiinţifică este cuprinsă în cursurile de chimie industrială şi de chimie alimentară, agricolă şi industrială. Ne apropiem oarecum de zilele noastre şi Adrian Ciuche îl prezintă pe gen. div. Eugen Mareş (1907–1995), creator de şcoală chirurgicală, remarcat deopotrivă pentru activitatea clinică şi de cercetare ştiinţifică. Întâlnim apoi un alt nume de legendă: Scarlat Longhin (1899–1979), care a lucrat ca bursier al Armatei Române la Spitalul „Saint Louis“ şi Institutul „Pasteur“ din Alger, specializându-se în dermatologie şi microbiologie. Dintre contribuţiile sale este menţionat adesea tratamentul biologic al dermatomicozelor. La Spitalul Militar Central, Scarlat Longhin a lucrat 35 de ani, timp în care a elaborat o serie de noi metode de tratament, a descoperit seruri şi vaccinuri care l-au înscris în istoria medicinii ca deschizător de drumuri. O statuie situată în curtea Spitalului Militar Central îi perpetuează prezenţa.
   Gen. lt. dr. Gheorghe Niculescu (1923–1995), un om cu o disponibilitate afectivă de excepţie, dăruit cu totul activităţii sale, a reuşit, de-a lungul a 44 de ani de carieră, performanţa de a realiza 50.000 de operaţii. Pentru meritele sale, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Urmărim şirul marilor personalităţi şi consemnăm pe gen. dr. Victor C. Anastasiu, medic aviator (1886–1972), cu valoroase contribuţii în medicina aeronautică. Un alt nume de legendă este cel al gen. lt. dr. Iuliu Şuteu (1921–1995), creator de şcoală chirurgicală. Ne apropiem de zilele noastre şi cunoaştem personalitatea prof. dr. Mihai Nicolae Bînă (1942–2012), fondator al unei şcoli de urologie şi admirat pentru „spiritul său de observaţie, blândeţea, talentul chirurgical, hărnicia în tot ceea ce a întreprins“. Seria iluştrilor medici militari se încheie cu gen. lt. prof. dr. Şerban Marinescu (1947–2010), care a condus Clinica ATI, „unul dintre ultimii «cavaleri templieri» ai generaţiei de medici de după al Doilea Război Mondial“.
   Ultima parte a albumului este dedicată artiştilor care şi-au dedicat talentul imortalizării celor vrednici de o asemenea cinstire: Marius Butunoiu, Teodor Zamfirescu, Teodor Burcă, Dumitru Măţăuanu, Gheorghe Tudor, Ioan C. Dumitru Bârlad, Ioan Ladea.
   Închidem cartea cu sentimentul că ne-am îmbogăţit nu doar cu noi cunoştinţe de istoria medicinii, ci şi cu un plus de suflet; asta şi pentru că stilul lucrării este unul simplu, prietenesc, fără mulţi termeni de specialitate, care să îngreuneze înţelegerea. Da, întâmplările definesc oamenii, le modelează caracterul, îi impun în conştiinţa vremii şi rămân prezenţe binefăcătoare, a căror amintire este mângâiată de trecerea timpului. Chipul în piatră le conferă puterea dăinuirii, privirile lor sunt un memento peste ani şi un îndemn de a le urma pilda. Aşa se şi întâmplă, şi asta poate fi confirmat de toţi cei care, bolnavi fiind, au fost îngrijiţi cu profesionalism şi devotament, purtând în suflete recunoştinţa faţă de cei care le-au redat sănătatea şi încrederea în ei înşişi şi în semeni. Citind, descoperim că există ceva anume, ca un „dat“ al tradiţiei, care nu îngăduie să te comporţi sub altitudinea profesională, intelectuală şi morală a înaintaşilor.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC