Newsflash
OPINII

Atitudinea faţă de o persoană aflată în dificultate

de Drd. Rareș Voroneanu - sept. 24 2021
Atitudinea faţă de o persoană aflată în dificultate

Am auzit o discuţie despre infracţiunea din Noul Cod Penal „Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate” și am sesizat o serie de greșeli și confuzii pe care le fac lucrătorii medicali.

ajutorPotrivit legii, „omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putinţa de a se salva se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă”.

Evident, nu se referă strict la medici, dar subiect activ al acestei fapte prevăzute de legea penală poate fi și un doctor, un asistent medical, un profesor, un șofer de autobuz și așa mai departe. Omisiunea se referă la o inacţiune, adică rămânerea în pasivitate, fie de la acordarea unui ajutor, fie prin omisiunea anunţării autorităţilor.

Spre exemplu, cazul unei persoane ce a suferit un accident și a rămas blocată în mașină întrucât s-a defectat încuietoarea portierei. În mod teoretic, dacă o persoană putea trage din exterior pentru a-l elibera pe individul blocat, dacă viaţa/integritatea corporală a acestuia din urmă este în pericol, atunci făptuitorul este pasibil de săvârșirea acestei infracţiuni.

Anunţarea poate fi făcută prin orice mijloc: apel la numărul unic de urgenţă 112, deplasarea fizică la un post de poliţie ori un spital care este foarte aproape și așa mai departe.

Pentru astfel de fapte, pedeapsa este privarea de libertate pe o perioadă cuprinsă între trei luni și un an ori amenda. Cu siguranţă știm din numerele trecute ale revistei faptul că discutăm despre o amendă penală.

Dar, dacă pedeapsa este privarea de libertate, aceasta va fi individualizată în funcţie de circumstanţele săvârșirii infracţiunii, judecătorul optând pentru o pedeapsă pe care o consideră suficientă.

Dar dacă prin fapta salvatoare ne-am expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea noastră? În acest caz, nu vom mai răspunde pentru faptele noastre.

Adică, dacă X se află într-o mașină incendiată, nu avem un telefon mobil disponibil, iar singura modalitate prin care am putea anunţa autorităţile ar fi să căutăm în mașina aflată în flăcări un dispozitiv de tip telefon mobil, iar fapta aceasta ar ameninţa viaţa, integritatea corporală ori sănătatea noastră, nu vom mai fi trași la răspundere.

Bineînţeles, exemplul este unul ipotetic, cu siguranţă putem să ne imaginăm sute de scenarii prin care răspunderea noastră nu ar fi antrenată.

Citește și: Zădărnicirea combaterii bolilor

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe