Cine a citit articolele mele din Viaţa Medicală ar trebui să știe dacă faptele prezentate zilele acestea în mass-media reprezintă o faptă de malpraxis sau una prevăzută de legea penală săvârșită cu forma de vinovăţie a intenţiei. Pentru că repetitio mater studiorum est, îmi permit să reiau câteva aspecte în legătură cu diferenţele menţionate mai sus. Nu înainte însă de a clarifica un aspect: art. 23 alin. (11) stipulează că „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. Deci, nu urmărim să acuzăm pe nimeni și nici să ne dăm cu părerea referitor la o faptă despre care nu avem suficiente detalii. Vrem doar să ne reamintim câteva diferenţe între noţiuni.

Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, malpraxisul reprezintă o eroare „profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice”. Așadar, malpraxisul presupune comiterea unei erori, adică o faptă pe care medicul nu o urmărește, dar care totuși se petrece. Referitor la faptele prevăzute de legea penală, adică infracţiunile, acestea pot fi comise cu intenţie, din culpă ori cu intenţie depășită. 

Dacă infracţiunea este comisă cu o formă de vinovăţie cerută de lege, ceea ce atrage și răspunderea penală a făptuitorului, malpraxisul, așa cum îl definește legea, are în vedere consecinţe din sfera civilă. Aceasta pentru că, în prezent, nu avem în dreptul românesc infracţiuni legate de malpraxis, ceea ce face ca răspunderea medicului să fie angajată în conformitate cu dispoziţiile de drept comun (omor calificat ș.a.m.d.).

Este important să facem o distincţie clară între greșelile medicale comise din eroare și faptele săvârșite în mod intenţionat. Și mai important este să ne gândim că și tratamentul sancţionator este diferit. Acolo unde greșelile sunt neintenţionate, răspunderea penală (dacă există) este caracterizată de blândeţe. Scopul justiţiei este acela de a afla adevărul, nu de a condamna sau a ierta în mod nejustificat. Vă îndemn să rămâneţi echilibraţi și să respectaţi, așa cum ne zice și legea, prezumţia de nevinovăţie.