Newsflash
Internaționale

Obiectivul de 70% vaccinaţi la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins

de Dorina Novac - dec. 17 2021
Obiectivul de 70% vaccinaţi la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins

Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii anti-COVID până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins, a afirmat joi o responsabilă a Băncii Mondiale.

vaccinare 2022

„În acest stadiu, nu este clar că acest obiectiv va fi atins. Desigur, achiziţionarea şi dezvoltarea vaccinurilor s-ar putea accelera până la jumătatea anului viitor”, a declarat Mamta Murthi, vicepreşedinte pentru dezvoltare umană la Banca Mondială, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în prezent, mai puţin de jumătate din populaţia lumii (44,95%) este vaccinată, potrivit datelor compilate şi publicate de organizaţiile internaţionale.

Dar inegalităţile sunt uriaşe, cu 67,45% dintre vaccinaţi în ţările bogate, faţă de doar 4,36% în ţările sărace, mai ales în Africa.

„Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlul pandemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a deplâns recent că acest prag ar putea fi atins în Africa abia în 2024, în ritmul actual al vaccinărilor”, transmite sursa citată.

Banca Mondială consacră în prezent 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze achiziţia de vaccinuri şi să-şi consolideze sistemele de sănătate, după un pachet iniţial de 10 miliarde de dolari care a fost distribuit chiar la începutul pandemiei, a reamintit vicepreşedintele instituţiei.

„Aproximativ 100 de milioane de doze de vaccin au fost livrate datorită finanţării de la Banca Mondială și circa 300 de milioane de doze (suplimentare) de vaccin (...) sunt sub contract”, a precizat Mamta Murthi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe