Comunicatul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) semnalează un element care are tendința, ca toate veștile importante din Sănătate, să treacă neobservat, ca o știre banală: România înregistrează cea mai mare rată din Uniunea Europeană a deceselor înainte de vârsta de 75 de ani cauzate de boli care ar fi putut fi tratate la timp. Datele indică 215 decese la 100.000 de locuitori asociate unor afecțiuni care, în condițiile unui sistem medical performant, ar fi trebuit tratate înainte de a deveni fatale. România ocupă astfel, primul loc în Uniunea Europeană UE) la acest indicator. 

La acestea se adaugă alte 304 decese la 100.000 de locuitori considerate prevenibile – cazuri care, prin prevenție, politici de sănătate eficiente și intervenții timpurii, ar fi putut fi evitate înainte ca pacienții să ajungă într-o situație medicală gravă. În total, rezultă peste 500 de decese evitabile la 100.000 de locuitori, aproximativ dublu față de media UE, care este de 258 la 100.000 de locuitori (sursă: Portal Medical 31.08.2026). 

INSP subliniază că mortalitatea evitabilă nu reprezintă doar o statistică medicală, ci poate fi privită și ca un indicator al modului în care funcționează sistemul de sănătate al unei țări. România are, astfel, una dintre cele mai mari probleme din UE în ceea ce privește decesele care ar putea fi prevenite sau evitate printr-un sistem medical mai eficient.

Sigur că acest raport este o modalitate de evaluare a sistemului de sănătate, dar acest fapt este valabil până la un punct. Rămâne problema responsabilității  prevenției care ar trebui să fie, de fapt, partajată de autoritățile medicale, de personalul medical, de asociațiile de pacienți, dar și de politicieni. 

Totul se rezumă la discuții și rapoarte

Am fost la foarte multe conferințe pe teme de prevenție, unde erau prezenți toți factorii decisivi pe teme de sănătate. De obicei acolo unde vin reprezentanți de la Ministerul Sănătății, de la Parlament, de la Casa de Asigurări se țin cuvântările de rigoare la debutul evenimentului și apoi rămân „trupeții” pentru a discuta profunzimea problemelor legate de aspecte legislative sau despre decizii legate de sănătatea nației. De fapt, la distanță nu se întâmplă nimic și, în cel mai rău caz, apare un raport post eveniment. 

Prima pedalare ar trebui făcută pe partea de factori de risc principali. Dacă vorbim de boli respiratorii, toate drumurile duc la tabagism și alternativele sănătoase. Ce se întâmplă aici din punct de vedere legislativ? Nimic din 2016, nimic în condițiile în care se știe că această pedală este importantă pentru reducerea numărului de fumători, pentru protecția fumătorului pasiv, etc.

La nivel de autorități, măsurile antifumat ar trebui să aibă la bază o strategie coerentă, continuă, fără coloratură partinică, în aspecte precum: programul „Stop Fumat”, unde agonia pe tema bugetelor alocate se prelungește de vreo 3 ani; legea de control a expunerii pasive ( cu amenzi acolo unde se observă o relaxare nedorită în ultimii ani); taxarea produselor de tutun și a alternativelor la nivel european sau derularea unor program de educație în școli și grădinițe,etc.

Ce facem cu poluarea?

Al doilea factor de risc îl reprezintă poluarea, despre care se știe deja că este în expansiune; un  exemplu imediat îl constituie mortalitatea asociată BPOC (a treia boală prevalentă pe plan mondial), unde poluarea reprezintă 20% din cauze. Nici aici nu se întâmplă mare lucru. Ne reîntoarcem la termocentralele pe cărbune nu doar pentru o criza energetică tranzitorie, pentru că în realitate se preconizează că acesta vor continua să funcționeze până în 2027. 

Tăiem păduri într-un ritm îngrijorător – inclusiv din rezervații naturale – și căutăm goluri legislative pe care nu le acoperim premeditat, ca să încurajăm în continuare jafurile din pădurile seculare ale României. S-au făcut averi serioase din aceste afaceri și, mai mult decât atât, am fost o țară de „muls” pe problema lemnului pentru alte state, inclusiv din UE. Se ard în continuare deșeuri necontrolat – în special noaptea – , iar apoi ne mirăm că a doua zi explodează indicatorii raportați de senzorii de poluare din București. 

România s-a prăjit la soare într-o vară  toridă care a ars întreaga Europă, cu cataclisme care nu mai pot fi trecute cu vederea: indundații, incendii de pădure. În plus, în ciuda avertismentelor din 2026, ritmul de tăiere din păduri a continuat cu clasica manevră de tăiere în spatele lizierelor , care rămân neatinse și maschează dezastrul dealurilor și munților golași. 

Cine are ochi să vadă, vede

Cât despre drumurile noastre, cele de toate zilele, și aici este ceva vizibil, dacă ai ochi să te uiți. Cândva existau copaci care flancau aceste drumuri, iar ulterior au dispărut prin tăieri abuzive, nemotivate – probabil o altă afacere despre care nu s-a aflat până acum. Cât despre „energia verde”, prosumatori , centrale eoliene, panouri solare, ce să mai vorbim! Ne uităm la ce afacere a făcut în această vară Bulgaria pe spatele României și ne este îndeajuns ca explicație.

O altă bătălie neglijată total de politicieni o reprezintă resursele de apă. Stratul de pânză freatică a fost poluat susținut timp de decenii. Uneori, în anumite orașe este periculos să folosești această apă și pentru nevoi menajere. Râurile au devenit pârâuri, iar acestea din urmă au lăsat albii goale deșertice. Așa cum spunea Jacques-Yves Cousteau: „Uităm că cercul apei și al vieții este același”. 

Probabil că pe viitor războaiele se vor purta nu pentru teritorii, petrol, minereuri rare, etc., ci pentru resursele de apă, care aduc dovezi repetitive, anuale, că nu sunt interminabile. Tabloul actual prefigurează deja viitoare evoluții cataclismice, care pe plan mondial înseamnă: topiri accelerate de ghețari, lacuri care scad veritiginos, inundații dezastruase, cu pierderi de vieți omenești și, pe de altă parte, politicieni detașați – atât în Europa, cât și în America – care neagă efectul extrem de vizibil al schimărilor climatice induse de mâna omului. 

E foarte interesantă această optică care înseamnă, concomitent, pasarea problemelor și durerilor, prin politici neadaptate, generațiilor viitoare. Și atunci rămâne întrebarea retorică: oare când un „partid verde românesc” va aborda frontal aceste multiple probleme generatoare de consecințe nedorite și când România nu va mai fi lider în statistici negative, legate de factori de risc și ecouri profunde în sănătatea nației?!