Integritatea în cercetare este un subiect spinos pentru România.
Întâi, pentru că organismele implicate în reglementarea cercetării s-au întrecut
în a inventa diverse sisteme inginerești de măsurare a unei științe inexistente,
cum a făcut defunctul CNCSIS cu publicațiile periodice, fără a utiliza criterii
valabile și în lumea civilizată. Apoi, pentru că lipsa de integritate în cercetare
nu a fost urmărită sistematic și nici penalizată în vreun fel de comunitatea științifică
din România. Cel puțin oficial, chiar dacă voci disidente au existat cam de fiecare
dată când s-a mai aflat de vreun nou plagiat – și au fost multe. Prea multe. Problema
nu este lămurită nici în prezent, deoarece încă lipsește un cadru clar și riguros,
care să stabilească limitele integrității în cercetare, bunele practici și regulile
de finanțare. Într-un domeniu sensibil precum medicina, în care cercetarea se face
inclusiv pe subiecți umani, absența unui cod de integritate învățat și însușit poate
încă din primii ani de facultate a lăsat loc, în anumite cazuri, unor derapaje periculoase,
în care nici măcar codurile obligatorii ale industriei și ale autorităților de reglementare
nu au fost luate în serios.
Preocupările pentru integritate ale autorităților române (sau, mai
exact, absența lor) sunt cu atât mai greu de înțeles cu cât exemplele de abatere
chiar de la cele mai simple norme de bun-simț au fost abundente în anii din urmă.
De la o proliferare de neînțeles a „academiilor“ (aproape că doar filialele de bloc
și de scară au lipsit), culminând cu crearea unei așa-numite „academii de științe
ale securității naționale“, o monstruozitate lipsită de orice fond, în care până
și lista membrilor este „secretă“, până la rutina cu care sunt acceptate teze doctorale
„cu repetiție“ sau pur și simplu fără merit, în centre universitare cu pretenții,
cercetarea științifică din România se sufocă sub propria lipsă de integritate. Care
scapă însă neremarcată și nesancționată de autorități.
Altundeva în Europa însă, lucrurile nu sunt tratate cu aceeași lejeritate
ca la noi. Science Europe, de pildă, o organizație nonguvernamentală cu sediul
la Bruxelles, din care fac parte consiliile pentru cercetare și știință din douăzeci
de state europene (18 țări membre ale Uniunii Europene plus Norvegia și Elveția),
a publicat săptămâna aceasta un raport1 care trece în revistă practicile
privind integritatea în cercetare din organizațiile membre și, totodată, formulează
o serie de recomandări pentru stabilirea unui cadru comun, transparent, de bune
reguli în cercetare și în finanțarea acesteia. Raportul citat ar trebui să constituie
lectură obligatorie și pentru entitățile implicate în cercetarea științifică de
pe la noi (și sunt destule, cel puțin la nivel declarativ!) și în reglementarea
acestor activități. Din lista de 18 recomandări, cităm câteva: organizațiile ar
trebui să facă publică politica prin care protejează angajații de sancțiuni disciplinare
dacă dezvăluie posibile încălcări ale integrității în cercetare; organizațiile și
autoritățile de reglementare ar trebui să încerce să facă publice toate concluziile
în cazurile în care se dovedesc abateri de la reguli – ideal, cu numele cercetătorilor
implicați; organizațiile ar trebui să susțină activ pregătirea membrilor lor în
domeniul integrității în cercetare și ar trebui să se asigure că toate persoanele
implicate în proiecte de cercetare sunt instruite în privința bunelor practici de
cercetare; pregătirea în domeniul integrității în cercetare trebuie să înceapă din
facultate sau din timpul cursurilor doctorale, să fie obligatorie și să continue
de-a lungul întregii cariere în cercetare; finanțatorii ar trebui să ceară angajatorilor
sau instituției gazdă să cerceteze orice acuzație de încălcare a codului de integritate,
indiferent dacă persoana cercetată se mută la o altă instituție sau chiar într-o
altă țară; angajatorii ar trebui să ceară aplicanților, la angajare, să declare
că nu sunt supuși unei investigații și că nu au încălcat normele de integritate.
Dacă ați ajuns cu lectura până în acest punct, probabil că realizați
deja unde suntem noi și unde ar trebui să ajungem. De la oameni politici
cu cele mai înalte funcții în stat la universitarii care nu au nimic notabil prin
CV-uri, regulile românești par să fie cumva pe dos față de cele europene. Ne îngrijorează
ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar poate că ar trebui să ne preocupe
în primul rând să intrăm și noi în rândul lumii civilizate și să ne scuturăm de
orice balast care compromite integritatea cercetării științifice românești în ansamblul
său. Pe când un Ro-entry adevărat?
Arhitectură probiotică?
Peste 90% din viață ne-o petrecem în interiorul clădirilor, fie că
e vorba de locuință, de serviciu sau de diverse localuri. De la această observație
pleacă o foarte interesantă perspectivă2 publicată joia aceasta (7 iulie)
în revista Trends in Microbiology (din grupul Cell Press), care atrage
atenția asupra legăturii dintre modul în care sunt gândite locuințele noastre și
felul în care interacționăm cu comunitățile microbiene de lângă, de pe și din noi (fig. 1).
Fig. 1 – Comunitățile microbiene din interiorul clădirilor se formează în urma unor interacțiuni și procese fizice complexe
Discuția e încă deschisă dacă prima expunere microbiană se produce
la naștere sau chiar mai devreme, prin intermediul comunităților microbiene placentare,
dar e clar că, ulterior, orice contact adaugă și modifică încărcătura microbiană:
atingerea pielii mamei, alimentația la sân, aerul și suprafețele din maternitate,
primul drum către casă, domiciliul, creșa, grădinița, apoi școala. Un copil inhalează
în medie 3.500 de litri de aer, iar un adult 16.000 – și dacă 90% din timp se află
în interiorul unei clădiri, expunerea la praf și la diversele microorganisme este
continuă. Dată fiind ridicarea prafului și a microbilor de pe suprafețe și podele,
concentrațiile din aer ale bacteriilor și fungilor sunt mai mari în interiorul locuințelor
decât în natură, mai ales în clădirile cu ventilație deficitară.
După expunerea faptelor, autorii speculează asupra unei posibile
legături între încărcătura microbiană din locuințe (și mai ales componența florei)
și creșterea incidenței astmului, corelată negativ cu diversitatea microbiană (aceasta
fiind, se pare, un factor de protecție). Ideea care merită însă reținută este că
arhitectura locuințelor ar trebui să ia în considerare optimizarea fluxurilor de
intrare și ventilare a comunităților microbiene. „Toate formele de expunere microbiană
ar trebui înțelese ca având un impact asupra microbiomului uman, fie el tranzitoriu
sau stabil“, cred autorii. „Cercetările ar trebui să se concentreze asupra modului
în care designul construcției are un impact asupra comunităților microbiene și cum
acestea, la rândul lor, modulează microbiomul uman“, este concluzia articolului.
Cartilaj definitiv
Un studiu3 danez, publicat miercuri (6 iulie) în Science
Translational Medicine, aduce răspunsuri mult așteptate cu privire la modul
în care evoluează de-a lungul vieții matricea de colagen de la nivelul cartilajului
articular. Metoda folosită? Datarea cu carbon 14, pentru a aprecia rata de înlocuire
a colagenului la nivelul platoului tibial. Metoda a fost aplicată la 23 de persoane
născute între 1935 și 1997 (concentrația atmosferică a radioizotopului de carbon
a variat, de-a lungul secolului trecut, odată cu diversele experimente nucleare
desfășurate), unele suferind de osteoartrită (fig. 2)
Rezultatele au arătat că, practic, nicio porțiune din matricea de
colagen nu a fost înlocuită odată atinsă maturitatea scheletică și nici măcar osteoartrita
sau leziunile tisulare nu au influențat refacerea colagenului. Cu alte cuvinte,
matricea de colagen a cartilajului articular este o structură permanentă la om,
fără o activitate semnificativă la adult, chiar și în prezența unei afecțiuni locale
inflamatorii.
Interdicții vs. educație
Mulți susținători ai unei intervenții paternaliste a statului în
viața cetății își motivează opțiunile prin „dezastrul” care ar urma dacă o anumită
acțiune ar deveni permisă. Avem ca exemplu avortul: acolo unde legislația îl permite,
ratele scăzute se corelează cu educația sexuală solidă, nu cu o intervenție administrativă.
În schimb, în țările în care avortul este interzis, se creează presiunea de a găsi
fie rezolvări în afara legii, fie de a practica turismul internațional în scopul
întreruperii de sarcină.
La fel, una dintre ipotezele susținute cu ardoare de grupurile care
se opun legalizării morții asistate de medic și a eutanasiei este că doar interzicerea
unor astfel de proceduri poate evita abuzurile și că numărul morților ar crește
inevitabil odată cu legalizarea unor astfel de proceduri. Un studiu4
publicat marți în JAMA arată însă că lucrurile nu stau deloc așa. Eutanasia
și moartea asistată de medic sunt legale în Olanda, Belgia, Luxemburg, Columbia
și Canada, iar moartea asistată de medic (excluzând eutanasia) este permisă în cinci
state americane (Oregon, Washington, Montana, Vermont, California) și în Elveția.
Statisticile arată însă că, deși legalizarea s-a însoțit de ușoare creșteri ale
deceselor prin aceste metode, majoritatea covârșitoare a cazurilor se produce la
pacienții cu cancer. Pacienții sunt în special vârstnici și cu educație peste medie.
Nicăieri nu au existat însă dovezi că pacienții din grupuri vulnerabile ar fi eutanasiați
sau că moartea asistată de medic ar fi mai frecventă în aceste grupuri decât în
populația generală.
Cu alte cuvinte, toate semnele indică faptul că nu se abuzează de
aceste proceduri și că principalii beneficiari ai legalizării sunt tocmai pacienții
cu cancer, a căror calitate a vieții scade dramatic în fazele terminale ale bolii.
Nu interdicțiile rezolvă problemele, ci educația.
Notă autor:
1. Science Europe. Research integrity practices in Science Europe member organisations. 2016 Jul 5
3. Heinemeier KM et al. Radiocarbon dating reveals minimal collagen turnover in both healthy and osteoarthritic human cartilage. Sci Transl Med. 2016 Jul 6;8(346):346ra90
4. Emanuel EJ et al. Attitudes and practices of euthanasia and physician-assisted suicide in the United States, Canada, and Europe. JAMA. 2016 Jul 5;316(1):79-90
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.