Prin articolul de față, doresc să susțin nevoia de îmbunătățire
a serviciilor de sănătate adresate persoanelor cu dependență de alcool din
România. Un caz care m-a impresionat în timpul stagiului de gastroenterologie a
fost cel al unui bărbat tânăr, diagnosticat cu hepatită alcoolică. Acesta
suferea și de depresie, iar comunicarea cu el a fost destul de dificilă pentru
noi, studenții. Pe parcursul a două săptămâni, starea lui generală era stabilă,
fiind ajutat de tratamentul medicamentos, însă din punct de vedere psihologic
se putea observa o deteriorare. Evoluția pacientului a culminat cu intenția
acestuia de suicid prin înjunghierea în piept. Pacientul a supraviețuit și a
fost externat în următoarele săptămâni. Aspectul marcant pentru mine a fost
lipsa de sprijin psihologic susținut oferit pacientului. Deși cadrele medicale
i-au oferit sprijin pentru dependența de alcool și au discutat cu el despre
importanța abstinenței pentru tratament, pacientul nu a beneficiat de
intervenții de specialitate pentru remedierea consumului de alcool și a
problemelor de sănătate mentală asociate acestuia.
Consumul de alcool în România este într-o continuă creștere,
menținându-se deasupra mediei europene. Îngrijorător este faptul că
statisticile care prezintă prevalența și incidența consumului de alcool nu
conțin date referitoare la ponderea consumului de alcool produs în gospodării,
frecvent în estul Europei. Consumul de băuturi produse în casă prezintă reale
riscuri pentru sănătate prin impuritățile și contaminările aferente producției,
fiind și un posibil determinant al morbidității crescute atribuite consumului
de alcool în regiunea noastră.
Ministerul Sănătății estimează că 17.000 de români mor anual din
cauza consumului de alcool, majoritatea deceselor fiind cauzate de
complicațiile cirozei hepatice. Ghidurile internaționale de tratament al bolii
hepatice alcoolice specifică, în managementul pe termen lung al acestei
afecțiuni, importanța abstinenței pacienților de la alcool. Studiile arată că o
perioadă de abstinență de minimum un an și jumătate îmbunătățește funcția
hepatică și, totodată, crește supraviețuirea pacientului la cinci ani. Așadar,
încetarea abuzului de alcool în cazul pacienților cu boală hepatică alcoolică
este un obiectiv terapeutic major.
Din nefericire, cei mai mulți pacienți sunt diagnosticați în
fazele avansate, poate chiar în momentele decompensării cirozei. Prin urmare,
adresarea dependenței de alcool necesită un efort deosebit. Educația precară
asupra patologiei de care suferă, rușinea și negarea consumului de alcool
reprezintă principalele bariere în construirea motivației necesare abstinenței.
Mai mult, povara psihologică a acestor persoane este uneori îngreunată de
stigmatizarea din partea societății sau a familiei, deoarece dependența de
alcool nu este universal acceptat ca o problemă de sănătate mintală. Sistemele
de sănătate moderne acordă o importanță aparte acestor aspecte, iar personalul
medical joacă un rol important în trimiterea acestor pacienți către psihologi
și grupuri de susținere care să îi îndrume în lupta cu dependența. Numeroase
studii realizate pe pacienți din Marea Britanie sugerează faptul că adresarea
nevoilor psihologice ale acestor pacienți duce la îmbunătățirea complianței la
tratament, precum și a comunicării medic–pacient.
În România, foarte puțini pacienți cu boală hepatică alcoolică
beneficiază de trimitere către ajutor psihosocial sau către grupuri de sprijin
de tipul „Alcoolicii Anonimi“ (AA), deși aceste intervenții și-au dovedit
eficacitatea în ceea ce privește schimbarea comportamentelor asociate
consumului de alcool. Aceste aspecte denotă o necesitate de îmbunătățire a
sistemului. O primă etapă în acest sens, având în vedere posibila lipsă de
informare a cadrelor medicale, ar putea fi educarea și formarea asistenților
medicali în intervenții de tip interviu motivațional. Eficacitatea acestei
tehnici a fost documentată de mai multe studii care au adresat renunțarea la
abuz de substanțe, inclusiv în cazul abuzului de alcool. Aplicabilitatea
interviului motivațional este ușor de folosit, nu necesită resurse materiale și
poate avea un impact real asupra perspectivei bolnavului legate de consumul de
alcool. O altă soluție este crearea unei rețele de psihologi specializați în
tratamentul dependențelor, care ar putea fi pusă la dispoziția instituțiilor
medicale care îngrijesc pacienții cu boală hepatică alcoolică. Astfel, se poate
facilita trimiterea lor către aceste servicii medicale, fie ele de stat sau
private. De asemenea, o listă cu persoanele de contact din diverse organizații
nonguvernamentale sau grupuri AA care au ca scop promovarea abstinenței la
alcool ar putea fi utilă pentru medici. În urma unei discuții cu pacientul,
medicul îl poate îndruma către una din aceste organizații. Propunerile de
îmbunătățire a managementului pacienților cu boală hepatică alcoolică ar trebui
susținute de date statistice, care, din păcate, lipsesc în România. O direcție
de cercetare viitoare ar putea viza modurile în care atât pacienții, cât și
cadrele medicale ar dori să se desfășoare astfel de inițiative.
În concluzie, o abordare multidisciplinară este necesară pentru
ameliorarea prognosticului pacienților cu boală hepatică alcoolică. Totodată,
eforturile merită a fi direcționate și către prevenirea consumului dăunător de
alcool prin campanii naționale de informare și educare, dar și prin elaborarea
unor strategii privind controlul consumului de alcool și producerea acestuia în
gospodării.