Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Trebuie să ne trezim

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA vineri, 17 iulie 2015
    Oare ceea ce voi istorisi în continuare se întâmplă doar în unele locuri din ţară? Nu cred. Oare aceste lucruri chiar nu pot fi evitate? Oare chiar este un dat şi aşa trebuie să se petreacă lucrurile pentru că nu avem încotro? Nu cred.
    Suntem undeva, într-un judeţ, şi o colegă ne-a impresionat foarte tare. Colega noastră nu este medic, ci asistent medical. Nu am cunoscut-o până în urmă cu puţine zile, dar este colega noastră pentru că, într-un sistem de sănătate, apartenenţa la acesta ar trebui să ne oblige – da, să ne oblige! – să ne considerăm colegi unii cu alţii şi să ne purtăm în consecinţă. Cu lacrimi în ochi, ne-a spus: „Este prima oară când deschid această uşă şi intru în acest loc în ultimii trei ani“. A descuiat uşa şi ne-a arătat ce se ascunde în spatele unor ziduri. Într-o perioadă scurtă, ne-a istorisit întâmplări care ar putea face parte dintr-o întreagă nuvelă.
    Înainte de vizita care îi provocase necazul colegei noastre văzusem şi alte spaţii. Însă, pentru a înţelege mai bine subiectul povestit, este bine să spun că ne aflăm într-o zonă a ţării în care comunitatea locală era formată din peste 40.000 de locuitori, activitatea de producţie (înainte de 1990) se desfăşura în 31 de întreprinderi (cu numeroase locuri de muncă), exista un dram de prosperitate locală care ar fi putut fi dezvoltată mult după schimbarea care a avut loc prin sacrificiul total, de sânge, al celor care s-au ridicat şi nu au plecat capul în decembrie 1989. Nu este niciodată prea mult să amintim că suntem obligaţi să nu îi uităm.
    Aşadar, ne aflăm într-o zonă a României în care peste 40.000 locuitori răspândiţi în satele din jur, peste munţi şi peste văi, ar fi beneficiat de asistenţă medicală dacă unitatea sanitară din localitate ar fi fost lăsată să funcţioneze. Acum încep să intru în subiect: lipsa de colegialitate. Nu este o problemă politică, nu mă iau de unii sau de alţii pentru că toţi, fără excepţie, au lucrat (şi) într-un mod criticabil. Este nevoie de reformă? Da! Se poate face reforma în orice mod? Nu! Este medicina o misiune? Da! Se poate face medicina dictat doar de interese materiale? Nu! De fapt, se poate... Că dacă nu s-ar putea, nu s-ar proceda în modul în care se procedează, din când în când.
    „Soluţia“ pentru România şi pentru această zonă a ţării a fost închiderea spitalului. Colegii de aici au fost anunţaţi astăzi că spitalul se închide şi în trei zile (cam cât durează până se citeşte corect IDR cu tuberculină – de ar mai exista tuberculină în România). În doar trei zile, aproape toţi angajaţii acestui spital au fost obligaţi să ajungă la noile lor locuri de muncă – peste munţi şi văi, peste dealuri şi poieni. În urma lor a rămas o instituţie pentru care se lucrase zeci de ani pentru a deveni o instituţie de referinţă în zonă şi chiar în judeţ. Exista dotare de laborator care permitea toate analizele biochimice şi multe dintre cele hematologice, aproape toate analizele (de primă intenţie) microbiologice, examene imagistice, posibilităţi de diagnostic în multe specialităţi şi posibilităţi de intervenţie în cazuri de urgenţă, dar şi în cazuri care puteau fi temporizate. Însă, în trei zile, aproape toţi au ajuns care încotro. Dintre cei care au rămas, una este colega care ne-a spus întreaga istorie. M-aş întoarce la povestea laboratorului de microbiologie, pentru că este clar, mă interesează, iar cele auzite m-au impresionat: „Cât de mult mi-aş fi dorit să facem şi noi puţină cercetare, chiar dacă nu aşa de înaltă ca în oraşele mari, măcar să studiem rezistenţa la antibiotice a microbilor, doar că întâi am avut atâta de lucru că nu am avut timp, iar după ce am început să fim destul de bine organizaţi ca să ne gândim la o dezvoltare, am fost desfiinţaţi“.
    Suntem colegi şi nu avem de ce să facem pe grozavii în faţa vreunui coleg, indiferent de pregătirea lui. Toţi sunt importanţi, medicina nu se poate practica altfel decât în echipă. Îmi aduc aminte şi o spun de fiecare dată: la CDC Atlanta am văzut cât de mult preţ se pune pe toţi colegii – nurse, asistente, paznici, orice membru al echipei. Asta este realitatea şi aşa trebuie lucrat. În medicină nu trebuie să existe atitudinea cu nasul pe sus, dar există.
    Aşadar, iată un exemplu în care reforma a lucrat împotriva colegilor şi împotriva pacienţilor. Acum, aceştia din urmă trebuie să străbată mulţi kilometri pentru a ajunge la cea mai apropiată unitate sanitară. Iar dacă ajung la un centru de permanenţă, problema este ca acolo să găsească nu doar cadre medicale, ci şi resursele materiale necesare unei urgenţe. Să dăm şi exemple concrete? Iată: în urmă cu doi ani, un om încă în plină putere a fost înţepat de o viespe. Salvarea a ajuns după două ore. Pacientul a intrat în şoc anafilactic şi a trecut la cele veşnice. A murit cu zile! Acel om era rudă cu una dintre colegele noastre, aşadar cunosc exemplul direct, de la cineva care a suferit personal. Colegii care îşi păstrează conştiinţa medicală şi umană suferă pentru fiecare pacient pe care îl pierd, mai ales că, dacă ar fi avut cele necesare, ar fi putut să îl salveze. Este un act de clară şi crasă necolegialitate să îţi supui colegii la astfel de traume.
    În acest spital, ridicat prin grija unor oameni care sfinţesc locul, întărit şi dezvoltat pentru a putea asigura asistenţa medicală de calitate, performantă, pentru zeci de mii de locuitori, a fost adusă şi o parte din tradiţia sistemului medical românesc antebelic. În acest spital, pacienţii beneficiau chiar şi de seri culturale unde erau invitaţi scriitori şi critici de renume, se lectura, se discuta, se transmiteau mesaje. Echipele medicale se ocupau de trup şi de suflet.
    Nepăsarea, dezinteresul, lucrul de mântuială trebuie să dispară din societatea noastră! Avem douăzeci şi cinci de ani de aşteptare. Ajunge! Trebuie să ne oprim din acest mod de a trata problemele de toate tipurile – civice, ştiinţifice, medicale. Suntem responsabili pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru generaţiile ce vor urma. Bătaia de joc trebuie să se oprească!
    Sunt revoltat de ce am văzut şi am auzit. De modul anticolegial practicat de mulţi dintre cei responsabili pentru binele sistemului medical şi binele românilor. Sunt revoltat pentru că exemplele bune nu sunt preluate la intensitatea la care sunt preluate cele rele. Românii trebuie să se trezească. Nu degeaba avem un imn naţional care spune atât de mult şi rămâne şi astăzi la fel de actual ca în trecut. Trebuie să ne trezim – măcar şi pentru a arăta că putem fi colegi.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC