Paris – În iunie anul
trecut, Yukiya Amano, directorul general al Agenţiei Internaţionale de Energie
Atomică (IAEA), declara că „energia nucleară va aduce o contribuţie
semnificativă şi în creştere dezvoltării sustenabile în următoarele decenii“.
Însă, aşa cum subliniază raportul din acest an asupra stării industriei
nucleare mondiale (World Nuclear Industry Status Report), tendinţele recente
conturează o imagine cu totul diferită.
Duke Energy, cel mai
mare furnizor de servicii energetice din America, a renunţat la planurile sale
de a construi două reactoare în Florida, şi aceasta după ce investise un
miliard de dolari în acest proiect. Decizia a fost luată la numai trei luni după
ce compania abandonase ideea de a aloca fonduri pentru alte două uzine în
Carolina de Nord.
De fapt, în cursul
acestui an, patru furnizori americani de servicii energetice au decis să închidă
definitiv un număr total de cinci reactoare – primele acţiuni de acest fel din
Statele Unite în 15 ani. Una dintre uzine – centrala nucleară Kewaunee din
Wisconsin – a fost abandonată după ce au fost făcute investiţii majore pentru
îmbunătăţiri şi după reînnoirea pe 60 de ani a licenţei de funcţionare; pur şi
simplu nu a putut produce energie la preţuri competitive. Din acelaşi motiv,
Vermont Yankee, o altă centrală cu licenţă de funcţionare până în 2032, este
programată pentru a fi închisă în 2014.
La fel, cel mai mare
operator nuclear din lume, Électricité de France (EDF) – furnizorul francez de
servicii energetice aflat sub controlul statului – şi-a anunţat iminenta
retragere de pe piaţa energiei nucleare din Statele Unite, după ce a pierdut
aproximativ două miliarde de dolari din cauza unor proiecte anulate. Şi, pentru
a reuşi să contrabalanseze costurile de funcţionare usturătoare, care au
generat anul trecut pierderi de 1,5 miliarde de euro (2 miliarde de dolari),
EDF va creşte anul acesta preţul electricităţii pentru consumatorii săi
francezi cu 5%, în medie, şi cu încă 5% anul viitor.
În decursul a cinci
ani, perioadă care se va încheia în martie 2013, EDF a pierdut 85% din valoarea
acţiunilor sale. De asemenea, cel mai mare furnizor de combustibil nuclear din
lume – compania franceză de stat AREVA – a pierdut până la 88% din valoarea acţiunilor
sale între 2008 şi 2012. Deloc surprinzător, investitorii au primit cu bucurie
noile planuri strategice ale ambelor companii, precum şi retragerea EDF de pe
piaţa americană; presiunea exercitată pentru a reduce preţul acţiunilor lor s-a
diminuat, deşi rămâne de văzut pentru cât timp.
Declinul industriei
producătoare de energie nucleară a început cu zeci de ani în urmă. Însă ritmul
regresului s-a accelerat semnificativ odată cu triplul accident nuclear de la
centrala Fukushima Daiichi din Japonia, din martie 2011. Într-adevăr, în 2012,
producţia nucleară anuală a scăzut cu 7% la nivel mondial, o cifră fără
precedent, depăşind scăderea record de 4% din 2011 şi aducând producţia anuală
totală de energie nucleară la un nivel cu 12% sub limita sa istorică maximă,
atinsă în 2006.
Deşi Japonia este
responsabilă de trei sferturi din acest declin, doar două din cele 50 de uzine
oficial în funcţiune în Japonia producând efectiv energie, alte 16 ţări,
printre care principalii cinci producători de energie nucleară din lume, şi-au
redus la rândul lor producţia. Drept rezultat, cota deţinută de energia nucleară
în producţia globală de electricitate a scăzut la aproximativ 10% în 2012, în
comparaţie cu vârful de 17% din 1993. Numai Republica Cehă a reuşit să atingă
cota sa istorică maximă anul trecut.
În plus, din cele 66
de reactoare aflate în construcţie în întreaga lume, două treimi se găsesc în
doar trei ţări – China, India şi Rusia – dintre care 28 doar în China. Nouă din
cele 66 se află „în construcţie“ de peste 20 de ani. (Reactorul Watts Bar 2 din
Tennessee deţine recordul în acest sens, fiind în construcţie de 41 de ani).
Alte patru proiecte sunt în derulare de peste 10 ani.
În total, cel puţin
23 din cele 66 de uzine aflate în curs de construcţie s-au confruntat cu amânări,
multe dintre acestea ajungând să acopere câţiva ani. Rămâne de văzut dacă
celelalte proiecte, toate fiind iniţiate în ultimii cinci ani, sunt în termen.
Drept rezultat al acestor amânări, doar trei noi uzine au fost puse în funcţiune
anul trecut – jumătate din numărul de reactoare scoase din uz. Vechimea medie a
flotei mondiale de reactoare se ridică acum la 28 de ani şi continuă să crească
lent.
Prin comparaţie,
noile tehnologii regenerabile câştigă teren, ilustrând o transformare
fundamentală a politicilor internaţionale aplicabile energiei şi a strategiilor
de investiţii. Anul trecut, China, Germania, Japonia şi India au produs pentru
prima dată mai multă energie din materii prime regenerabile decât din cele
nucleare. În China şi India, energia eoliană a reuşit de una singură să o depăşească
pe cea nucleară.
Din 2000, producţia
globală onshore de energie eoliană a înregistrat o creştere medie de 27% pe an,
în timp ce rata de creştere a fotovoltaicelor solare a atins uimitorul procent
de 42%. Anul trecut, resurse suplimentare de 45 GW de energie eoliană şi de 32
GW de energie solară au fost amplasate în întreaga lume, comparativ cu un plus
net de 1,2 GW de energie nucleară.
Trecerea la
regenerabile a fost pronunţată în special în principalele economii avansate ale
lumii. De exemplu, reducerea continuă a producţiei de energie nucleară a
Germaniei a fost însoţită de implementarea crescândă a regenerabilelor, cu o
capacitate fotovoltaică solară de până la 3.000 MW conectată la reţeaua de
alimentare electrică a Germaniei într-o singură lună. Drept rezultat, preţul
per kilowatt solar instalat a scăzut cu trei sferturi în ultimii şapte ani.
Chiar şi în Statele
Unite, unde gazele de şist ieftine au redefinit industria energetică, la reţea
a fost conectată mai multă energie eoliană decât gaze şi, în primele trei luni
ale anului, peste 80% din noua capacitate provenea din regenerabile.
În ultimii zece ani,
industria nucleară a încercat să atragă atenţia liderilor mondiali printr-o
campanie promoţională construită în jurul noţiunii de „renaştere nucleară“. Însă
promisiunile sale – inclusiv costuri de investiţie de 1.000 de dolari pentru
fiecare kilowatt instalat şi durate de construcţie de patru ani – au rămas
neonorate.
Într-adevăr, de când
industria a lansat campania sa de relaţii publice la începutul anului 2000,
estimările de cost au crescut de aproximativ şapte ori şi profitul a scăzut.
Cele 34 de reactoare care au fost puse în funcţiune în ultimii zece ani au
înregistrat o durată medie de construcţie de aproape un deceniu, însă nu au
generat decât 26 GW – o treime din contribuţia anuală combinată a energiilor
solară şi eoliană.
Discursul optimist al
IAEA nu reuşeşte să ascundă raţionamentul evident: cheltuielile de întreţinere
extrem de ridicate şi, în multe cazuri, costurile de modernizare în urma
tragediei de la Fukushima, alături de imposibilitatea de a construi o nouă
capacitate competitivă în lipsa subvenţiilor guvernamentale de proporţii,
subminează masiv industria energiei nucleare. Aşa cum a spus economistul Mark
Cooper, energia nucleară trece, în momentul de faţă, printr-o fază de „renaştere
descendentă“.
©Project Syndicate, 2013. www.project-syndicate.org
Traducere din limba engleză de Sorana Graziella Cornea
|
 Mycle Schneider, consultant internaţional
independent în probleme de politică energetică şi nucleară, este manager de
proiect şi principalul autor al raportului asupra stării industriei nucleare la
nivel mondial (World Nuclear Industry Status Report).
 Antony Froggatt, consultant european independent în probleme
energetice, este membru cercetător senior al Institutului Regal de Afaceri
Internaţionale (Royal Institute of International Affairs), Chatham House,
Londra. |
