În tinerețea mea, a făcut vâlvă
un film american avându-l ca actor principal pe cunoscutul Sidney
Poitier. Una din replicile sale mi-a rămas întipărită în memorie
până în ziua de azi. Obligat fiind să se apere în fața
propriului său părinte, care-l acuza de lipsă de interes și
atenție pentru cei care l-au conceput și l-au crescut, Poitier îi
aruncă tatălui în față: „Dă-te jos de pe umerii mei! Eu nu
te-am obligat să mă naști. Nu m-ai întrebat dacă s-o faci sau
nu, așa că nu văd ce obligație aș avea eu față de voi,
părinții mei.”. Cruzimea care se desprinde din această scurtă
replică nu ascunde însă purul adevăr pe care îl conține: am
fost aduși pe lume fără să putem participa la luarea acestei
decizii, crucială pentru fiecare din noi. Fără discuție, acest
fapt nu poate anula obligația de a purta de grijă celor mai în
vârstă și a oferi familiei tot ce ne stă în putință pentru a
crea condiții de trai cât mai favorabile, dar această obligație
elementară nu schimbă cu nimic realitatea.
Ar trebui să fim recunoscători
acestei sorți care ne permite să ne bucurăm de evoluția
civilizației, a tehnologiei, a medicinii, trăind într-o atmosferă
și o realitate care par superioare tuturor perioadelor istorice care
le-au precedat. Scopul acestor rânduri nu e de a trece în revistă
mai toate realizările umanității în ultimii zeci de ani, pentru a
justifica cele enunțate mai sus, dar nu mă pot opri în a cugeta la
câteva aspecte care par de necontestat. În primul rând, media de
viață a crescut cu peste 30 de ani în ultimul secol. Nu numai
medicina, dar poate ea în primul rând este responsabilă pentru
acest salt uriaș. Metodele moderne de prevenire a bolilor, cum ar fi
vaccinarea, igiena, accesul la elementele nutritive esențiale,
îndemnul la exerciții fizice, lupta împotriva obezității,
tabagismului și alcoolismului cronic reprezintă tot atâtea „arme”
de care s-a folosit medicina ultimei jumătăți de secol pentru a
prelungi viața.
Dar nu numai aceste elemente ne fac
să fim recunoscători faptului că trăim acum și nu, să zicem, în
urmă cu numai câțiva zeci de ani. Statistica țărilor dezvoltate
arată că bolile cardiovasculare au trecut pe locul al doilea pe
lista cauzelor de mortalitate, după cancere. Se moare din ce în ce
mai rar de infarct miocardic, pentru că măsurile de prevenire dau
rezultate și pentru că intervenția rapidă împiedică într-o
bună măsură apariția complicațiilor letale. Mereu mai multe
tumori maligne se vindecă în prezent grație diagnosticării
precoce și utilizării unor metode terapeutice noi și de succes.
Numărul de transplanturi de organe vitale e în permanentă creștere
și suntem doar la un „pas” (e drept, nu foarte mic) de a folosi
organe artificiale pentru înlocuirea celor nefuncționale. Calitatea
vieții e incomparabil mai bună decât acum câțiva ani. Defectele
de auz și de văz se corectează cu succes, mobilitatea individului
în vârstă e în permanentă creștere datorită înlocuirii de
articulații, fizioterapiei și activității fizice aproape zilnice,
și asta până la o vârstă înaintată.
Oare mai e cazul să amintesc aici
imensele progrese făcute în specialitatea mea, ATI, în care mai
tot din ce foloseam în urmă cu o jumătate de secol – droguri și
aparatură – e depășit? Mortalitatea intraspitalicească în
marile centre universitare nu depășește 1% din cazurile internate,
iar cea în secțiile de terapie intensivă scade pe măsură ce noi
metode de susținere a organelor vitale devin apanajul activității
terapeutice cotidiene. Am mai scris, dar simt nevoia de a mă repeta:
în prezent, nu mai există nicio contraindicație absolută
împotriva unui act chirurgical pe motiv că pacientul e într-o
stare generală precară. Vârsta înaintată nu reprezintă un
impediment pentru a trata chirurgical orice afecțiune care necesită
intervenție. Mortalitatea perinatală, a mamei și a nou-născutului
a scăzut în mod simțitor în ultimii zeci de ani și diagnosticul
precoce al unor complicații deseori fatale (cum ar fi sarcina
extrauterină) permite un tratament imediat și previne situații cu
deznodământ nefericit.
Aș putea
continua la nesfârșit înșiruirea progreselor făcute de meseria
noastră în aceste două sau trei ultime generații, dar fiecare
cititor e în stare să completeze scurta listă de mai sus. Și, cu
toate acestea, epoca în care trăim nu ne permite să răsuflăm
ușurați, mulțumiți de ceea ce s-a întreprins până acum.
Motivul e lipsa de progres în ceea ce privește mentalitatea umană.
Și aici exemplele sunt nenumărate, dar mă voi mulțumi a aminti
numai cele care mi se par pregnante. Umanitatea n-a găsit calea de
oprire a războaielor și de rezolvare a conflictelor fără să fie
nevoie de vărsare de sânge. Fundamentalismul extremist produce mult
mai multe victime decât numărul vieților omenești pe care
medicina modernă le poate salva. Homo
homini lupus
– omul poate deveni oricând fiară pentru semenii lui. E
drept, societatea modernă încearcă să reducă acest fenomen,
introducând legi și promovând educația, dar rezultatele sunt
departe de a fi satisfăcătoare. Ne distrugem planeta cu o îndârjire
demnă de țeluri mai înalte. Dovada degringoladei ecologice o
găsești în fiecare colț de lume, iar rezultatele sunt într-atât
de îngrijorătoare încât guverne și instituții internaționale
caută rezolvări, care din păcate nu vor fi găsite în epoca în
care trăim.
Toate realizările pe care le
aminteam mai sus nu se simt pe plan universal, ci sunt apanajul
țărilor bogate, care posedă mijloacele necesare pentru a se bucura
de efectele pozitive ale progresului. În lume, încă se mai moare
de malarie și de dizenterie. Încă se mai moare la naștere, în
absența unei asistențe medicale elementare. Neoplasmul pulmonar
face ravagii pentru că națiuni întregi ignoră pericolul creat de
tabagismul cronic. Excesul de greutate corporală e evident peste
tot, oferind un exemplu al felului în care un gigant pas pozitiv
(accesul aproape universal la alimente) produce fenomene negative, cu
grave consecințe.
