La începutul
secolului trecut, automobilul a devenit unul dintre simbolurile Americii, iar
oraşul Detroit, din statul Michigan, a fost – pentru şaptezeci de ani –
simbolul industriei auto. Dar destinul oraşului, care a atins apogeul în anii
’50, când Detroit era cel de-al cincilea oraş ca mărime din Statele Unite, a
fost unul nefericit şi – odată început – declinul lui a avut un mers constant
spre dezastru financiar: la 18 Iulie 2013, Detroit a devenit cel mai mare oraş
care a dat vreodată faliment.
Henri
Ford şi-a fondat compania auto în 1903 în Detroit, unde au apărut rapid alte
companii auto înfiinţate de William C. Durant, fraţii Dodge, Walter Chrysler,
James Ward Packard şi alţii. Dar personalitatea şi realizările lui Ford se înalţă
mult peste capetele celorlalţi fabricanţi auto. El a inventat liniile de
asamblare, care au dus la producţia de masă şi tot el a iniţiat sistemul de
producţie care combină producţia în cantitate mare de bunuri ieftine cu
salariile mari ale muncitorilor, sistem care astăzi se numeşte capitalismul bunăstării (welfare
capitalism). A mai inventat şi pus în practică sistemul de francize şi a
fost foarte activ să creeze cartiere, oraşe, şcoli, universităţi şi un spital,
azi celebru, pentru salariaţii lui şi familiile lor. În domeniul invenţiei
tehnice, Ford are de asemenea mari merite, care au asigurat lunga carieră de
succes a produselor sale.
Nevoia
de mână de lucru a stârnit un val de nou-veniţi din toate regiunile, dar mai
ales fermieri albi şi negri din sud. Economia a supravieţuit crizei economice şi
a explodat în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, când au apărut sute de
noi companii producătoare de armament, maşini de război şi avioane destinate
frontului. Oraşul a beneficiat şi de introducerea prohibiţiei alcoolului
(1920–1933), stabilind un comerţ înfloritor şi profitabil cu whiskyul canadian
de contrabandă. În 1950, când oraşul şi-a sărbătorit 250 de ani de existenţă,
maşinile fabricate aici (în special de cele
trei mari: companiile Ford, Dodge-Chrysler şi General Motors) împânziseră
lumea şi Detroit atinsese populaţia lui maximă de 1,8 milioane de locuitori.
Acela a fost momentul de vârf, dar şi începutul pantei de degradare. Un şir
lung de factori negativi, greşeli financiare, incompetenţe, politici eronate
bazate pe rasism şi ideologie şi condiţii socio-economice defavorabile au
concurat la începutul şi apoi la cursul neabătut de distrugere a unui mare oraş.
Primul
act a fost dezindustrializarea.
Tipul de fabrici concepute în anii 1900–1920 nu se mai potrivea tehnologiei
modernizate şi – cum oraşul suprapopulat nu mai avea spaţii disponibile –
companile au construit noile fabrici în suburbiile oraşului şi în micile oraşe
vecine. Apoi au creat ramuri în alte state americane. Acestea s-au dezvoltat şi
au aspirat o mare parte din salariaţii primelor uzine Ford, care s-au mutat în
suburbii sau în alte oraşe. În acordarea de credite pentru case în noile zone
din jurul Detroitului, băncile au aplicat reguli segregaţioniste şi au refuzat
sistematic oamenii de culoare, care au rămas în oraş. Punerea în aplicare a
drepturilor civile, urmare a intervenţiilor preşedintelui JF Kennedy din anii
’60, a mărit ostilitatea dintre populaţia albă şi minorităţi: în cele mai mari
oraşe americane, inclusiv Detroit, albii s-au mutat în cartierele rezidenţiale
suburbane, în timp ce zonele centrale ale oraşelor au devenit majoritar negre. Segregarea rasială a devenit al doilea
factor negativ.
În
anii ’70, a apărut un fenomen economic nou, globalizarea economiei mondiale. Multe întreprinderi, inclusiv
companiile auto şi-au mutat utilajele în ţări unde costul muncii era de zeci de
ori mai mic. Producătorii americani au încercat să micşoreze costurile de
producţie, dar s-au lovit de ofensiva sindicatelor din industria auto, foarte
puternic sprijinite politic, care au impus beneficii din ce în ce mai mari
pentru salariaţi. Maşinile americane nu au putut fi ieftinite.
Dezindustrializarea
oraşului Detroit şi-a dat mâna cu suburbanizarea
şi depopularea oraşului. Reducerea
populaţiei şi schimbarea componenţei ei, cu creşterea procentajului de oameni
cu venituri mici, a influenţat dramatic veniturile oraşului. Primăria a reacţionat
prin ridicarea taxelor pentru indivizi şi întreprinderi, ceea ce a mărit
exodul. Abandonarea metropolei a iniţiat
degradarea rapidă a oraşului, a mărit numărul de case şi proprietăţi
abandonate, a prăbuşit valoarea imobiliarelor şi a contribuit la creşterea
criminalităţii. Deteriorarea urbană din
Detroit este mai mare decât în alte mari oraşe afectate de un proces
comparabil. În anul 2010, populaţia oraşului Detroit a scăzut sub 700.000
(pierdere de locuitori de peste 60%) şi rata de şomaj a crescut la peste 50%.
Cei rămaşi în oraş sunt în primul rând bătrânii, săracii şi dependenţii social,
care nu au mijloace să plece.
Pe
perioada ultimelor decade, în contextul unor mari probleme financiare, guvernul
statului, primăria oraşului Michigan şi politicienii locali au luat cele mai
greşite decizii şi au contribuit la scufundarea ireversibilă a solvabilităţii.
Paralel cu împrumutarea de sume din ce în ce mai mari pentru menţinerea
salariilor şi pensiilor, ei au crescut, în loc să scadă, numărul de salariaţi
ai primăriei şi serviciilor municipale şi au făcut cadouri de o generozitate
excesivă pensionarilor din sectorul public. Ultimele mari lovituri au venit de
la criza economică declanşată în anul 2008 şi de la ultimul mare împrumut
pentru salvarea fondului de pensii.
La
data declarării falimentului, politicienii
populişti adunaseră 100.000 de creditori şi o datorie pe termen lung de 18
miliarde de dolari. Care creşte mereu, aşa cum cresc şi dobânzile. Pentru mulţi,
nu este o coincidenţă că oraşul a avut timp de peste cincizeci de ani, la toate
nivelurile, conducători exclusiv democraţi. Indiferent de culoarea politică a
celor care au avut şi continuă să aibă puterea, un proces ca cel care a dus la
distrugerea unui mare oraş american mai are, între multiplele lui cauze şi
incompetenţa nesancţionată şi iresponsabilitatea pe care o împart şi cei care
au luat deciziile, dar şi cei care au continuat să-i voteze.
Detroitul
nu este singurul exemplu de acest fel: Chicago, din statul Illinois, şi statul
California se luptă cu cifre de deficit ameţitoare şi nu au multe opţiuni la îndemână.
Întreaga naţiune americană urmăreşte atent ce se va întâmpla în Detroit, dar şi
cum creşte datoria naţională, care a ajuns la peste 16 trilioane de dolari. Cu
toate acestea, în Congresul Statelor Unite s-a votat – cu majoritatea bipartizană
– ridicarea plafonului limită pentru împrumuturi cu care să se facă faţă la
bugetul naţional. Cât timp vor putea fi luate aceste împrumuturi şi unde se va
ajunge, din moment ce ştim deja, de la specialiştii financiari, că datoria a
depăşit de mult suma care mai poate fi plătită de generaţia actuală? Detroitul
va avea, cu siguranţă, urmaşi.
