Opinca este un element al identității țărănești. Medicii care tratează problema vestimentației se opresc îndelung asupra ei. Este opinca țăranului o încălțăminte igienică? Care sunt avantajele, dar și dezavantajele acestui tip de încălțăminte? – se vor întreba pe rând medicii. Cum opinca este un semn identitar, plasându‑se la jumătatea drumului dintre modernitate și arhaism, ea este tratată cu moderație. Cu alte cuvinte, nu este văzută nici ca un produs foarte igienic, dar nici nu este condamnată pe toate fronturile. În primul rând are avantajul că este un produs autohton, este practică: „Se încalță și se descalță cu destulă ușurință, se ține bine pe picior”; în plus, este ușoară și călduroasă (Manolescu, 1895). Pare încălțămintea ideală. Totuși, nu este foarte rezistentă și nu este deloc o încălțăminte practică în „timpurile ploioase”. Oricum este singura încălțăminte pe care și-o permit majoritatea țăranilor. Opinca a însoțit lumea țărănească și în secolul următor. La sfârșitul anilor ʼ90, în cercetările de la Râșca (județul Cluj) am cunoscut ultimii descendenți ai opincii, varianta finală de dinaintea dispariției: opincile „de gumă” confecționate din bucăți de anvelope uzate folosite sporadic până prin anii ʼ80 ai secolului trecut. Odată cu opinca și după generalizarea consumului de pâine de grâu, dispare și ultimul simbol identitar al țărănimii: de acum înainte țăranul nu va mai putea fi numit nici opincar și nici mămăligar. Astfel se încheie un ciclu istoric.

Fragment reprodus din volumul România Medicilor, publicat de Editura Humanitas. Constantin Bărbulescu, autorul lucrării, predă la Facultatea de Istorie și Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.