Pe vârful limbii
Nu
la fenomenul de presque vu ne vom
referi aici, ci la rezultatele foarte interesante publicate miercuri (27
noiembrie), de un grup din Atlanta şi Chicago, în Science Translational Medicine. Studiul american1
prezintă o tehnologie inovatoare destinată persoanelor tetraplegice – un sistem
de conducere cu ajutorul limbii (TDS). Mişcările micului dispozitiv din titan
fixat prin piercing în vârful limbii (fig. 1) sunt înregistrate de senzorii
ataşaţi unui sistem asemănător unor căşti audio, de unde sunt transmise unui
iPod wireless purtat de utilizator (fig.
2). În funcţie de interpretarea mişcărilor limbii, sunt apoi transmise
comenzi către alte dispozitive, fie că e vorba de un scaun cu rotile sau de
cursorul unui computer.
Dispozitivul
a fost testat pe un lot de persoane neafectate motor, dar şi pe 11 voluntari cu
leziune spinală la nivelul C6 sau mai sus de acesta. Foarte interesant este că,
pe parcursul studiului, la ambele grupuri testate s-au observat ameliorări
substanţiale ale utilizării TDS, comparativ fie cu o tastatură obişnuită, fie
cu un dispozitiv de suflat (în cazul pacienţilor tetraplegici), ba chiar, la
aceştia din urmă, timpii de reacţie au fost până la de trei ori mai buni.
Implicaţiile
imediate sunt importante pentru pacienţii imobilizaţi, noul dispozitiv
putându-le asigura un grad ridicat de libertate şi de funcţionare. În plus,
grupul american a anunţat deja că următoarea ţintă va fi dezvoltarea unui
dispozitiv asemănător unuia ortodontic, care să fie fixat în interiorul gurii,
pentru a înlocui sistemul fixat în prezent pe cap.
Cât de protector este vaccinul
antipertussis?
Că
tusea convulsivă, boală cauzată de infecţia cu Bordetella pertussis, poate fi prevenită prin vaccinare se ştie.
Mai puţin se cunoaşte, însă, faptul că vaccinul antipertussis a început, din
anii ’90 ai secolului trecut, să fie înlocuit cu vaccinul acelular şi că astfel
numărul de antigene din vaccin a scăzut de la câteva mii, în varianta cu celulă
integrală, la doar trei, în varianta acelulară. Teama de încărcare antigenică a
dus la preferarea formei acelulare, însă nu se cunoaşte exact efectul pe termen
lung al acestei alegeri. În condiţiile în care vaccinul antipertussis este
inclus în schemele obligatorii de imunizare a copiilor, în SUA, în 2012, s-a
înregistrat cel mai mare număr de cazuri de boală din ultima jumătate de secol
(42.000 de cazuri). Sunt, deci, întrebări la care epidemiologii şi specialiştii
în sănătate publică trebuie să răspundă.
O
indicaţie pentru un posibil răspuns vine dintr-un studiu2 publicat săptămâna
aceasta în Proceedings of the National
Academy of Sciences of the United States of America. Autorii şi-au propus să
afle diferenţa dintre cele două formule vaccinale antipertussis şi, în acest
sens, au vaccinat primate mari, pe care apoi le-au pus în contact cu infecţia.
Babuinii (Papio anubis) studiaţi au
fost vaccinaţi la vârsta de 2, 4 şi 6 luni cu una din cele două forme de
vaccin, pentru ca la vârsta de 7 luni să fie puşi în contact cu infecţia cu Bordetella pertussis. Cercetătorii au
cuantificat apoi colonizarea nazofaringelui şi au monitorizat animalele clinic şi
biologic. Vaccinul acelular a asigurat protecţie împotriva formelor grave de
boală, dar nu a prevenit colonizarea, iar animalele care au făcut boala
(nevaccinate) au scăpat mai repede de infecţie decât cele vaccinate cu forma
acelulară. Mai mult, acestea din urmă au transmis infecţia animalelor
nevaccinate. În schimb, vaccinul celular integral a indus un clearence
bacterian mai rapid decât la animalele vaccinate cu forma acelulară sau la cele
nevaccinate.
Interesant,
deşi toate animalele vaccinate şi cele care au contractat infecţia prezintă
ulterior titruri robuste de anticorpi serici, imunitatea celulară este diferită.
Astfel, infecţia şi vaccinul celular asigură memoria infecţiei prin limfocite T
helper 17 şi Th1, în vreme ce vaccinarea acelulară merge pe calea Th1/Th2. Cu
alte cuvinte, vaccinul utilizat în ultimele două decenii induce un răspuns imun
diferit de cel produs de infecţia naturală şi, în plus, nu previne colonizarea
sau contagiozitatea contacţilor.
Dureri legislative
Annals of Oncology, revista oficială a
Societăţii Europene de Oncologie Medicală şi a Societăţii Japoneze de Oncologie
Medicală, a publicat ieri (28 noiembrie) un număr special3, realizat
printr-un efort global de colaborare, care şi-a propus să investigheze în ce măsură
legislaţia severă privind utilizarea antialgicelor opioide restricţionează
administrarea acestora la pacienţii oncologici. Au fost realizate studii de
acest fel în Africa, Asia, India, Orientul Mijlociu, America Latină şi Caraibe,
iar rezultatele dezvăluie o „pandemie“ de proporţii: mai mult de jumătate din
populaţia lumii trăieşte în ţări care, prin reglementările severe privind
stupefiantele, restricţionează accesul pacienţilor cu cancer la prescripţiile
de opioide.
Acest
număr special se doreşte a fi un semnal de alarmă, pentru toate guvernele
lumii, în privinţa efectului colateral al unor măsuri legislative restrictive,
care îngrădesc nedorit accesul la medicamente ieftine şi eficiente al pacienţilor
afectaţi de cancer.
Colesterolul cancerigen
Nu
se cunoştea, până acum, felul în care hipercolesterolemia se asociază cu
cancerul de sân cu receptori estrogenici, însă asocierea a fost comunicată în
repetate rânduri, iar unele studii chiar au indicat efecte pozitive,
protectoare ale medicaţiei hipolipemiante (statine) la pacientele diagnosticate
ulterior cu cancer de sân. Un articol4 publicat astăzi (29
noiembrie) în revista Science aduce
dovezi asupra modului în care un metabolit primar al colesterolului,
27-hidroxicolesterolul (27-HC), favorizează creşterea tumorilor cu receptori
estrogenici şi a metastazelor hepatice ale acestora (fig. 3). Autorii sugerează că medicaţia hipolipemiantă
(statinele), dar şi inhibitorii conversiei colesterolului în 27-HC ar putea fi
parte a unei strategii terapeutice utile în prevenţia şi tratamentul cancerului
de sân.
Autoza, un nou tip de moarte celulară
Semnalăm un
studiu5 publicat săptămâna aceasta în PNAS, care pare să valideze conceptul de autofagie ca una din
cauzele posibile de moarte celulară. Am putea avea, aşadar, autoza alături de apoptoză şi de necroză.
Autorii descriu nu doar o formă de moarte celulară dependentă de autofagie, ci şi
clasa de compuşi farmacologici (aprobată de FDA) care inhibă autoza, precum şi
rolul crucial pe care îl joacă ATP-aza în reglarea procesului.