Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE

Medicii Campionatului Mondial

Viața Medicală
Alexandra NISTOROIU joi, 10 iulie 2014

Cât de obiectiv, de bine şi de rapid poţi judeca o situaţie medicală sub presiunea unui meci cu o miză aşa de mare? Cine sunt medicii care trăiesc mondialul de pe băncile de rezerve? Aflăm din documentarul realizat de Alexandra Nistoroiu.

FIFA trebuie să acorde o atenţie sporită traumatismelor cranio-cerebrale petrecute pe terenul de fotbal.

Medicul echipei Germaniei crede că injecţiile cu hemoderivat deproteinizat din sânge de viţel ar fi un panaceu pentru tratarea sportivilor, în absenţa oricăror dovezi ştiinţifice.

Psihiatrul echipei Angliei îi învaţă pe sportivi cum să controleze „cimpanzeul“.

 

 

După primul gol marcat împotriva Angliei, uruguayanul Luis Suarez l-a strâns la piept pe unul dintre kinetoterapeuţii echipei. Nu pentru a-l muşca, ci pentru a-i mulţumi. Walter Ferreira este cel care l-a ajutat pe Suarez să se recupereze după intervenţia laparoscopică suferită la genunchi cu mai puţin de o lună înaintea partidei cu englezii. În minutul 45 al meciului, Ferreira era, în egală măsură cu marcatorul, eroul suporterilor din Uruguay. Minutul 61 al aceluiaşi meci: fundaşul Alvaro Perreira se prăbuşeşte pe teren, unde rămâne inconştient şi imobil pentru un minut interminabil. Genunchiul unui atacant englez îl lovise în tâmplă. Medicul Uruguayului, dr. Alberto Pan, cere să fie schimbat, dar Perreira, care între timp se ridicase de pe gazon cu expresia unui boxer ameţit, refuză vehement să iasă de pe teren. În cele din urmă, medicul se supune voinţei jucătorului, ceea ce naşte, după fluierul de final al partidei, o dezbatere de proporţii. În acelaşi meci, cei doi componenţi ai echipei medicale a Uruguayului sunt, pe rând, protagoniştii unor momente-cheie şi senzaţia, în ambele cazuri, este că fac parte din echipa de fotbal pe care sunt angajaţi să o îngrijească.
Cât de obiectiv şi de rapid poţi judeca o situaţie medicală în lipsa unor instrumente diagnostice şi sub presiunea care defineşte un meci cu miză atât de mare? Cine sunt medicii care trăiesc mondialul de pe băncile de rezerve?

 

Vraciul Hans

 

Unii îl venerează ca pe un vindecător istoric, alţii îl consideră un vraci cu o seringă hiperactivă. Practica medicală a lui Hans-Wilhelm Müller-Wohlfart, medicul reprezentativei de fotbal a Germaniei, al clubului Bayern München şi al unui mare număr de vedete din sportul mondial, are o imagine controversată definită printr-un amestec de mister, putere şi strălucire. Potrivit unui articol scris de Mike Fish pentru Franck Ribery şi doctorul german Hans-Wilhelm Müller-Wohlfartespn.com, doctorul german lucrează într-o clinică spaţioasă, care ar putea trece oricând drept galerie de artă şi ocupă etajul al doilea din Alter Hof, o structură gotică din München care a servit cândva drept prima reşedinţă imperială a Germaniei. Aici au venit să îi ceară ajutorul, după ce au epuizat căile tradiţionale ale medicinii, atleţi şi artişti de top: de la cel mai rapid om din lume, Usain Bolt, până la solistul U2, Bono. Printre fotbaliştii pe care i-a tratat de-a lungul timpului s-au numărat Jürgen Klinsmann, Ronaldo, Michael Owen, Steven Gerrard şi mai toţi fotbaliştii germani buni de la Franz Beckenbauer încoace.
Nu e un doctor obişnuit. Unele dintre metodele lui de tratament par, cel puţin la prima vedere, periculos de primitive. Deşi are o pregătire convenţională în medicină şi s-a specializat în ortopedie, le practică pe ambele într-o combinaţie aparte cu medicina homeopată şi acupunctura. Seva tratamentelor sale este ceea ce Müller-Wohlfart numeşte „infiltraţii“: injecţii locale cu preparate homeopate şi alte substanţe. Printre preferatele lui se numără mierea, o substanţă numită hyalart (sau, cum au poreclit-o cei de la The Telegraph, „rooster booster“), extrasă din crestele cocoşilor, şi nu mai puţin exoticul actovegin, un preparat aminoacid derivat din sânge de viţel şi substanţe lubrifiante care conţin acid hialuronic purificat şi antioxidanţi. Într-unul dintre puţinele interviuri pe care le-a acordat, pentru reţeaua ESPN, neamţul mărturiseşte că a administrat peste un milion de astfel de injecţii, mai mult de jumătate din ele sportivilor.

 

Experimente tip Frankenstein

 

Multe voci ale comunităţii medicinii sportive îi privesc cu suspiciune metodele, mai ales că substanţa pe care o foloseşte cel mai des este interzisă în multe state occidentale sau e inclusă pe lista neagră a agenţiilor antidoping. Niciun tratament experimental promovat de „vraciul“ neamţ nu a trecut prin peer-review. Nu a publicat niciun studiu legat de utilizarea actoveginului în recuperarea atleţilor în vreo revistă ştiinţifică respectată. Tocmai asta l-a făcut pe Travis Tygart, şeful agenţiei antidoping din Statele Unite, să afirme că dozele masive de injecţii folosite de Müller-Wohlfart sunt „un experiment tip Frankenstein. Dacă ai fi cu adevărat motivat de sănătatea populaţiei, de ce nu ai vrea să împărtăşeşti cu lumea rezultatele tale? Adică, dacă ai avea un leac pentru cancer, chiar ai fi prea ocupat pentru a nu îl comunica şi celorlalţi medici?“. Tygart a vorbit, într-un interviu acordat aceluiaşi canal american de sport, şi despre existenţa unei culturi a vracilor printre atleţi: „Acest tip de guru îşi câştigă o reputaţie în rândul atleţilor. Sportivii de top, bine plătiţi şi disperaţi să încerce orice pentru a câştiga, chiar cu riscul propriei sănătăţi, vor veni mereu să le ceară ajutorul. Asta e cultura“.
Deşi pare cu vreo două decenii mai tânăr, Müller-Wohlfart are 71 de ani, şi este una dintre cele mai cunoscute figuri ale sportului în Germania. Din 1977, a ocupat poziţia de medic al clubului Bayern München, iar din ’96 este medicul oficial al selecţionatei Germaniei. În tot acest timp, cel care se autodescrie ca „un doctor empiric“ a testat pe el însuşi fiecare din tratamentele pe care le foloseşte şi spune că se lasă ghidat de experienţa personală, recunoscând totodată carenţa cercetării ştiinţifice din spatele metodelor lui neortodoxe. Pe sportivi nu îi interesează prea tare metodologia ştiinţifică sau reputaţia lui Müller-Wohlfart printre colegii de breaslă. Ei vor doar să se simtă mai bine după ce ajung pe mâinile lui.

 

Adepţii îl susţin pe „vraci“ până la capăt

 

„Nu mi-e frică de injecţii“ e fraza lui Franck Ribery care a făcut înconjurul lumii, declaraţia acordată agenţiei de ştiri nemţeşti SID fiind preluată de mai toate site-urile de sport care scriu despre Campionatul Mondial. Era parte din răspunsul fotbalistului la întrebările legate de refuzarea tratamentului cu cortizon prescris de medicul naţionalei franceze, Franck Le Gall. „Nu am vrut să îmi administreze injecţia cu cortizon, pentru că ştiu că nu e bună pentru mine“, şi-a motivat mijlocaşul alegerea. Ribery a fost între ciocan şi nicovală: pe de-o parte se afla medicul echipei Franţei, care îi oferea tratamentul convenţional pe bază de corticosteroid pentru durerea de spate insuportabilă cauzată de o accidentare, de cealaltă parte medicul de la Bayern, Müller-Wohlfart, care s-a oferit să îl trateze cu preparatul său minune pe bază de extract de viţel. Însă actoveginul este interzis în Franţa, aşa că Federaţia franceză de fotbal a refuzat protocolul de tratament propus de neamţul alintat „Müll“ de jucătorii lui Bayern.
Nu a fost singura dată când strategiile terapeutice propuse de un medic de la club s-au bătut cap în cap cu cele propuse de medicul de la selecţionată. Ce a diferit a fost răspunsul radical al jucătorului. Plasându-şi toată încrederea în sfaturile „vindecă­torului Hans“, Ribery a preferat să piardă turneul final din Brazilia, ceea ce a declanşat o amplă mediatizare a controversei mai ales că era vorba de un jucător-cheie în unsprezecele condus de Didier Deschamps. Medicul francez Franck Le Gall a declarat – probabil jignit de refuzul lui Ribery – că Bayern München foloseşte prea multe injecţii în terapiile jucătorilor şi că probabil asta l-a făcut pe fotbalistul francez să se teamă de injecţii. „Puteţi să mă credeţi: cariera mea va continua mai mult fără cortizon. Nu pot accepta criticile aduse doctorului Müller-Wohlfahrt. Sunt la Bayern de şapte ani şi am încredere completă în Müll. M-a ajutat întotdeauna şi ştiu că procedează corect. Fără el nu aş fi jucat fotbal aşa cum o fac acum. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Arjen Robben. A fost accidentat de aşa multe ori şi îi datorează lui Müll faptul că acum poate juca fără probleme şi că a început Cupa Mondială senzaţional“, spune Ribery, citat de AFP. Nu pare să îi pese că medicul veteran al lui Bayern nu a documentat niciodată rezultatele injecţiilor pe care le administrează lui şi coechipierilor săi. Sau că nu au fost efectuate până în prezent studii concluzive cu privire la miotoxicitatea injecţiilor intramusculare cu actovegin. Ca şi medicul său, Ribery se bazează pe constatările pe propria-i piele.

 

A doua opinie, a jucătorului

 

    Tot observaţiile empirice par să fi stat la baza deciziei medicale care a aruncat peste medicul selecţionatei Uruguayului un val de atenţie negativă. În timpul meciului cu Anglia, Álvaro Pereira şi-a pierdut cunoştinţa şi a rămas nemişcat mai bine de un minut pe gazon. Medicul Alberto Pan a cerut schimbarea jucătorului, care, după ce a început să-şi revină, a refuzat să fie schimbat. Incidentul a generat o discuţie serioasă în lumea fotbalului pe tema felului în care acest sport tratează traumatismele cra­nie­ne într-o epocă în care cunoştinţele acumulate despre efectele lor au modelat maniera în care sunt jucate alte sporturi.

 

FIFA a eşuat în protejarea jucătorilor

 

    Analistul ESPN Taylor Twellman spunea, după meci, că a privit îngrozit cum mai întâi colegii, apoi antrenorii Uruguayului au încercat să îl trezească pe Pereira în palme, când acesta stătea întins pe spate pe iarbă fără să reacţioneze. Twellman a calificat gestul zguduirii lui Pereira drept „patetic şi barbar“. „Suntem în 2014“ – reaminteşte Twellman, a cărui carieră promiţătoare de fotbalist a fost curmată în 2010 tocmai din cauza unor repetate traumatisme craniene – „şi avem cunoştinţe, educaţie în acest sens, dar să vezi asta la cel mai mare eveniment fotbalistic din lume este dezamăgitor“.
    FIFPro, sindicatul internaţional al jucătorilor de fotbal, a acuzat FIFA că a eşuat în a-l proteja pe Pereira şi a cerut o investigaţie asupra motivelor pentru care i-a fost permis să joace în continuare, precum şi reguli noi care să garanteze că jucătorii sunt în siguranţă, chiar şi când asta este împotriva dorinţei lor. După accidentarea lui Pereira, Uruguayul a făcut trei schimbări în acel meci, dar fundaşul a rămas în teren. După meci a mărturisit că „m-am simţit de parcă s-ar fi stins toate luminile“ în momentul ciocnirii cu atacantul britanic. Părea să îşi dea seama că a greşit insistând să nu fie schimbat: „Mi-am cerut scuze de o mie de ori doctorului, pentru că eram ameţit, a fost un moment din acelea când adrenalina pune stăpânire pe tine şi nu mai gândeşti limpede. Cred că vroiam doar să rămân pe teren şi să lupt să obţinem victoria“, le-a mărturisit reporterilor.
    Oficialii FIFA au afirmat, conform The New York Times, că decizia de a îi permite lui Pereira să rămână pe teren i-a aparţinut exclusiv medicului, dr. Alberto Pan, şi că Pan ar fi semnat o declaraţie potrivit căreia ar fi efectuat o completă examinare neurologică a jucătorului în cele două minute petrecute de acesta la marginea terenului, ajungând la concluzia că starea sa ar fi fost „normală“. Dar nimeni nu a oferit o explicaţie pentru gestul lui Pan de a cere substituţia jucă­torului înainte ca acesta să protesteze. „Cred că nu realizează că e vorba de viaţa unui om acolo. Sindromul de repetare a impactului poate fi fatal“, comenta Twellman la ESPN.
    Spre deosebire de alte sporturi de echipă, fotbalul curge continuu, are o limită de trei schimbări pe meci, iar jucătorii înlocuiţi nu pot intra din nou pe teren. În plus, lumea fotbalului promovează modele de curaj, duritate, rezistenţă. Tocmai de aceea, problema gestionării traumatismelor craniene nu este una nouă. Adesea, medicii sunt forţaţi să ţină cont de punctele de vedere ale antrenorilor şi jucătorilor, care cântăresc mult în dinamica echipei. Presiunea e şi mai mare într-un meci de cupă mondială, când în joc e chiar „onoarea naţională“. Cu toate acestea, FIFA lasă pe umerii medicilor de naţională întreaga responsabilitate pentru deciziile medicale care îi privesc pe jucători.
    Problema traumatismelor craniene a început să fie discutată la nivel european anul trecut, după ce mai mulţi jucători din Premier League au rămas în joc în ciuda faptului că accidentările suferite îi lăsaseră inconştienţi. În majoritatea cazurilor, jucătorii implicaţi au fost ulterior lăudaţi pentru tăria lor. În unele cazuri au pierdut următorul joc al echipei lor de club tocmai din cauza traumatismului cranian suferit.
   FIFPro a propus FIFA ca, în astfel de situaţii, să fie permisă înlocuirea temporară a jucătorului accidentat, pentru ca o examinare temeinică să poată avea loc în afara gazonului. FIFA nici nu vrea să audă de o schimbare a regulilor. Michel D’Hooghe, preşedintele comitetului medical al FIFA, spune că ar apărea alt pericol: „După zece minute în afara terenului, când şjucătoriiţ vor intra din nou, fără să se încălzească, vă asigur că vor avea mai multe leziuni musculare“.

În timp ce FIFA urmăreşte de la distanţă ceea ce se întâmplă, fiecare echipă de la Mondial tratează, după propriul protocol, traumatismele craniene. De exemplu, când olandezul Bruno Martins Indi a părăsit terenul accidentat în meciul cu Australia, medicii l-au trimis imediat la spital, unde a rămas peste noapte pentru a fi evaluat şi ţinut sub observaţie, iar echipa nu l-a mai folosit în următorul meci, relatează The Washington Post.

 

Psihiatrul sportivilor

 

    Echipa Angliei a ajuns în Brazilia cu 72 de ajutoare angajate de Asociaţia engleză de fotbal. Printre ei: un psihiatru, un nutriţionist, un specialist în gazoane, un bucătar şi cel puţin o persoană a cărei sarcină era să îi stropească pe jucători cu apă când căldura devenea insuportabilă. Jucătorii au avut acces la cele mai bune facilităţi din oraş şi băuturi revigorante personalizate cu diferiţi electroliţi, create cu ajutorul unor specialişti de la Universitatea din Loughborough, care le-au studiat tiparele de sudoare. Nici antrenorul, nici federaţia nu ar fi Steven Gerrard şi dr. Steve Petersputut face mai multe pentru fotbaliştii englezi. După meciul cu Uruguay, ziarele scriau, cu aspră ironie britanică: „Anglia era echipa care vroia să joace ca Spania şi, iată, a reuşit“. Căci Spania, deşi campioană mondială en titre, a fost eliminată încă din faza grupelor. Cu doar un punct câştigat, Anglia a plecat acasă „înainte să îşi termine reţeta de o săptămână de tablete antimalarie“ (The Guardian). Eşecul englezilor a stârnit critici dure şi la adresa celebrului psihiatru de sportivi, dr. Steve Peters.
    Peters are diplome în medicină sportivă, educaţie şi psihiatrie, este membru al Royal College şi conferenţiar la Sheffield. Din 1993 până în 2005 a lucrat într-o unitate spitalicească de înaltă securitate dedicată persoanelor cu grave tulburări de personalitate. În 2001, un fost student de-al său de la Sheffield l-a recomandat echipei britanice de ciclism Sky Team. Aşa a început să îşi treacă în palmares o serie de victorii în lucrul cu sportivi de înaltă performanţă. Printre cicliştii olimpici pe care i-a ajutat se află Chris Hoy sau Victoria Pendleton. Contribuţia sa a fost considerată decisivă în obţinerea aurului olimpic de cicliştii britanici. În 2012 şi 2013 a contribuit la victoriile la snooker ale lui Ronnie O’Sullivan, ajutându-l să îşi învingă depresia şi să câştige astfel două noi titluri mondiale.
    Primele partide de fotbal câştigate cu Steve Peters la conducerea psihicului fotbaliştilor au fost la Liverpool, club pentru care a început să lucreze în noiembrie 2012, la propunerea lui Steven Gerrard. Cu un an înainte, căpitanul clubului de pe Anfield îi solicitase sprijinul în timpul unei recuperări de durată după o accidentare care i-a pus în pericol cariera. Încântat de colaborare, Gerrard a simţit că întreaga echipă ar avea de câştigat dacă l-ar avea alături pe psihiatru. Cu aportul lui Peters, Liverpool a avut un sezon foarte bun, fiind la un pas de a câştiga titlul în Premier League. Cel care şi-a câştigat reputaţia de „mecanic al minţii“ a încercat să susţină eforturile antrenorului Brendan Rodgers, învăţându-i pe Gerrard şi ai lui cum să îşi menţină calmul sub presiune, să se pregătească mental pentru un meci dificil şi să păşească pe teren încrezători la startul partidei. „Nu te poate ajuta să driblezi precum Cruyff sau să pasezi mai bine de la 40 de metri, dar te poate ajuta să înveţi şi să înţelegi ce se întâmplă în mintea ta. Dacă jucătorii au încredere în ceea ce le spune, îi va ajuta. E cel mai bun. N-am jucat niciodată mai consistent pentru Liverpool sau Anglia decât aşa cum joc de când lucrez cu Steve“, a explicat Steven Gerrard pentru BBC. Mereu vânat de îndoiala de sine, Gerrard a găsit utilă confirmarea calmă venind dinspre Peters.
    Pentru Luis Suarez, a cărui echipă de club este tot Liverpool, rolul psihiatrului a fost acela de a-l învăţa să îşi ţină sub control impulsivitatea. Peters a început să lucreze cu Suarez în urmă cu an şi toţi cei care i-au urmărit evoluţia ar fi putut jura că maturizarea şi reabilitarea jucătorului uruguayan pot fi trecute pe lista de victorii ale medicului britanic. Doar că, în Brazilia, dinţii lui Suarez s-au înfipt în umărul italianului Chiellini. Mecanicul minţii fotbaliştilor dăduse greş.

 

De la cimpanzeu la campion

 

„Paradoxul cimpanzeului“ este numele cărţii în care Peters îşi descrie metoda. Nu e nimic revoluţionar, ci mai degrabă o expunere metaforică şi accesibilă a unor mecanisme psihologice deja cunoscute. Peters vorbeşte despre trei structuri ale creierului care se luptă pentru dominare: partea raţională (ego), identitatea emoţională sau setul de impulsuri care trebuie gestionate pentru a atinge înalte performanţe şi Luis Suarez îi mulţumeşte şi îl arată tribunelor pe Walter Ferreira, fizioterapeutul care l-a ajutat să recupereze după intervenţia suferită la menisc de atacant. Conform declaraţiilor lui Suarez de după meci, Ferreira şi-a întrerupt la un moment dat sesiunile de chimioterapie pentru a fi alături de fotbalist.super-egoul sau computerul care guvernează comportamen­tele automate şi memoria, compartimentul care le poate influenţa pe celelalte două.
Partea emoţională, iraţională, este „cimpanzeul“, pe care atleţii sunt invitaţi şi învăţaţi să îl controleze, încercând să elimine „gremlinii“ şi „goblinii“ – credinţele negative sau comportamentele care pot inhiba performanţa. „Folosesc acest model pentru a accesa mintea, pentru că oamenilor le vine mult mai uşor să se gândească la ceva accesibil, la îndemâna lor“, spunea Peters pentru CNN, adăugând: „Nu e ca şi cum aş avea un model magic. Oamenii cred că este un leac, dar nu e deloc aşa. Eu vreau doar să scot ce e mai bun din ei. Nu pot să iau oameni de pe stradă şi să îi fac campioni mondiali în orice sport ar vrea. Ai nevoie de talent şi abilităţi mai întâi“.
În martie 2014, Roy Hodgson l-a recrutat pe Peters pentru naţionala Angliei, sperând că unsprezecele englez va repeta, cu ajutorul lui, succesul de proporţii al cicliştilor de la olimpiade şi că Rooney va depăşi, la rândul lui, o serie de peste 700 de minute fără gol în tricoul naţionalei. Dar miracolul nu s-a produs. De-a lungul celor trei meciuri pe care au apucat să le joace la mondial, jucătorii englezi au arătat obosiţi şi neinspi­raţi, iar Rooney, deşi a înscris la un moment dat împotriva Uruguayului, a părut mai puţin încrezător ca niciodată.
Cu toate că a fost criticat aspru după eliminarea Angliei, Peters a primit oricum votul de încredere al lui Roy Hodgson, care spune că va conta pe el şi la campionatul mondial din 2016, dacă Anglia se va califica.

 

Medicul selecţionat la naţională

 

     În Winifreda, un sat de 3.000 de locuitori din Argentina care nici măcar nu apare pe hărţile convenţionale şi se poate străbate în mai puţin de 20 de minute, există un teren la fel de mic şi de anonim, cu un gazon jumulit pe care s-au hrănit vise mari. Este locul în care Daniel Martinez şi-a petrecut adoles­cenţa, visând să ajungă atacant în prima ligă argentiniană. Într-o zi, Martinez a părăsit satul încercând să îndeplinească două visuri: al său de a juca fotbal şi al mamei sale de a studia medicina. Şi a reuşit: a jucat în prima divizie a Argentinei, câştigând Copa Libertadores în 1985 (la 18 ani), şi a absolvit facultatea de medicină în 1993. Ca orice fotbalist, şi-a dorit să ajungă la echipa naţională. A ajuns, dar ca medic, nu ca sportiv. La un an după victoria din Copa Libertadores, destinul de fotbalist al lui Martinez s-a frânt după o accidentare care a dus la ruptura ligamentului genunchiului stâng. S-a întâmplat în acelaşi an pe care a trebuit să îl repete la facultate din cauza absenţelor. „M-au operat în ’87, apoi în ’88. Pe atunci însă, leziunile de acest tip erau altceva. Abia se începea cu artro­scopia“, povesteşte Martinez pentru Clarin, un cotidian argen­tinian. În al treilea an la medicină a părăsit complet fotbalul, a absolvit şi s-a specializat în medicină sportivă, orto­pe­die şi traumatologie, pentru că îşi dorea să rămână conectat la sport.
     În 1995, Donato Villani, cel care conducea staff-ul medical al naţionalelor de seniori şi juniori din Argentina, i-a oferit un loc în echipa lui, iar Martinez nu a putut să refuze, aşa că şi-a făcut bagajele pentru Buenos Aires: „Ceea ce nu am putut face ca jucător am făcut ca medic. Şi nu mă pot plânge“. În prezent, este medicul principal al naţionalei de fotbal şi face tot posibilul să recupereze jucătorii după accidentările pe care aceştia le suferă.
    Trăind intens, de pe banca de rezerve, fiecare fază a partidelor internaţionale, medicul naţionalei devine adesea al doisprezecilea membru al echipei. Face tot ce poate ca să contribuie la victoria echipei şi la bucuria adusă de magia fotbalului tuturor suporterilor, dar tocmai asta îl face uneori vulnerabil. În faţa vuietului tribunelor, a rugăminţilor jucătorilor, a insistenţelor antrenorilor şi a timpului necruţător. Decizii precum a da unui fotbalist drept de joc după o perioadă de recuperare sau a îi permite să rămână în teren după ce a suferit o accidentare serioasă pot face, pe termen scurt, diferenţa pe tabela de marcaj, dar, pe termen lung, ar putea afecta cariera sau chiar viaţa jucătorului. Până când (şi numai dacă) FIFA va decide să ia deciziile dificile din mâinile doctorilor naţionalelor, numind profesionişti independenţi care să ofere o evaluare medicală în timpul meciurilor internaţionale şi să aibă autoritate în faţa medicilor angajaţi de echipe, aceştia din urmă trebuie să îşi găsească singuri echilibrul între dorinţa de a proteja şansele de victorie şi nevoia de a îi proteja pe jucători.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.