Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Între ghilimele

 
 
 
 
Îmi place că au apărut şi la noi, aşa cum am văzut pe afară, în locurile intens circulate, spaţii special amenajate pentru defibrilatoarele automate externe. Cum este şi cel alăturat, dintr-un mare centru comercial. Nu lipseşte decât defibrilatorul, dar cine se mai împiedică de amănunte? (A. M.)
 
 
 
 
 
 
 

Unul din invitaţii preferaţi ai emisiunii celebrului dr. Oz are de plătit nouă milioane de dolari ca să scape de acuzaţiile de escrocherie înaintate de o autoritate federală, după ce a făcut un profit de cinci ori mai mare din vânzarea de suplimente cu boabe verzi de cafea, promiţând scăderea miraculoasă în greutate. Duncan a jucat, ca un actor bun, rolul de medic şi autoritate în nutriţie, deşi nu are decât o diplomă obţinută la distanţă de la o universitate neacreditată. Mai amuzant este cum a ajuns să apară în faimosul show tv. Producătorii au trimis oamenilor lui de PR un mesaj care suna exact aşa: „Facem un segment despre beneficiile pentru scăderea în greutate aduse de boabele verzi de cafea. Sperăm că Lindsey Duncan poate vorbi în calitate de expert. A studiat vreun pic boabele verzi de cafea?“. Încă nu s-a inventat un supliment alimentar pentru încurajarea responsabilităţii în mass-media. Probabil că nu ar fi profitabil. (A. N.)

 

Proiectat drept un adevărat turnir de strălucire şi eleganţă, am remarcat (în pozele publicate online) că balul Colegiului Medicilor Dentişti a fost şi în acest an în măsură să avantajeze persoanele care arată bine. Este posibil ca pentru categoriile graţie, cochetărie, ţinută, specializare, vârstă şi greutate să fi fost acordate puncte EMC. (M. G. C.)

 

Atractivitatea corporală şi egalitarismul sunt într-o relaţie invers proporţională la bărbaţi, spune un studiu din Evolutionary Psychology. Cu alte cuvinte, cu cât un bărbat e mai frumos, cu atât este mai egoist. Totuşi, nu cred că studiul se aplică şi la bărbaţii români: la cât de urâţi ne sunt politicienii, dacă studiul avea dreptate, atunci ei nu ar mai fi ajuns să fie urâţi chiar de toată lumea. (A. M.)

 

Ar trebui să recunoaştem că, excedaţi de tot felul de falsuri din lumea de astăzi, nu credeam că se va mai putea ivi un altul care să ne cutremure. Constatăm că am fost prea optimişti de vreme ce zilele trecute a apărut cazul unei reţele cinice şi abjecte care falsifica produse farmaceutice oncologice. Organele judiciare care au instrumentat această oroare au beneficiat de sprijinul unor servicii speciale, lucru recunoscut şi de acestea, dar fără falsă modestie. (M. G. C.)

 

 
 
 
 
 
 
Ce-i lipseşte chelului? Cupolă de mărgăritar! Adevărul e că, din ceruri, totul pare nou şi lucios. Nu acolo e problema. (A. M.)
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Organizaţi un eveniment de strângere de fonduri în scopuri caritabile şi vreţi să aveţi succes? Atunci neapărat la bufet să oferiţi ouă, pregătite în cât mai multe feluri. Cel puţin aşa susţin cercetătorii de la Universitatea Leyden, care au publicat un studiu în revista Frontiers in Psychology, în care arată că donaţiile pentru caritate pot fi mărite cu ajutorul suplimentelor alimentare ce conţin triptofan. Iar ouăle nu duc lipsă de acest aminoacid care poate face minuni. (M. D.)

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.