Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Fotografia de teatru

Viața Medicală
Dr. Trestian GĂVĂNESCU vineri, 4 iulie 2014
   Ce are deosebit fotografia de teatru faţă de alte fotografii? Fotograful nu este singurul autor al imaginii obţinute, ea este rodul unei colaborări complexe. Este vorba de autorul piesei, regizor, regizorul tehnic. Apoi, actorul interpretează un personaj pe care fotograful caută să-l surprindă într-o ipostază cât mai favorabilă, profitând de costumaţie, machiaj, lumini, decoruri. Cel care fotografiază are, desigur, viziunea proprie asupra lucrării sale, dar nu trebuie să se distanţeze prea mult de viziunea autorului sau a regizorului. Mai mult, lucrările sale trebuie să fie acceptate şi eventual apreciate de colectivul teatrului respectiv.
   Sunt şi câteva dificultăţi pe care fotograful le întâmpină. De cele mai multe ori, personajele sunt într-o permanentă mişcare. Pe de altă parte, iluminarea lor variază şi nu de puţine ori sunt în penumbră sau chiar în întuneric. În aceste condiţii, fotograful nu poate interveni cu surse proprii de lumină. De multe ori, am fost nevoit să fotografiez în infraroşu, ceea ce are dezavantajul obţinerii unor imagini monocrome, ce trebuie prelucrate pentru ca fotografia să aibă un aspect artistic. Activitatea fotogra­fului trebuie să fie cât mai discretă, pentru a nu deranja nici actorii de pe scenă, nici publicul din sala de spectacol. Aşadar, fotografia de teatru oferă o mare satisfacţie atât fotografilor, cât şi actorilor care se pot regăsi în lucrările noastre.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Albumul cu clipe este rubrica membrilor şi simpatizanţilor ARFOMED – Clubul de artă fotografică al medicilor. Cei interesaţi de această artă şi de activitatea Clubului ne pot contacta la club.arfomed@yahoo.com

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.