Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă

Fellowship: de ce da, de ce nu

Viața Medicală
Dr. Ştefan GUTUE joi, 7 mai 2015
Fellowship-ul reprezintă o perioadă de câteva luni până la doi ani în care un medic lucrează şi învaţă într-o altă clinică (nu cea în care este angajat în mod obişnuit) un subiect de interes din specialitatea în care este pregătit. Nu este un schimb de experienţă întrucât, ca fellow, este mai degrabă un învăţăcel decât egalul colegilor de-acolo. Un asemenea stagiu de pregătire este important din mai multe perspective. Cel mai important aspect este cel didactic. Mergeţi în clinica respectivă să învăţaţi şi să faceţi ceva nou sau să perfecţionaţi un anumit tip de intervenţii pe care le faceţi deja. În plus, puteţi vedea cum funcţionează un alt sistem de sănătate, de la programarea pacientului pentru investigaţii, internare, operaţie, îngrijiri postoperatorii, externare, controale, prevenţie.
Alte beneficii secundare ale parcurgerii unui fellowship sunt viitoare colaborări ştiinţifice cu echipa din respectiva clinică pentru articole de specialitate, lucrări, faptul că un fellowship „dă bine la CV”, o altă diplomă de pus pe peretele cabinetului etc.
Momentul ideal pentru un astfel de stagiu este undeva în ultimul an de rezidenţiat. Până atunci puteţi acumula destule informaţii generale din patologia specialităţii voastre şi chiar să căpătaţi experienţă de bază într-un anumit tip de intervenţii.
Eu am parcurs în anul 4 de rezidenţiat un asemenea fellowship (prin intermediul Asociaţiei europene de urologie, programul European Urology School Programme)pentru a învăţa mai multe despre chirurgia laparoscopică urologică într-un centru de excelenţă din Germania. În tot acel timp am ţinut un jurnal online pentru colegii din ţară, pe care îl puteţi accesa şi voi la www.myclinicalvisit.wordpress.com.În mod ideal, la întoarcerea în clinica voastră după parcurgerea unui fellowship (în care se presupune că veţi şi face lucruri practice) trebuie să şi profesaţi ceva, adică să operaţi voi singuri cazuri din patologia respectivă. Sună naiv, nu? Nu prea se întâmplă. De cele mai multe ori veţi rămâne cu nişte amintiri plăcute, informaţii legate de sistem şi vă va fi puţin mai clar ce vreţi să faceţi în viitor. Plus o diplomă, care vă va fi de folos la un moment dat, cel mai probabil dacă veţi decide să luaţi calea Occidentului.
Spre surprinderea mea, mentalitatea multor rezidenţi vizavi de aceste fellowship-uri este că nu merită să irosească trei luni plecând în altă ţară, deşi aceste stagii sunt plătite în general ca o bursă. Desigur, financiar ţi se acoperă doar nevoile de bază, dar nu trebuie să scoţi din buzunar nimic dacă eşti atent la cheltuieli – şi până la urmă mergi la muncă, nu la distracţie.
Faptul că pe tinerii rezidenţi nu îi interesează alte sisteme nu e cel mai rău lucru. Mai grav este că mulţi se tem că, dacă vor pleca trei luni, la întoarcere îşi vor pierde locul în echipa din care fac parte deja. Medicul cu care lucrează îşi va găsi un alt rezident care să îl ajute, acela va intra în operaţii şi, dând dovadă de loialitate, va intra mai des în sală decât rezidentul plecat. Dar desigur, aceste griji le au doar cei fără „susţinere” în sistem, altminteri nu s-ar gândi la una ca asta.
Recunosc, am avut şi eu regretele mele la plecare, întrucât timp de trei luni nu am mai avut contact cu chirurgia endoscopică pentru care am o atracţie mare. Dar asta e, nu le poţi avea pe toate în viaţă. Şi oricum, dorinţa de a merge şi de a vedea sistemul ger­man medical a fost prea mare ca să îi pot rezista. În cele din urmă, alegerea vă aparţine.
Un al doilea fellowship (de numai două săptămâni, dar foarte intens din punctul de vedere al activităţii) l-am efectuat în Turcia, la clinica în care lucra un medic pe care l-am cunoscut în timpul stagiului de chirurgie laparoscopică din Germania. Acolo am efectuat sub supraveghere câteva intervenţii endoscopice percutanate şi începusem să mă obişnuiesc cu procedura respectivă. Însă, aşa cum mi-a spus şi el, odată ce termini fellowship-ul şi te întorci în ţară în clinica în care lucrezi, trebuie să ai deja câteva cazuri pregătite, pentru a avea o continuitate a activităţii. Acest lucru, din păcate, nu s-a întâmplat. Tocmai terminasem rezidenţiatul şi perspectivele unui post în sistemul de stat (şi, implicit, pacienţii aferenţi) erau... De fapt, nu erau.
Cu alte cuvinte,  fellowship-urile vă ajută să vă extindeţi înţelegerea asupra lumii medicale europene şi cel mai probabil le vor fi de folos celor care se gândesc să îşi mute cariera de medic într-o ţară din Europa în viitorul apropiat. În România nimeni nu se va entuziasma la vederea diplomei obţinute. Din contră, există riscul să fii întrebat discret: „Păi ce mai faci pe la noi, nu voiai să pleci?”. Dar, insist, pentru acei rezidenţi „fără susţinere” oricum nu contează. Locul vostru nu va fi aici.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC