Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Educația medicală

Viața Medicală
Prof. dr. Gabriel M. GURMAN joi, 3 septembrie 2015
     Rostit de unul din cei mai cunoscuți dascăli ai chirurgiei moderne, citatul alăturat reflectă o situație demult cunoscută în lumea educației, și nu numai în medicină. Eu utilizez celebra expresie americană teaching without teacher pentru a exemplifica un fapt negativ, cel de abandon al învățăcelului, indiferent de situația în care se află, cu speranța (de cele mai multe ori deșartă) că acesta se va descurca, într-un fel sau altul, fără a mai fi nevoie de intervenția colegului său mai experimentat. Această atitudine, fără a fi interzisă prin lege, e atacată de zeci de ani în literatura medicală și are șanse serioase să dispară din practica curentă, nu numai pentru că e condamnabilă deontologic, dar și pentru că e din ce în ce mai greu de apărat în fața justiției. Nu demult, un caz deplorabil a făcut vâlvă în lumea medicală israeliană: un pacient suferind de obezitate extremă (indice de masă corporală de aproximativ 50), cu comorbidități ieșite din comun, inclusiv cardiovasculare, a fost propus pentru o intervenție electivă și e primit în sală de doi rezidenți anesteziști, care nu au reușit să intubeze pacientul, iar acesta a decedat pe masa de operație înainte măcar ca operatorul să ajungă să incizeze tegumentul; niciun specialist în anestezie nu a fost prezent în timpul inducției, iar apariția întârziată a unui coleg mai experimentat a fost apoi complet inutilă.
     Halsted se referă însă la o altă situație, nu mai puțin cunoscută în lumea medicală, și anume acea în care un „nechemat“ ajunge în postura de dascăl, un scenariu în care lipsa îndrumării ar fi fost mult mai benignă decât urmarea sfaturilor unui medic incapabil să-i învețe pe alții. Timp de decenii, dacă nu de secole, teoria după care arta predării ar fi înnăscută și cine nu o are de la bun început nu o va avea niciodată a primat în toate instituțiile medicale și în școlile de medicină. Cu alte cuvinte, medicii s-ar împărți, din acest punct de vedere, în două categorii: cei care posedă arta predării și cei care nu o au. Iar cei care nu s-au născut cu acest dar de la Cel de Sus vor rămâne așa toată viața lor, spre propria lor insatisfacție și spre nefericirea celor care urmează să le fie învățăcei.
     Există anumite scene din viața mea de student, sfârșită acum aproape 55 ani, care nu mi se vor șterge din minte niciodată. Cum e cea a celebrului profesor care scria pe tablă o formulă, ca apoi să-și controleze notițele și să revină cu creta, modificând substanțial cele scrise cu numai câteva secunde înainte. Sau imaginea celebrului clinician, autorul a două tratate foarte bine cunoscute, unul despre bazele fundamentale ale specialității sale, celălalt despre partea clinică. Cursurile sale, întotdeauna la ora prânzului, se derulau în felul următor: o lecție din primul volum, urmată în săptămâna de după aceea de o lecție din al doilea volum. E de mirare că bieții studenți erau prezenți la curs nu ca să învețe ceva, ci pur și simplu pentru că erau obligați?
     În ultimele decenii, realitatea în domeniu s-a schimbat radical. În întreaga lume au apărut tratate care dezvoltă arta predării și sunt numeroase periodice având ca domeniu educația medicală. În mai toate școlile de medicină au fost create catedre de educație medicală și niciun membru al corpului didactic nu poate fi avansat fără a finaliza cu succes unul din cursurile (și examenele!) despre arta predării. Unele instituții de învățământ superior medical (de exemplu, Universitatea Ben Gurion din Israel) posedă centre de cercetare în domeniul educației medicale, cu scopul de a îmbunătăți procesul de învățământ la toate nivelurile. Mai mult, Facultatea de științe medicale din Beer Șeva (afiliată universității din oraș) folosește de ani de zile celebrul „triunghi“ de apreciere a cadrelor sale didactice: activitate clinică, cercetare și activitate didactică, în aceasta din urmă fiind incluse opiniile, în scris, ale studenților privitor la gradul de experiență și reușită a dascălului în arta predării.
     „Avocații diavolului“, așa cum se numesc cei care caută (și de multe ori găsesc!) argumente împotriva a tot ce se spune și se scrie, vor fi încântați să amintească faptul că și acest domeniu, al educației medicale, se poate găsi cu prisosință pe site-urile de internet și, dacă așa stau lucrurile, nimic mai simplu decât să te adapi la această imensă sursă de informații și să-ți însușești cele dorite și necesare fără a mai fi obligat să urmezi vreun curs sau să asculți prelegeri ținute de un confrate mai inițiat în domeniu. Acestora le voi aduce doar argumentul cel mai apropiat de activitatea mea de educator din ultimii ani. E vorba de Școala internațională de instructori în anestezie (ISIA), pe care am creat-o în deceniul trecut, cu sprijinul Federației mondiale a societăților de anestezie (WFSA) și al Societății europene de anestezie (ESA). Într-o perioadă în care tânărul medic anestezist european se putea deja folosi cu ușurință de sursele de informație electronică, s-a dovedit că în materie de educație medicală lacunele erau evidente și ele se moșteneau de la o generație la alta. Dascălul neinspirat și nereușit producea noi dascăli insuficient pregătiți, iar aceștia, la rândul lor, creau educatori la fel de slab pregătiți. Organizațiile internaționale amintite au ajuns repede la concluzia că era nevoie de un cadru propice însușirii artei (da, artă, în adevăratul înțeles al cuvântului!) predării. Iată cum ISIA a reușit, de-a lungul ultimilor ani, să producă aproape 80 de absolvenți ai unui curs intensiv, programat de specialiști în educație medicală, absolvenți care apoi au inițiat cursuri similare în țările lor. Sunt bucuros să amintesc cu această ocazie că patru absolvenți sunt tineri medici români, specialiști ATI.
     Halsted a intrat în istoria chirurgiei nu numai pentru succesele sale profesionale, printre care se numără, fără discuție, utilizarea cocainei ca prim drog pentru anestezia locală și tehnica mastectomiei radicale care îi poartă numele. El este recunoscut ca unul din pionierii educației în chirurgie, lăsând în urma sa un întreg șir de chirurgi care au pus bazele acestei discipline pe continentul american. De aceea sunt convins că citatul alăturat se bazează pe o experiență de zeci de ani în domeniul educației chirurgicale, o lungă perioadă petrecută de Halsted în multe spitale americane (dar și europene), în care a „colecționat“ exemple bune și rele despre cum se creează un bun specialist. Și sunt, de asemenea, convins că celebrul chirurg nu ar fi acceptat pentru nimic în lume prea cunoscuta expresie, din păcate încă în folosință în spitalele noastre, see once, do once, teach once (în traducere liberă: vezi o dată, fă o dată și poți începe să înveți pe alții).
 
 

„Pentru unii indivizi, cea mai reușită metodă de predare e de a nu preda deloc.“ (William Halsted, 1852–1922)


 
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC