În anii 1970, medicii din zona orașului Lyme, din statul Connecticut, au identificat un număr de copii și adulți afectați de o boală febrilă necunoscută. Afecțiunea era asociată cu erupții cutanate eritematoase, tumefierea genunchilor, oboseală marcată, cefalee intensă și diferite forme de paralizii periferice. Bolii i s-a dat numele orașului, iar cel care a descoperit, în anul 1981, agentul cauzal a fost Willy Burgdorfer. El a identificat spirocheta din genul Borrelia, transmisă prin căpușele Ixodes, cunoscute sub numele popular de „căpușa căprioarelor”. Ulterior s-a dovedit că mai multe animale cu sânge cald pot fi gazdele căpușelor sau păduchilor care transmit bacteria, numită – în onoarea descoperitorului – Borrelia Burgdorferi.
În Statele Unite, cel mai mare număr de cazuri a fost înregistrat la început în zona statelor din nord-est, dar răspândirea geografică a bolii s-a extins în anii următori la alte state din centru, sud și vest.
O creștere marcantă a incidenței, de peste 300%, a fost înregistrată după anul 2000, iar printre cauzele incriminate sunt: dezvoltarea locuințelor în zone din ce în ce mai apropiate de păduri, încălzirea globală, înmulțirea căprioarelor, dezvoltarea unor mecanisme de rezistență ale bacteriei. Toate acestea au dus la numeroase cazuri de recidivă și dificultăți de diagnostic.
Din 2007 până în 2016, numărul anual de îmbolnăviri a trecut de 30.000. Se crede că sunt și multe cazuri nedepistate în faza acută. Boala este ușor de tratat în fazele precoce, dar manifestările atipice la debut și caracterul înșelător al simptomelor au făcut ca boala să fie numită „marele imitator”.
Când nu se poate aplica un tratament bactericid în prima fază, afecțiunea multisistemică poate induce complicații severe, în special neuropsihice, precum: polineuropatii periferice, paralizii cronice, meningite, encefalite, psihoze, atacuri de panică, tulburări cognitive și deficite de memorie. Nu de puține ori, boala a fost confundată cu sindromul bipolar sau chiar cu schizofrenia. Alte complicații severe au fost descrise la bolnavii netratați: inflamații oculare, aritmii cardiace, artrite cronice și hepatite.
În fața unei astfel de situații, tot mai mulți medici, în special pediatrii, administrează tratamentul cu doxiciclină la orice copil febril, imediat după prezentare, fără a aștepta rezultatele analizelor de laborator. Tratamentul este continuat dacă diagnosticul este confirmat prin combinația: istorie de expunere recentă la căpușe, simptome (cefalee, febră, eritem migratoriu, dureri articulare) și teste serologice (ELISA, Western blot).
Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor din SUA (CDC) recomandă acoperirea tegumentelor când oamenii se expun vegetației abundente (păduri, zone cu iarbă înaltă, tufișuri), așa cum se întâmplă la cei care practică turismul, vânătoarea, pescuitul, campingul sau lucrează în zone cu vegetație abundentă și populație mare de animale sălbatice.
Deși multă vreme a fost privită ca o raritate, boala Lyme a câștigat teren și a devenit o preocupare a medicilor de urgență, a pediatrilor, a infecționiștilor și specialiștilor în sănătate publică. Cum nu există un vaccin eficace, prevenirea nu este ușoară, iar tratamentul etiologic precoce este esențial în îndepărtarea spectrului de complicații tardive de temut.