În decursul diverselor etape de învăţământ
din viaţa noastră, există profesori care îşi merită titulatura nobilă de dascăli,
datorită calităţilor şi conştiinţei lor şi, mai ales, capacităţii de a se
dedica întru totul formării profesionale a generaţiilor de tineri. Aceste
personalităţi au ca principiu „modelarea“ aptitudinilor şi a perseverenţei
studenţilor sau medicilor pentru a-şi realiza dorinţele de a deveni profesionişti
împliniţi, poate la rândul lor modele pentru generaţiile următoare. Da, există
profesori care ne sunt modele de viaţă, de conduită, de discernământ, de
demnitate, de autoritate, repere morale şi profesionale în cele mai grele clipe
din activitatea noastră şi, pe care, desigur, nu-i vom uita niciodată.
Un asemenea dascăl al Şcolii româneşti de
Medicină este domnul profesor Nicolae Angelescu, alături de care am avut
onoarea să urmez cursurile de secundariat în Chirurgia generală, să lucrez ca
medic specialist şi căruia i-am fost doctorand în Clinica de Chirurgie a
Spitalului Colţea. Pentru noi, foştii rezidenţi, studenţi sau doctoranzi,
domnia sa a fost personalitatea care ne-a modelat calităţile şi aspiraţiile şi
ne-a învăţat arta de a fi chirurg, adică un caracter ferm, onest, perseverent,
demn, deschis spre cercetare şi spre perfecţionare.
Am urmărit cu atenţie şi admiraţie talentul şi
implicarea didactică deosebită a maestrului meu, modul său de comunicare la
cursuri: simplu, concis, coerent, logic, un stil pedagogic de succes, care se
reflectă şi în materialele scrise – articole, cărţi, tratate, cursuri,
accesibile tuturor, uşor de reţinut şi
cu amprentă personală. Consider că articolele şi lucrările sale referitoare la
patologia oncologică mamară şi tehnica chirurgicală impecabilă în aceste afecţiuni
sunt de neegalat. Aceeaşi acurateţe didactică şi ştiinţifică o manifestă şi în
mediul academic, fiind membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
şi al Academiei de Ştiinţe Medicale.
Nu putem uita insistenţa şi
fermitatea cu care se oprea asupra noastră pentru a ne ajuta să trecem peste
momentele grele de insucces, deznădejde, teamă. Nu a neglijat pe nimeni în
cursul formării noastre ca specialişti. Colegii mei de secundariat sunt
chirurgi exemplari, cu rezultate deosebite, unii profesori universitari sau
cercetători în clinici renumite, fără a fi fost vreodată subiecte de dezbateri
de malpraxis. Ce dovedeşte acest fapt? Că am fost formaţi de un adevărat
maestru, care va rămâne în cartea de istorie a UMF „Carol Davila“, alături de
mari personalităţi care, de-a lungul anilor, au contribuit la consolidarea şi
afirmarea învăţământului medical românesc. Pentru mine a fost şi va fi un
model, un sprijin moral şi profesional în toată activitatea ştiinţifică de
cercetător.
La aniversarea celor 80
de ani de viaţă, din care peste 50 – chirurg şi dascăl, cu profund respect, vă
doresc „La mulţi ani!“, domnule profesor!
