Producătorul indian de vaccinuri Serum Institute of India a distrus peste 100 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 după ce acestea au expirat.
Compania a sistat producţia de Covishield anul trecut, în decembrie, din cauza cererilor scăzute. Peste 90% din vaccinarea împotriva COVID-19 în India a fost făcută cu acest tip de vaccin.
India a administrat două miliarde de doze de vaccin anti-COVID, iar peste 70% din populaţie a primit cel puţin două doze de vaccin, a informat ministrul Sănătăţii din această ţară.
În luna ianuarie a.c., India a început administrarea boosterelor pentru personalul medical și pentru cei aflaţi în prima linie, precum și celor de peste 60 de ani cu comorbidităţi.
Ulterior, administrarea a fost extinsă pentru toţi adulţii. În luna iulie, dozele booster au fost administrate pe o perioadă de 75 de zile pentru a marca 75 de ani de independenţă în India.
Până acum, în total, au fost administrate 298 de milioane de doze booster. Însă acum aceste doze nu mai sunt solicitate.
Citiți și: Sezon gripal cu debut precoce în SUA
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe