Marea Britanie a raportat, duminică, șapte decese din cauza COVID în termen de 28 de zile de la un test pozitiv, cea mai mică cifră zilnică din aproape șapte luni.
În cel de-al doilea val de coronavirus, guvernul britanic a raportat 1.820 de decese într-o singură zi, pe 20 ianuarie, scrie The Guardian.
Ultima dată când numărul de decese înregistrate zilnic a fost mai mic decât în acest weekend (10-11 aprilie) a fost pe 13 septembrie, când au fost înregistrate cinci decese cauzate de COVID-19.
Numărul total de decese din Marea Britanie a ajuns la 127.087, deși cifrele publicate de agențiile de statistici britanice arată că au existat aproximativ 150.000 de decese înregistrate, unde COVID-19 a fost menționat pe certificatul de deces.
Un număr record de 475,230 de persoane au primit cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID, iar vineri au fost administrate 450.136 de doze.
Vaccinarea împotriva COVID-19 a prevenit 10.400 de decese la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, în Anglia, până la sfârșitul lunii martie, potrivit unei analize efectuate de Public Health England (PHE).
Biroul Național de Statistică din Marea Britanie a precizat în ultima sa actualizare că, în săptămâna care s-a încheiat la 26 martie, au fost înregistrate cu 528 decese mai puține în Anglia și Țara Galilor decât media ultimilor cinci ani.
În aceeași săptămână, decesele care au implicat COVID-19 au reprezentat 7,2% din toate decesele din Anglia și Țara Galilor, comparativ cu 9,3% în săptămâna precedentă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe