Newsflash
Cultură

Excelenţa feminină în cinematografie

de Dr. Raluca BULEA - mar. 5 2021
Excelenţa feminină în cinematografie

Lumea artistică le aduce un omagiu femeilor din domeniu care, nu de puţine ori, vin cu un suflu nou și o perspectivă diferită chiar și asupra unor subiecte deja cunoscute.

Angela Molina Goya del HonorMálaga găzduiește, la 6 martie, decernarea premiilor Goya, prin care Academia Artelor și Știinţei Cinematografice din Spania pune în valoare anual realizările cele mai reprezentative ale domeniului.

Ca și în cazul echivalentului american sau francez (Oscar și César), aceste premii nu sunt acordate doar pentru producţiile recente, ci aduc și omagiu unei personalităţi pentru întreaga carieră dedicată filmului.

Anul acesta, premiul Goya de Honor (Goya onorific) i-a fost acordat actriţei Ángela Molina, cea care este și cântăreaţă și dansatoare, cu studii de profil pentru toate cele trei domenii.

Având în spate patru decenii și jumătate de carieră artistică, Ángela Molina, născută în 1955 într-o familie de artiști, este cea de-a opta doamnă care primește premiul Goya onorific, de la lansarea acestuia în 1987.

Deși are în palmares numeroase alte distincţii și a fost nominalizată de cinci ori în trecut la categoria „cea mai bună actriţă” a premiilor Goya, este pentru prima dată când i se conferă această distincţie extrem de importantă pentru industria filmului de limbă spaniolă.

Dorind să marcheze acest moment cu totul deosebit, reţeaua internaţională a Institutului Cervantes a oferit pentru toţi iubitorii limbii și culturii spaniole posibilitatea ca pe parcursul lunii care s-a încheiat să vizioneze trei dintre cele mai cunoscute filme a căror protagonistă a fost actriţa premiată, devenite deja repere clasice ale cinematografiei iberice.

Selecţia realizată s-a oprit asupra producţiilor La Sabina (Sabina, José Luis Borau, 1979), La mitad del cielo (Jumătatea cerului, Manuel Gutiérrez Aragón, 1986) și Las cosas del querer (De-ale iubirii, Jaime Chávarri, 1989), cea din urmă reușind să readucă în atenţia publicului unul dintre genurile tradiţionale de muzică din Spania, ajuns într-un con de umbră: copla.

Femeile regizor, omagiate la Centrul Ceh

Folosindu-se tot de platformele virtuale de vizionare de filme, Centrul Ceh a reluat începând cu 1 martie îndrăgita serie de proiecţii reunite de 13 ani sub genericul Documentary Mondays.

În mod special, în luna lui Mărţișor, toate producţiile alese au fost realizate de regizori femei, în semn de omagiu adus doamnelor din cinematografie, care vin, nu de puţine ori, cu un suflu nou și o perspectivă diferită chiar și asupra unor subiecte deja cunoscute.

Documentarele sunt disponibile pe platforma DAFilms, timp de 24 de ore, începând cu ora 8:00 a fiecărei zile de luni. Acestea ne invită să le vedem și apoi să medităm la cele prezentate, ba chiar, pe 8 și 22 martie, să intrăm și în dezbatere în reţelele de socializare ale Centrului Ceh.

Ciclul de filme a început lunea trecută cu „Czech Journal: The Limits of Work”, care ne-a arătat aspecte ascunse ale unor munci grele făcute de femei. Programul va continua cu „Talking About Adultery”; „Mallory”; „Epidemic of Freedom” și „Illusion”.

Subiectele alese merg de la relaţiile de cuplu și sentimentele materne, dezbateri pe tema vaccinării, până la comentarii politice și sociale legate de modul de guvernare a ţărilor din Europa centrală.

Fiecare producţie ajunge să ne scoată din zona de confort, obligându-ne la reflecţie și chiar la a lua o atitudine, demonstrând că femeile au curajul să rupă tipare și să spună lucrurilor pe nume, oricât de dureros ar fi acest proces.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe