Aceasta, fie că vorbim despre perioada elenistică, pioniera noţiunii de ilustraţie medicală, despre operele lui Leonardo da Vinci, primul ilustrator pe care ni l-a dat Renașterea, despre desene în creion sau, mai nou, pe tablete grafice.

Am vorbit despre acest domeniu cu Peter Lawrence, ilustrator medical certificat, unul dintre oamenii care stăpânesc noţiunile de anatomie, dar care deţin și măiestria de a le reda în folosul comunităţii știinţifice. Meseria lui îmbină curiozitatea pentru structura complexă a corpului uman și un talent descoperit la o vârstă fragedă.

Peter Lawrence a studiat desen și pictură la Universitatea George Mason din Virginia, SUA, apoi un curs de ilustraţie medicală la Universitatea Augusta, Georgia. Aici a devenit fascinat de creierul uman, ceea ce l-a făcut să se îndrepte spre domeniul neuroștiinţelor. În prezent lucrează la Institutul Neurologic Barrow din Phoenix, Arizona.

Ce ar trebui să cunoască lumea despre un ilustrator medical? Cum l-am putea defini?

Întotdeauna am descris ilustraţia medicală ca fiind o artă a
povestirii. Desigur, poţi să  transmiţi o idee prin intermediul fotografiei sau al textelor, însă ilustraţiile îţi oferă puterea de a omite sau a sublinia anumite elemente folosindu-te de culoare, forme, linii, transparenţă, pentru a pune în lumină structuri ce nu pot fi văzute cu ochiul liber.

Prin ilustraţii, poţi să spui cu ușurinţă și claritate o poveste sofisticată. Când oamenii aud de conceptul de „ilustraţie medicală” se gândesc instant la desenele din cărţi de medicină, pe care mulţi dintre noi le creăm. Și este exemplul cel mai convenabil pe care eu îl folosesc atunci când explic cu ce mă ocup.

Cu toate astea, odată cu progresul tehnologiei, și acest domeniu s-a transformat și extins, așa că titlul poate fi destul de înșelător. Spun asta pentru că mulţi dintre colegii mei lucrează cu proiecte de animaţie, modelare sau printare 3D, realitate virtuală și augmentată, fotogrammetrie digitală, în jurisdicţie profesională și litigii (lucrări care să poată servi în sălile de judecată) și multe alte specialităţi.

Pasiune pentru artă și pentru știinţă

Ce fel de formare profesională se află în spate? Există cursuri
speciale?

Pentru a deveni ilustrator medical profesionist trebuie să urmezi unul dintre cursurile acreditate. În SUA există trei, în Canada unul singur, dar programe similare sunt și în UK, Olanda, Franţa și Elveţia. Eu am urmat programul de la Universitatea Augusta din Georgia, SUA. Studenţii acceptaţi participă la ore unde se pune mai mult accent pe anatomie, decât pe partea clinică.

Anatomia generală, neurologia, histologia, patologia, cursurile de disecţie se numără printre cele obligatorii. Mai apoi, Asociaţia Ilustratorilor Medicali (AMI) le oferă un curs de certificare celor care au absolvit, la finalul căruia se examinează talentul artistic și cunoștinţele medicale și se depune un portofoliu profesional.

Cum te-ai decis să urmezi acest drum?

Din câte îmi amintesc, aveam o obsesie pentru desen. La grădiniţă am găsit o carte de anatomie pentru copii și mi-am umplut toate caietele cu desene cu schelete sau câini cu organele la vedere. În loc să își exprime îngrijorarea, părinţii mei au realizat că e vorba de curiozitate și că am o înclinaţie.

Mi-au cumpărat cărţi despre desen, anatomie, biologie care m-au ajutat să cultiv pasiunea atât pentru artă, cât și pentru știinţă. Le sunt profund recunoscător. Mai târziu am aflat despre profesia de ilustrator medical. Eram la două luni distanţă de licenţierea în Arte Plastice, când un prieten mi-a trimis un link cu programul „Arta aplicată în Medicină” de la
Johns Hopkins.

Îmi amintesc exact cum navigam pe site, de la o ilustraţie la alta, complet îndrăgostit. Erau foarte delicat redate, fără să își piardă din exactitatea știinţifică. Atunci am simţit că asta e cariera perfectă pentru mine, intersecţia a două pasiuni: artă și știinţă.

Poţi să povestești puţin despre locul tău de muncă? Cum se desfășoară o zi normală de lucru?

Lucrez la Institutul Neurologic Barrow, alături de chirurgii și cercetătorii din departamentul de neuroștiinţe. Un beneficiu imens când lucrezi într-o instituţie este că poţi comunica direct cu acești oameni. Ei sunt încântaţi să lucreze cu noi, mereu își fac timp să discutăm proiectele. Ba mai mult, vin frecvent cu referinţe și indicaţii care mă ajută să schiţez pe loc anumite lucruri, asigurându-mă că rezultatul va fi cel dorit când voi desena digital, în Photoshop.

Până să lucrez pe calculator, ideea de desen în creion mi se potrivea cel mai bine. Acum există tabletele grafice, care s-au îmbunătăţit de-a lungul timpului și nu au nici întârzieri de procesare, deci sentimentul e foarte apropiat de desenatul „tradiţional”.

Chirurgii sunt destul de generoși cu timpul lor

Te consideri mai mult parte din comunitatea artistică sau din cea medicală?

E o întrebare foarte bună. Cei mai mulţi dintre colegii mei erau specializaţi într-un domeniu știinţific pe care l-au completat cu astfel de cursuri. Pentru mine, arta de a crea a fost dintotdeauna mai importantă decât conţinutul știinţific în sine. Mă consider mai curând un artist cu un bagaj știinţific, decât un savant cu înclinaţii artistice.

Ilustraţiile pe care le faci se concentrează pe o anumită arie?

Momentan mă specializez în neuroștiinţe. Proiectele mele se
rezumă la chirurgia cerebrală, spinală sau endovasculară, microchirurgie, afecţiuni cerebrale și spinale și educaţia pacientului. M-am îndrăgostit de neurologie când eram în facultate.

În orele de disecţie, am împietrit în timp ce ţineam în mână creierul de la un cadavru. Întreaga viaţă a unui om era acolo, în mâinile mele: fiecare gând, emoţie, experienţă, întreaga percepţie despre realitate. A fost un moment decisiv.

Participi des la operaţii?

Cam o dată pe lună observ și fac schiţe în sala de operaţii. Să poţi examina astfel este de nepreţuit pentru înţelegerea pașilor unei proceduri și transpunerea dinamicii ţesuturilor, spre exemplu. Chirurgii sunt destul de generoși cu timpul lor și încurajează întrebările în timpul operaţiilor.

Lucrul într-un institut de cercetare îmi dă ocazia să iau parte la autopsii alături de studenţi și de medici rezidenţi. Patologii descriu ceea ce descoperă și deseori pun întrebări în legătură cu anatomia sau
patologia respectivă.

De cât timp e nevoie pentru a realiza o ilustraţie?

Depinde de complexitatea ei. Anumite proiecte necesită mai multă muncă, mai multă cercetare. În medie, pot să termin o ilustraţie în două zile, aproximativ 16 ore de muncă.

Noi avem o arhivă cu ilustraţii medicale care se întinde pe o durată de aproape trei decenii. Când vreau să salvez timp, aleg ceea ce mi se pare corespunzător de acolo și modific pentru alte proiecte.

Cum te descurci cu deadline-urile?

După ce se stabilește un nou proiect, autorii încearcă ca acesta să fie gata în aproximativ o lună, însă termenul se mai poate decala, dacă e nevoie. De obicei eu mă ocup de 4-5 proiecte.

A-ţi crea singur oportunităţi

Cât de căutată e meseria ta?

Deservirea profesioniștilor din medicină prin crearea de imagini este foarte importantă. Cu toate astea, nu prea se știe de existenţa ilustratorilor.

Mulţi dintre colegii mei își creează singuri oportunităţi: merg în centre de cercetare, spitale, instituţii și universităţi, explicând toate beneficiile ce rezultă din angajarea unui ilustrator.

E nevoie foarte mare de noi, însă de multe ori depinde de noi ca această nevoie să devină conștientizată. Lucrurile au fost ușor diferite pentru mine și recunosc că asta se datorează specializării (curente, n.r.) în neuroștiinţe și faptului că m-am recomandat ca ilustrator în acest domeniu.

Înainte de absolvire aveam deja trei oferte de muncă, toate de la centre de cercetare în neuroștiinţe. Când eforturile se concentrează într-o anumită direcţie, lucrul te poate propulsa în faţa altor candidaţi, cum a fost cazul meu.

S-a întâmplat vreodată ca oamenii cu care lucrezi să treacă peste opinia ta?

Neurochirurgii apreciază foarte mult expertiza noastră artistică. Mai sunt și momente când ceva nu e în întregime redat corect sau autorii nu sunt de acord cu modul în care a fost desenat ceva. E de înţeles. Rezultatul trebuie să fie ireproșabil, pentru că e vorba de neurochirurgie.

Există vreo prejudecată în legătură cu meseria ta?

Cred că există o concepţie greșită în general despre artiști, mai ales cei digitali: că e floare la ureche ce facem, că nu necesită așa mult timp sau că nu e o slujbă adevărată. Realitatea este că uneori e dificil. De când mă știu desenez, dar tot îmi ia timp, îmi solicită atenţia sau e nevoie de câteva încercări eșuate până reușesc.

Mentalitatea e uneori la fel și în privinţa ilustraţiilor didactice: rolul ei e strict educaţional, iar estetica nu e așa importantă. [Altă prejudecată este că] dacă devii ilustrator medical „sacrifici integritatea artistică”.
Ceea ce e fals. Convingerea mea e că arta este orice te face să simţi ceva, iar ilustraţia medicală poate să educe și să provoace totodată emoţie – cele două nu se exclud.

Ce e cel mai dificil? Dar satisfăcător?

Complexitatea neuroanatomiei ridică uneori dificultăţi, de pildă: să reproduci aspectele din diferite unghiuri, profunzimea și construcţia 3D a anumitor structuri și traiecte, noduri și suturi în detaliu etc.

Probabil se înţelege de la sine că desenele din neurochirurgie sunt cel mai greu de realizat. Sunt momente când lucrez peste 80 de ore la o imagine, dar la final, când realizez utilitatea creaţiei mele, e cel mai mulţumitor sentiment din lume.

Ai un sfat pentru cei care vor să urmeze această meserie?

Să se descopere pe sine și să aleagă ceva de care sunt cu adevărat interesaţi. Mulţi trec prin școală, își termină studiile, dar nu-și dau seama ce îi pasionează, așa că sfârșesc prin a cunoaște multe lucruri, dar nu stăpânesc nimic. Trebuie să se diferenţieze de restul și să își asculte vocea interioară de artist.

Singurul ilustrator medical din România este... medic

Deși în România nu există școală pentru ilustraţia medicală, avem un ilustrator medical român recunoscut de Asociaţia Europeană a Ilustratorilor Medicali (AEIMS, echivalentul european al AMI): Georgiana Fotache, absolvent de UMF „Carol Davila”, chirurg toracic, fost angajat al Institutului „Marius Nasta”.

„În afară de mine, a mai fost un medic veterinar care a părăsit ţara pentru SUA acum aproape 30 ani și a devenit acolo ilustrator știinţific: Gheorghe M. Constantinescu, profesor emerit de anatomie veterinară la Universitatea din Missouri, Columbia, pe care îl stimez enorm. Însă, la noi, deocamdată sunt doar eu. Există câţiva artiști care tatonează ilustraţia medicală, dar nu au pregătire, precum și câţiva medici care desenează, fără idee de ilustraţia știinţifică”, ne spune Georgiana Fotache.

Din 2017, de când a devenit membru al AEIMS, a colaborat pe bază de comenzi cu diferite companii, cu medici și reviste. Din experienţă, preferă colaborările cu parteneri din afara ţării. Urmează în prezent un doctorat în cadrul UMF „Carol Davila”, titlul dizertaţiei fiind „Ilustraţia știinţifică în chirurgia toracică”.