Hematologia poate fi considerată un „vârf de lance” în Oncologie și Medicină Internă, spune dr. Ciprian Tomuleasa. Aceasta pentru că, de obicei, cele mai noi descoperiri în medicina moleculară sunt realizate în Hematologie.
CARTE DE VIZITĂ:
• Secretar al Comisiei de Hematologie a Ministerului Sănătății
• Secretar al Subcomisiei de terapii celulare a Ministerului Sănătății
• Postdoctoral fellowship la Johns Hopkins University și la MD Anderson Cancer Center din cadrul Universității Texas
• Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
Aveți în desfășurare un proiect privind imunoterapia, în colaborare cu președintele Societății Germane de Hematologie și Oncologie, prof. dr. Hermann Einsele. Care este obiectivul lui și în ce stadiu vă aflați cu el?
Cu domnul profesor Einsele avem o colaborare de mai mulți ani, timp în care am publicat multe articole, de biologie moleculară, dar și despre terapiile celulare. În mod natural, această colaborarea a evoluat spre implementarea unui grant de tip PNRR. Prin intermediul său, dorim să aprofundăm cercetarea fundamentală în domeniul terapiilor celulare, precum și aplicabilitatea lor în tumorile solide. Proiectul se află în implementare. Până în acest moment au fost identificate țintele terapeutice, iar în prezent este evaluat potențialul in vitro.
La ce alte proiecte de cercetare lucrați în prezent?
Departamentul nostru derulează mai multe proiecte de cerce- tare în domeniul terapiilor țintite în limfoame și mieloame. În ace- lași timp, suntem implicați și în cercetarea de laborator în ceea ce privește mecanismele epigenetice asociate coagulopatiilor asociate malignităților.
În domeniul oncologic se vorbește foarte mult despre terapiile țintite. Cum stă România la acest capitol, în general, și în Hematologie, în particular?
România stă bine în acest domeniu, deoarece avem disponibile mai multe linii de tratament bazate pe terapiile țintite. Acestea sunt disponibile atât cu rambursare de la statul român, dar și sub forma mai multor trialuri clinice de fază 1, 2 sau 3. De exemplu, în cazul hemopatiilor maligne, sunt în desfășurare trialuri pentru limfomul difuz cu celule B mari, afecțiunile mieloproliferative cronice și leucemia limfatică cronică.
Care sunt avantajele imunoterapiei, comparativ cu chimioterapia?
Imunoterapia este mult mai țintită, cu rezultate terapeutice su- perioare chimioterapiei clasice. De asemenea, efectele adverse sunt mai puține decât în cazul tratamentelor convenționale.
Care sunt principalele obstacole existente în țara noastră atunci când vine vorba despre prescrierea terapiilor țintite pacienților?
Nu avem obstacole majore, deoarece astăzi în România sunt disponibile multe opțiuni terapeutice bazate pe terapiile țintite. Prescrierea este facilă dacă pacientul îndeplinește criteriile de diagnostic și tratament.
Cât de importantă este testarea genetică în tratamentul oncologic personalizat?
Testarea stă la baza diagnosticului în hemopatiile maligne, dar și în prognosticul acestor pacienți.
Cum se aplică această testare în Hematologie?
Hematologia reprezintă „vârful de lance” în Medicina Internă și în Oncologie, deoarece cele mai importante descoperiri în medicina moleculară sunt realizate, de obicei, în Hematologie. De asemenea, de multe ori, cele mai inovatoare opțiuni terapeutice sunt disponibile prima dată în Hematologie.
Foto: Medfuture
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe