Mai sunt doar câteva zile de vacanță.
Părinții au început pregătirile pentru noul an școlar. Fiecare nou început de
școală se confruntă cu aceleași dileme. Mergem la școală în cartierul nostru
sau în alt cartier? Ce școală să alegem? Păstrăm școala la care am fost anul
trecut? Ce clasă să alegem? Vom avea uniformă sau nu? La ce cadru didactic să
ne înscriem copilul? Ce ghiozdan să achiziționăm? Sunt multe variabile; pe
unele le putem gestiona, depind direct de noi, altele, din păcate, nu depind de
noi, sunt supuse unor rigori legale sau administrative.
De unde pornim?
În România, București, sectorul 3, zonă
urbană, un copil de 8 ani, cu înălțimea de 128 cm, greutatea de 24 kg, merge la
școală cu un ghiozdan de (nici mai mult, nici mai puțin) 6 kg în clasa întâi.
Scenariul pare rupt dintr-un film de groază, nu dintr-o situație reală.
Părinții au decis că un troler cu înălțimea de 64 cm ar fi varianta ideală
pentru ca micuța să se poată descurca cu cele șase kilograme zilnice pe care le
are de transportat.
Cifrele „magice” arată așa: 128/64/24.
Raport: 5,33/2,66/1. Adică ghiozdanul reprezintă 25% din greutatea copilului!
În fiecare an, pe ușa cabinetului, intră
copii cu tulburări de statică vertebrală – pe românește, cu „coloana strâmbă”,
cu variații de la atitudine scoliotică până la scolioză. Nu avem pretenția de a
găsi o cauză a acestor afecțiuni prin articolul de față. Este doar un articol
de protest față de o realitate care ne afectează copiii. Un copil poate avea
predispoziție spre o afecțiune a coloanei. Stă în puterea noastră să îl
protejăm, să îl apărăm și să îl ajutăm să crească sănătos.
În mod cert, „problema ghiozdanului” este
doar vârful icebergului. În realitate, nu există programe dedicate depistării
precoce a tulburărilor de statică vertebrală la vârstă cât mai mică, implicarea
părinților, a medicilor, a psihologilor, a cadrelor didactice la acest capitol
al educației pentru prevenție încă rămâne de dorit. Problemele se pot rezolva
cu argumente logice, puțină bunăvoință și un minimum de responsabilitate din
partea reprezentanților școlii românești față de generațiile pe care le
creștem.
Scurtă analiză
Conținutul ghiozdanului: cărți, caiete
(câte două-trei pentru o singură materie), multe lucruri care s-ar putea păstra
în clasă, într-un dulap comun sau, în orice caz, s-ar putea lucra teme în
clasă, fără să mai transformăm copiii în „agenți comerciali care mută mobila”.
Evaluare: coloana vertebrală a copilului în
vârstă de 8 ani este în plină dezvoltare. Greutatea imensă pe care acești copii
o preiau le tasează vertebrele, le deformează coloana vertebrală, aducându-i în
situația în care vor avea nu doar deformări vizibile și inestetice ale coloanei
vertebrale, ci și dureri atroce pe tot parcursul vieții.
În România, la momentul actual, aproximativ
8–15% din copiii sub 12 ani au scolioză, cu variabilități zonale, urban/rural,
masculin/feminin, acces mai larg sau mai restrâns la evaluarea de specialitate.
Aproximativ 20% din copii au atitudine scoliotică (stau strâmb, au un umăr mai
jos și altul mai sus). În acest context, ne confruntăm cu o problemă reală de
sănătate publică.
Dacă, până în urmă cu 10–15 ani, se credea
că o atitudine scoliotică nu poate duce la apariția scoliozei, studiile recente
au demonstrat că o poziție incorectă poate duce la instalarea acestei boli.
Atitudinea scoliotică este un viciu pozițional, dar care se poate redresa prin
exerciții posturale. Prin purtarea unor greutăți mari la vârste fragede
(ghiozdan mult prea greu sau ghiozdane purtate doar pe un umăr), lucrurile pot
evolua. Necorectarea posturii poate duce, în special acolo unde există un teren
predispozant, la apariția scoliozei, problemă structurală cronică a coloanei
vertebrale, care presupune rotație vertebrală și dezechilibre de umeri și/sau
bazin.
Prognostic: în următorii ani, copilul va
dezvolta tulburări de statică vertebrală și va avea probleme la mers (mers
dureros). În adolescență, va avea dureri la nivelul coloanei vertebrale. În
perioada în care va fi însărcinată (cazul fetiței prezentate mai sus), va fi
candidată la tulburări ale poziționării sarcinii și, probabil, va ajunge să
nască prin cezariană.
Există soluții?
Soluțiile posibile includ organizarea unor
programe educaționale derulate la nivel de inspectorate școlare, în echipe
interdisciplinare alături de medici, epidemiologi, psihologi, programe dedicate
cadrelor didactice. Apoi, educația pentru sănătate – organizarea unor programe
educaționale dedicate părinților. Educația pentru sănătate trebuie să includă
și educația elementară pentru sănătate prin programe dedicate copiilor. Nu în
ultimul rând, este necesară optimizarea programei din școli, astfel încât,
măcar la nivelul ciclului primar, lucrurile să intre în normalitate.
În 2017, vorbim încă despre ghiozdane. În 2027,
vom vorbi despre o generație bolnavă. A nu lua atitudine acum înseamnă să
acceptam cu toții situații anormale precum cea de mai sus.
Este corect și civilizat să aducem
argumente științifice și să luăm măsuri simple, fără costuri sociale mari, ușor
de implementat, înainte ca situația să se generalizeze și să creștem generații
bolnave.
