În
contextul în care teatrele lirice din țară au găzduit, în ultimele luni, noi
producții de operă sau balet, Opera Națională din București a invitat publicul
la Gala „Le Grand Prix de l’Opéra“, eveniment desfășurat odată cu întâlnirea
reprezentanților „Opera Europa“. Au evoluat laureați ai celor trei ediții ale
competiției, acompaniați de orchestra ONB, sub bagheta lui Victor Dumănescu.
Publicul
relativ numeros a (re)ascultat soliști români și din străinătate, remarcând
încă o dată calitatea lor timbrală, expresivitatea și maniera de a cânta și a
fraza în spiritul partiturii. Astfel, i-am aplaudat pe soprana Anastasia
Michailidi, baritonul Mikolaj Trabka, mezzosoprana Agata Schmidt, bas-baritonul
Justinian Zetea, contratenorul Jakub Józef Orliński, soprana Irina Baianț,
tenorul George-Ionuț Vârban, soprana Eunhee Kim, baritonul Kyubong Lee, soprana
Veronica Anușca.
După
o pauză destul de lungă, pe scenă a apărut corul teatrului care a interpretat o
secvență din opera ceaikovskiană, în compania soliștilor aplaudați anterior, în
duet sau ansambluri, tenorul Alin Stoica fiind invitat în paginile scrise
pentru un glas spinto. Extrem de solicitați în această perioadă, după ce cu o
seară înainte susținuseră „Oedip“, instrumentiștii orchestrei au parcurs
partiturile cu o anume rezervă, dar Victor Dumănescu a apelat la întreaga sa
experiență pentru a realiza o coordonare cât se poate de echilibrată, gestica
sa fiind elocventă în acest sens.
Câteva
zile mai târziu, la Opera din Iași s-a desfășurat a treia ediție a Galei
premiilor operelor naționale, în cadrul căreia soprana Elena Moșuc a câștigat
marele premiu. Premiul special al Galei i-a revenit festivalului și concursului
brăilean „Darclée“ (20 de ani de la înființare). Fiind invitate toate operele
naționale din țară, dintre care două însă nu au participat, s-au desemnat
premii pentru numeroase categorii. Opera Română din Cluj a primit premii precum
„cel mai bun spectacol pentru copii“ („Peter Pan“), pentru „concepția
costumelor“ (Mario de Carlo, „Lucia din Lammermoor“), „cei mai buni soliști“
(tenorul Hector Lopez și soprana Diana Țugui). Opera Maghiară din Cluj a primit
premii pentru „cel mai bun spectacol de musical“ („Letshow“), „cei mai buni
soliști de dans contemporan“ (Viorica Bogoi și Florin Ianc), „cel mai bun
spectacol de dans contemporan“ („Visul unei nopți de vară“), „cel mai bun
spectacol de operă“ („Nunta lui Figaro“). La Opera din Constanța au mers premiile
pentru „cel mai bun spectacol de operetă“ („O noapte la Veneția“), „cel mai bun
coregraf de balet clasic“ (Horațiu Cherecheș în „Romeo și Julieta“, producție
care a obținut și premiul pentru „cel mai bun spectacol de balet clasic“).
Premiul
„Mihaela Atanasiu“ s-a acordat pentru „cel mai bun coregraf de dans
contemporan“ lui Gigi Căciuleanu („Imagine all the People“), pus în scenă la
Opera ieșeană, teatru care a obținut premiul pentru „concepția decorurilor“
(Octavian Neculai, „Lucia din Lammermoor“, în regia lui Andrei Șerban), „cel
mai bun debut feminin“ (soprana Lăcrămioara Hrubaru-Roată), „cel mai bun debut
masculin“ (tenorul Florin Guzgă), „cel mai bun dirijor“ (Traian Ichim). Intrată
pentru prima oară în competiție, Opera din Chișinău a primit premii pentru „cei
mai buni soliști de balet clasic“ (Cristina și Alexei Terientiev, întâmplător
tot în „Romeo și Julieta“) și pentru „cel mai bun regizor“ (italianul Andrea
Battistini, „Otello“).
Au
fost acordate și premii de excelență sau pentru întreaga activitate, care au
revenit ilustrului bariton Leo Nucci, oaspete de onoare al galei, precum și
tenorului Mihail Munteanu de la Chișinău. Opera ieșeană a mai oferit astfel de
premii și balerinilor Ileana Iliescu, Gheorghe Iancu, Sergiu Ștefanski, iar
reputatei scenografe Maria Drăghici i-a revenit Premiul de excelență.
Premii
pentru întreaga activitate au primit și soliști de operă precum soprana
Virginia Zeani, tenorul Florin Diaconescu, baritonii Vasile Martinoiu și
Visarion Huțu. Teatrele care au dorit să participe la competiție au acordat, la
rândul lor, premii similare, astfel că Opera Maghiară l-a răsplătit pe tenorul
Adorján Pataki și pe actorul-solist István Szeibert. Opera din Constanța i-a
premiat pe balerina Monica Cherecheș și dirijorul Gheorghe Stanciu, iar Opera
Română din Cluj pe baritonul Oleg Ionese și balerina Anca Pop-Dan. La rândul
său, Primăria Iașului a oferit diplome tuturor managerilor teatrelor prezente –
Daniela Vlădescu (Opera din Constanța), Gyula Szep (Opera Maghiară), Florin
Estefan (Opera Română din Cluj), Ion Grosu (Opera din Chișinău), Beatrice
Rancea (Opera Iași). Diplomele și trofeele galei au omagiat însă și interpreți
care, anul acesta, au trecut în neființă, precum baritonul Dan Iordăchescu,
tenorul Cornel Stavru, ori sopranele Eleonora Enăchescu și Roxana Bageac.
Momentele
de premiere au alternat cu secvențe din „Carmen“, implicând întreg ansamblul.
Au participat solista mezzosoprană Ramona Zaharia, baletul aducând un plus de
strălucire în „Arleziana“ sau în „Cântec gitan“, ariile interpretate de
renumitul bariton italian Leo Nucci într-o manieră de o expresivitate
impresionantă („Rigoletto“, „Bal mascat“) și duetul din „Rigoletto“, abordat
împreună cu soprana Elena Moșuc, electrizând publicul, care a apreciat și
apariția sopranei Ghiulnara Răileanu (Chișinău) în aria din „Vecerniile
siciliene“, pentru ca finalul să aducă farmecul scenelor din „Indiile galante“,
realizate excelent de corul, baletul și soliștii ieșeni Lăcrămioara
Hrubaru-Roată sau Jean-Kristoph Bouton. Salvele de confetti, deja tradiționale
la sfârșitul oricărui eveniment al Operei, au „invadat“ sala, spre deliciul
publicului și al celor care au urmărit evenimentul transmis în direct pe TVR 1,
până târziu în noapte. O seară specială, cu emoții, satisfacții, personalități
și muzică bună, la pupitru aflându-se Traian Ichim și prezentatorii Irina
Păcurariu și Cătălin Sava.