Romanul este povestea unui medic nazist controversat, care se folosește de poziția pe care o are într-un lagăr de concentrare, ca medic șef, pentru a salva viața unor deținuți. Roxana Ruscior ne-a trimis spre publicare un mic fragment din roman, pentru rubrica „Doza de ficțiune” din Viața Medicală. 

Redăm acest fragment mai jos: 

Diavolul din Freisetzburg

Aprinzându-și tacticos o nouă țigară, s-a așezat în fața mea. Mă cerceta insistent, dar nu întrebător sau curios, îmi lăsa mai curând impresia că știa deja ce aveam de zis și aștepta doar ca eu să rostesc, în sfârșit, cuvintele. 

— Când am lucrat în Pavilion – am început timid, încercând să scap de nodul care mi se pusese în gât – mi s-a părut că existau anumite neconcordanțe, iar informațiile pe care mi-ai cerut să le scriu pentru a fi trimise la Institut nu erau tocmai corecte. Adică nu se regăseau în fișele medicale ale pacienților, care sunt mereu verificate și actualizate de medici și asistente. Iar unele informații din acele fișe mi-ai cerut să le omit. 

— Așa…, mi-a confirmat el, scuturând atent țigara într-o scrumieră verde din marmură. Ai mai observat și altceva? 

— Da. Mi-am dat seama că toți subiecții experimentelor sunt destul de grav bolnavi și se află sub diferite tratamente. 

— Corect. Ai înțeles și de ce fac toate astea? m-a întrebat parcă nerăbdător, trăgând încă un fum și analizându-mă cu ochii mijiți, pe sub gene, ca în ziua în care ne-am cunoscut. 

— Nu știu, de-asta am venit să întreb, ca să înțeleg. 

 Presupun că ai totuși o idee, o bănuială…  

— Cred că vrei să lași impresia că în Pavilion au loc niște experimente mult mai elaborate și mai periculoase decât sunt în realitate. 

— Și de ce aș vrea asta? 

— Ca să protejezi pacienții. Având în vedere starea lor, nu ar rezista la proceduri mai... agresive. Oricum, nici chiar un om sănătos n-ar supraviețui după tot ce era menționat în anexele scrise de tine. Vrei ca ei să rămână cât mai mult timp în viață. 

— Exact. Și de ce vreau asta? 

Mi se făcuse inima cât un purice. Eu venisem să-i pun întrebări și, când colo, mă trezisem că el mă interoga de fapt pe mine. Mi-era teamă să nu greșesc, să nu fac vreo gafă și să pierd totul într-o clipă, să-mi pierd chiar și viața. 

— Asta… speram să aflu de la tine. Dacă tot am lucrat acolo și am observat niște lucruri, m-am gândit că… 

— Încerc să-i salvez, Adela! m-a întrerupt pe neașteptate, iar cuvintele parcă i-au răbufnit din piept, unde nu mai suportau să stea închise. 

— Chinuindu-i cu experimente? 

Afirmația lui mă uluise într-atât că nici eu n-am mai putut să-mi stăpânesc vorbele. Mutând scaunul mai aproape de mine, Karl a tras cu nesaț din țigară și a suflat fumul spre podea, apoi și-a ațintit privirea în ochii mei. Mi-a răspuns cu o altă întrebare, rostită rar, apăsat, cu voce sugrumată de emoție, gata să-mi dezvăluie un secret dureros, păstrat prea mult timp. 

— Spune-mi sincer, tu ce ai prefera: să fii trimisă direct la gazare, sau să rămâi în viață, să primești mâncare și îngrijiri medicale, iar din când în când să ți se producă intenționat, sub control, anumite răni? 

Era o întrebare atât de ciudată că nu pricepeam unde dorea să ajungă, așa că am rostit cu teamă: 

— Cred că aș prefera să rămân în viață. 

— Dacă ar avea de ales, cei mai mulți oameni ar alege asta. Dar cei care ajung aici nu o pot face, pentru că nu au această libertate. Însă eu o am și atunci aleg eu în locul lor. Iau acești oameni pentru experimentele mele, pentru că altfel ei n-ar putea rămâne în viață. După cum singură ai observat, toți sunt grav bolnavi și, conform regulilor, ar trebui să ajungă direct la gazare. Însă eu am decis să încalc aceste reguli, înțelegi? Nu-i pot salva pe toți, pentru că sunt foarte mulți și ar fi imposibil. Dar îi pot salva pe unii dintre ei. Sunt medic, Adela, iar medicii asta fac: salvează viața oamenilor bolnavi, nu-i trimit la moarte. Dar nu te gândi că-i iau direct din tren și-i închid în Pavilion. Nu fac așa ceva, pentru că ar fi prea riscant… și pentru mine, și pentru ei. Te rog, bea puțin vin! Am multe de povestit și vreau să mă poți asculta până la capăt. 

A stins țigara, s-a ridicat de la birou și, așa cum făcuse la ultima noastră discuție din camera lui, s-a plimbat puțin, oprindu-se apoi în dreptul bibliotecii. Asta îl ajuta, probabil, să se liniștească și să-și controleze emoțiile. Eram uimită de tot ce-mi spusese și totodată neliniștită, pentru că eu n-ar trebui să aflu asemenea lucruri. Abia atunci am înțeles de ce încuiase ușa: nu se temea că o să fug, voia doar să fie sigur că nu intra cineva peste noi. Mai multe însă n-am fost în stare să pricep, iar confesiunea care a urmat, ruptă parcă dintr-un coșmar, m-a făcut să mă cutremur și să șterg cu buretele tot ce credeam că știu despre el.
 

Biografie autor 

ROXANA RUSCIOR (n. 1982, București) a început să scrie proză scurtă la vârsta de 12 ani. În timpul liceului a făcut parte din cenaclul Săgetătorul, condus de poetul și criticul literar Tudor Opriș, perioadă în care a câștigat mai multe premii pentru proză și dramaturgie în cadrul concursului de creație literară Tinere Condeie. 

A debutat în anul 2013 cu romanul Armata Domnului, inspirat dintr⁠-⁠un eveniment real - răpirea unor jurnaliști români în Irak. 

În 2021 a publicat romanul SF Un nou Pământ, care prezintă aventura ultimilor supraviețuitori pământeni porniți în căutarea unei alte planete, după distrugerea Terrei. În mai 2023 a publicat romanul de ficțiune istorică Diavolul din Freisetzburg, care a fost cel mai bine vândut volum din colecția Biblioteca de Proză Contemporană a editurii Litera la Târgul de Carte Bookfest 2023. 

A contribuit cu texte în mai multe reviste literare. Îi place să scrie proză fantastică, science-fiction, dar și realistă, cu accent pe psihologia personajelor. Își dorește ca poveștile ei să ridice întrebări, nu să ofere răspunsuri. 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.