Newsflash
REUNIUNI

Forumul Național de Neurologie - 18-19 aprilie

de Redacția Viața Medicală - apr. 12 2024
Forumul Național de Neurologie - 18-19 aprilie

O nouă ediție a Forumului Național de Neurologie va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la București, la Palatul Patriarhiei.

„Distinși colegi și colaboratori,

Pe această cale, am dori sa transmitem un mesaj călduros de mulțumire celor care ne-au fost alături la ediția inaugurală a Forumului Național de Neurologie (FNN), eveniment ce a reunit în perioada 21-22 aprilie 2023, la Palatul Parlamentului, în premieră, peste 200 de experți de seamă din domeniul neurologiei și al specialităților asociate (cardiologie, neurochirurgie, diabet și boli de nutriție, medicină primară și altele), și care a prezentat într-un context multidisciplinar cele mai inovative tehnologii din domeniu, în audiența celor mai importanți reprezentanți ai autorităților publice din domeniul sănătății. Împreună, participanții au dezbătut subiectele momentului la nivelul politicilor de sănătate.

Pe măsură ce ne îndreptăm spre cea de-a doua ediție a evenimentului, anunțată deja de anul trecut pentru data de 18-19 aprilie 2024 și care va avea loc la Palatul Patriarhiei în București, noi, coordonatorii științifici, reflectând asupra experienței de anul trecut, asupra contextului actual al sistemului de sănătate din România, dar mai ales asupra nevoilor exprimate de patrulaterul de actori ai FNN (pacienți – medici – autorități – industrie), am considerat necesară creionarea unui etos al fiecărei ediții, element determinant al structurii și conținutului tematic. Așadar, în 2024, tema centrală a Forumului Național de Neurologie va fi „De la idee la implementare în sistemul de sănătate – aici, acum, împreună!”

Avem, așadar, deosebita plăcere de a vă invita să participați la Forumul National de Neurologie 2024. Evenimentul va fi unul dintre cele mai importante evenimente ale anului pentru medicii neurologi din țară, complementând tematica abordată în cadrul Congresului Anual al Societății de Neurologie din România dintr-o perspectivă strategică și a politicilor publice necesare pentru a realiza reformele de care sistemul de sănătate din România are nevoie. Ca și anul trecut, evenimentul va oferi participanților posibilitatea de a lua parte la discuții interactive și  sesiuni de networking, interacționând astfel cu reputați medici și cercetători, asociații de pacienți, reprezentanți ai autorităților publice de la nivel central, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor și ai importatorilor de medicamente și dispozitive medicale.

Dezbaterile plenare, o componentă consacrată a evenimentului, vor rămâne în program la deschiderea și încheierea evenimentului. Ca element de noutate, în premieră națională, FNN va organiza șapte ateliere de lucru tematice intensive, cu participarea activă a actorilor relevanți, care vor avea ca obiectiv comun dezvoltarea unor livrabile tangibile pentru sistemul de sănătate din România, prezentate și dezbătute în plen în cadrul sesiunii de încheiere:

  • Implementarea Strategiei Naționale de Combatere a Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare
  • Boala Parkinson: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Scleroza multiplă: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Epilepsie: optimizarea îngrijirilor la nivel național
  • Prevenția integrată a patologiei vasculare
  • Bolile neurologice rare în România
  • Increasing Romania's capacity for neurorehabilitation (EN).

Așteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră și vă stăm la dispoziție cu informații suplimentare, în speranța că vom avea plăcerea să colaborăm cu dumneavoastră și  să vă întâmpinăm la cea de-a doua ediție a Forumului Național de Neurologie!”

Prof. dr. Dafin F. Mureșanu

Președinte al Fundației Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (FSSNN)

Director al Departamentului de Neuroștiințe al UMF „Iuliu Hațieganu” 

Președintele Comisiei de Neurologie din cadrul Ministerului Sănătății

Președinte al European Federation of Neurorehabilitation Societies (EFNR)

Președinte al Institutului RoNeuro – Centrul de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe