Una dintre cele mai aprinse dezbateri
medicale din prezent este cea legată de screeningul cancerului, ale cărui
beneficii nu par să fie contestabile. Într-adevăr, aşa cum consideră mulţi,
depistarea timpurie ar trebui să le ofere pacienţilor un avantaj în lupta cu
boala. În realitate, dovezile nu susţin întotdeauna această presupunere.
Cancerul de prostată reprezintă una dintre aceste situaţii pertinente.
Screeningul presupune testarea în masă a
indivizilor de o anumită vârstă şi de un anumit sex, indiferent de istoricul
familial sau de starea personală de sănătate, pentru a identifica un potenţial
stagiu al bolii. Pentru ca screeningul să fie util, testul sau procedura
trebuie să identifice cu succes boala respectivă, iar tratamentul ulterior
trebuie să aibă rezultate benefice măsurabile. Cu alte cuvinte, populaţia supusă
screeningului trebuie să aibă un câştig faţă de populaţia nesupusă
screeningului.
În cazul anumitor probleme de sănătate, cum
ar fi nivelurile serice crescute ale colesterolului, screeningul generează
rezultate pozitive: o simplă analiză a sângelui arată valorile serice ale
colesterolului „bun“ şi ale celui „rău“, facilitând detectarea bolilor cardiovasculare
conexe, care ar putea provoca infarct miocardic sau accidente vasculare
cerebrale. Cei care sunt supuşi screeningului, diagnosticaţi şi trataţi
prezintă o frecvenţă mai mică a evenimentelor cardiovasculare.
Şi în cazul screeningului pentru cancerul
de prostată este nevoie de o analiză de sânge – dozarea antigenului specific
prostatei (PSA). Nivelurile crescute de PSA pot indica prezenţa cancerului de
prostată, chiar dacă nu au fost detectate anomalii fizice. Prin urmare, se va
efectua o biopsie de ţesut, după care se poate pune un diagnostic. Dacă
rezultatul este pozitiv, se continuă cu tratamentul cancerului, chirurgical sau
prin radioterapie, sperându-se să se obţină vindecarea.
Susţinătorii screeningului argumentează că
procedura ajută la diagnosticul şi tratamentul precoce al cancerului, atunci
când şansele de vindecare sunt cele mai mari. În plus, pacienţii mai tineri pot
face mai bine faţă efectelor secundare ale terapiei. Susţinătorii pretind şi că
scăderea numărului global de decese cauzate de cancerul de prostată din
ultimele două decenii s-ar datora efectuării la o scară tot mai largă a dozării
PSA. Aceştia încurajează implementarea unor programe de screening şi mai ample.
Însă beneficiile screeningului nu sunt chiar
atât de extraordinare pe cât pretind susţinătorii. Cu siguranţă, bărbaţii la
risc – de exemplu, cei care prezintă un istoric familial de cancer de prostată,
afroamericanii sau bărbaţii cu hipertrofie benignă de prostată trataţi cu
inhibitori de 5-alfa-reductază (la care eşecul de a reduce nivelurile PSA ar
putea reflecta riscul crescut de a dezvolta cancer de prostată) – pot lua în
considerare efectuarea unui test. Pentru majoritatea bărbaţilor sănătoşi însă,
United States Preventive Services Task Force (USPSTF) – un grup independent de
experţi în prevenire şi îngrijire primară – a formulat recomandări împotriva
efectuării pe scară largă a dozării PSA. Mai multe studii clinice randomizate,
bine conduse, pe termen lung, cu subiecţi umani, au demonstrat că nu există aproape
niciun beneficiu în ceea ce priveşte supravieţuirea celor care trec prin
procesul de screening, fiind apoi diagnosticaţi şi trataţi, în comparaţie cu
cei care nu sunt incluşi într-un program de screening. Dintre studiile citate
de USPSTF, unul, efectuat în Europa, a indicat un beneficiu minor pentru o
subcategorie de bărbaţi, fără îmbunătăţiri semnificative ale calităţii vieţii.
O altă cercetare, efectuată în SUA, nu a adus nicio dovadă că screeningul PSA
ar îmbunătăţi rata de supravieţuire în cancerul de prostată. În plus, un studiu
recent, care compară rezultatele obţinute la pacienţii la care s-a practicat
prostatectomia cu cele de la pacienţi ţinuţi sub observaţie, fără intervenţie
chirurgicală, nu a identificat nicio diferenţă a ratei de supravieţuire între
cele două grupuri.
Dat fiind că vârsta medie la momentul
diagnosticului este de 71–73 de ani, este posibil ca bărbaţii să decedeze din
alte cauze, înainte de a fi victime ale cancerului. În plus, nu există dovezi
privind progresia uniformă a tumorilor bine diferenţiate către forme celulare
slab diferenţiate, astfel că tratamentul precoce nu este esenţial.
Mai mult, tratamentul anticancer are adesea
efecte adverse grave – printre care incontinenţa urinară, disfuncţia erectilă şi,
în cazul radioterapiei, inflamaţia porţiunii inferioare a rectului sau a
vezicii urinare, dar şi efecte subdiagnosticate, ca incontinenţa fecală – cu
impact negativ asupra calităţii vieţii pacienţilor. Dacă ţinem seama că mulţi
dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată în urma screeningului PSA
nu vor prezenta niciodată simptome, astfel de consecinţe sunt greu de
justificat.
Cu toate acestea, mulţi refuză să renunţe la
screening. Chiar şi aşa, un program de supraveghere activă ar putea fi cea mai
bună modalitate de a aborda cea mai gravă consecinţă a screeningului excesiv:
tratamentul prematur, mult prea agresiv. Prin programul de supraveghere activă,
se amână tratamentul pacienţilor diagnosticaţi prin biopsii realizate pentru
niveluri PSA crescute. În schimb, ei sunt monitorizaţi îndeaproape, prin
diverse teste periodice. Doar atunci când există indicaţii că boala devine
periculoasă trebuie iniţiat tratamentul. Deşi această abordare este încă în
studiu, rezultatele de până acum par promiţătoare: bărbaţii care participă la
programe de supraveghere activă prezintă o posibilitate de 14 ori mai mare de a
deceda din alte cauze decât cancerul de prostată.
Pe măsură ce dovezile înclină balanţa în
defavoarea dozării PSA pe scară largă, este urgentă nevoie de un nou tip de
screening sau de un nou biomarker, care să poată face eficient diferenţa între
cancerul de prostată cu risc vital şi formele mai puţin periculoase. De
asemenea, tratamentele mai puţin riscante sunt cruciale.
Programele de supraveghere activă reprezintă
o posibilitate încurajatoare de a minimiza consecinţele negative ale dozării
PSA. Dar, fără îmbunătăţirea radicală a practicilor de screening, screeningul
cancerului de prostată nu pare să fie de folos, ba chiar poate avea efecte
dintre cele mai nocive.
©
Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
Traducere
din limba engleză de Sorana Graziella
Cornea
