Newsflash
Știri

Fără carantină după vaccinarea anti-COVID

de Dorina Novac - ian. 15 2021
Fără carantină după vaccinarea anti-COVID

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 nu vor mai fi nevoite să stea în izolare timp de 14 zile dacă au intrat în contact direct cu o persoană infectată, a declarat dr. Adriana Pistol.

Măsura exceptării de la carantină va fi aplicată doar persoanelor care au fost imunizate cu ambele doze de vaccin, după ce au intrat în contact cu un pacient cu COVID-19, a precizat dr. Adriana Pistol, directoarea Centrului Naţional de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, marţi, într-o conferinţă de presă: „Este mai mult decât logic că o persoană care este vaccinată și e sănătoasă imunologic nu avem de ce să o mai carantinăm. Sigur că în acest mod se vor mai relaxa unele tipuri de măsuri”.

        Reprezentanta CNSCBT a mai subliniat că o persoană complet imunizată este cea care și-a făcut întreaga serie de vaccinare și a trecut și o perioadă de minimum zece zile de la a doua doză.  Dr. Valeriu Gheorghiţă (foto), președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), a explicat că riscul de transmitere a virusului SARS-CoV-2 de către persoanele vaccinate este mai mult teoretic, având în vedere că cei imunizaţi cu cele două doze, la circa 7-10 zile de la efectuarea rapelului, au răspuns imun protector: „Din acest punct de vedere, poate să existe un nivel mic al replicării virale doar la nivelul nazofaringelui, la poarta de intrare. Estimăm că riscul de transmitere este substanţial scăzut”. Președintele CNCAV a adăugat că se pot vaccina anti-COVID și persoanele care nu au acte de identitate. Nu se pot înscrie în platforma de programare, neavând datele, însă pot să se prezinte la direcţia de asistenţă socială a primăriilor și, de asemenea, se pot înscrie prin call center: „Este cazul persoanelor care sunt din afara României şi care nu au un CNP. Ei se pot vaccina şi se înregistrează în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor”. Totodată, dr. Valeriu Gheorghiţă a menţionat că studenţii la medicină se vor putea alătura echipelor de vaccinare. Potrivit medicului, au fost demarate deja discuţiile cu rectorii universităţilor de profil în vederea stabilirii unui acord în acest sens.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe