Encefalopatia hipoxic-ischemică (EHI) este
rezultatul unei afectări mai degrabă globale decât focale a creierului. O
astfel de leziune presupune o întrerupere a alimentării normale cu sânge, ceea
ce compromite aportul de oxigen, sau apar grade diferite de hipoxie în ciuda
unei perfuzii suficiente. Hipoxia și ischemia declanșează o succesiune de
evenimente celulare și extracelulare care, în cele din urmă, conduc la
deteriorare neuronală. Dacă o astfel de succesiune nu este suprimată de
refacerea metabolismului celular normal, intervine deteriorarea permanentă și
se manifestă clinic ca EHI, care, în forma sa cea mai severă, este denumită
comă anoxică.
Din punct de vedere istoric, hipoxia și
ischemia au fost clasificate ca forme anemice, anoxice, ischemice și
histiocitice. Hipoglicemia poate produce caracteristici similare clinice și
neuropatologice. Din punct de vedere clinic, acestea sunt deseori imperceptibile
și sunt toate incluse în spectrul EHI. EHI apare la toate grupurile de vârstă;
cu toate acestea, cauzele, consecințele și implicațiile clinice variază
semnificativ. Leziunile cerebrale traumatice pot, de asemenea, să conducă la
leziuni hipoxic-ischemice, însă au mecanism fiziopatologic și prognostic
diferite, care nu fac obiectul acestui articol.
Cauzele EHI sunt multiple, toate fiind
clasificate într-un număr limitat de mecanisme sau combinații de mecanisme.
Trebuie să ținem cont că EHI este o manifestare a unor multiple cauze diferite,
cu puține căi comune. Leziunea ischemică poate fi cauza pentru multe dintre
cazuri, în special prin disfuncția cardiacă și hipotensiune. Cazul clasic de
EHI este pacientul resuscitat după stop cardiac. Hipoxia, prin obstrucția
căilor respiratorii, schimb alterat al gazelor la nivelul plămânilor sau
scăderea concentrației de oxigen în mediu (la mare altitudine) joacă un rol
semnificativ în apariția multor cazuri de EHI. O scădere a capacității de
transport al oxigenului sau deplasarea oxigenului de la nivelul hemoglobinei
(așa-numita hipoxie anemică) stau la baza unui număr mai mic de cazuri, deși
acesta este mecanismul intoxicației cu monoxid de carbon și reprezintă o
problemă de sănătate publică. Insuficiența cardiacă și insuficiența
respiratorie sunt cauze frecvente de EHI. De asemenea, inclusă des în discuție
pentru EHI este și hipoglicemia, pentru că sindromul clinic și caracteristicile
patologice sunt în mod esențial identice. Observațiile clinice personale includ
cazuri de EHI din cauza supradozelor de droguri, cazurilor de strangulare, de
înec, embolism pulmonar, status epileptic și boli neuromusculare. Cauzele mai
puțin frecvent raportate includ electrocutarea, înțepăturile de albine,
toxicele (precum cianura) și bolile inflamatorii. EHI nu are o incidență
predominantă pe categorii de vârstă sau de gen, însă se identifică subgrupuri
cu factori de risc medicali și sociali, pentru cauze specifice de EHI, cu risc
crescut. Cu excepția cazului în care se iau în considerare anumite cauze
specifice, encefalopatiei hipoxic-ischemice nu i se poate atribui o
susceptibilitate genetică. Dacă istoricul medical este adecvat și examenul
clinic neurologic este complet, nimic altceva nu poate fi confundat cu EHI.
Sindroamele de „blocare” și paralizia bibrahială sunt diagnostice diferențiale
posibile. Starea de „blocare” rezultă dintr-o leziune bazilară care distruge
căile motorii descendente în partea bazilară a punții, care însă nu afectează
formațiunea reticulară, motiv pentru care pacientul rămâne conștient, însă
imobil, exceptând mișcările verticale ale ochiului. Paralizia bibrahială
rezultă deseori din infarcte joncționale care apar în episoade prelungite de
hipotensiune. (...)
