O interesantă expunere nosologică a fost realizată de prof. dr. Amos Korczyn (Israel), privind evoluţia înţelegerii bolii Parkinson de-a lungul timpului. Descrisă iniţial ca sindrom clinic, afecţiunea a căpătat un nivel suplimentar de complexitate odată cu includerea criteriilor histopatologice: corpi Lewy, depozite de sinucleină şi pierderea neuronilor din substanţa neagră. „Complicând“ lucrurile şi mai mult, progresul geneticii a dus la recunoaşterea mutaţiilor având ca rezultat parkinsonismul – uneori cu, alteori fără depozite de corpi Lewy... În fine, în anii din urmă s-a adăugat identificarea manifestărilor premotorii din boala Parknson, frecvente şi adesea importante. Desigur, studiul etiologic, diagnosticul precoce (fig. 5) şi chiar tratamentul bolii Parkinson trebuie reconsiderate prin lumina tuturor implicaţiilor variabilelor amintite.

    Despre strategiile terapeutice indicate în boala Parkinson avansată a conferenţiat prof. dr. Ovidiu Băjenaru. Pacienţii ajunşi într-un stadiu avansat al bolii se confruntă nu doar cu afectarea accentuată a comportamentului motor, ci şi cu complicaţiile motorii ale tratamentului dopaminergic specific (fluctuaţii şi dischinezie), cu manifestările motorii determinate de leziunile non-dopaminergice de la nivelul sistemului nervos central (tulburări de echilibru, hipofonie), manifestări non-motorii cauzate de leziunile induse de boală, dar şi de reacţiile adverse ale tratamentului medicamentos (fluctuaţii non-motorii, tulburări de control al impulsului etc.).

    Stimularea cerebrală profundă – tratament simptomatic al pacienţilor cu boală Parkinson avansată, în stadiul complicaţiilor motorii dizabilitante care nu răspund la tratamentul medicamentos – a fost prezentată prin prisma experienţei medicului neurolog implicat direct în realizarea acestei proceduri (în colaborare cu echipa neurochirurgicală). Astfel, dr. Bogdan O. Popescu a detaliat fiecare din etapele premergătoare, din timpul şi de după intervenţie, semnalând diverse aspecte clinice cu care medicul neurolog se poate confrunta. Depresia asociată cu boala Parkinson a constituit subiectul expunerii realizate de prof. dr. Vladimir Kostic (Serbia).

    O prezentare cuprinzătoare a celor mai sugestive manifestări clinice din SM – cu accent pe nevrita optică, mielita transversă acută, afectarea cognitivă, fatigabilitate, spasticitate, depresie, durere, disfuncţii sexuale şi simptome paroxistice – a fost susţinută de prof. dr. Dafin Mureşanu. De asemenea, a fost pe larg discutat diagnosticul diferenţial al sclerozei multiple, în contextul bolilor considerate ca variante de SM, dar şi al celor ce au în comun manifestările clinice frecvent întâlnite în SM.

    Diagnosticul SM a fost sistematizat şi fundamentat prin criteriile elaborate de grupul condus de profesorul Ian McDonald, evoluţia cunoaşterii şi înţelegerii acestei patologii impunând revizia ulterioară a criteriilor amintite, în 2005 şi 2010, cu precădere pentru a include progresele înregistrate de imagistica prin rezonanţă magnetică. Prof. dr. Ovidiu Băjenaru a expus pe larg şi tratamentul imunomodulator din SM, subliniind o serie de aspecte critice ca de exemplu dezvoltarea leucoencefalopatiei progresive multifocale, boală cauzată de virusul JC la pacienţii cu imunosupresie consecutivă administrării de natalizumab. 

   Au mai abordat subiectul sclerozei multiple conf. dr. Mihaela Simu (Definirea urgenţei terapeutice. Beneficiile pe termen lung ale tratamentului precoce), conf. dr. Cristina Tiu (Evaluarea nevoilor pacienţilor cu SM – studii de caz), conf. dr. Cristina Panea (Disfuncţia cognitivă şi implicaţiile pe termen lung în SM) şi prof. dr. C. D. Popescu (Disfuncţia fizică şi neuroreabilitarea în scleroza multiplă).

 

    Ar fi de menţionat două teme interesante, abordate în premieră la ediţia din acest an a Şcolii de Vară Internaţionale de Neurologie. Întâi, statistica biomedicală a fost subiectul unei serii de prelegeri susţinute de dr. Johannes Vester (Germania). Apoi, în cadrul unei conferinţe onorifice, prof. dr. Ralph Henry (SUA) a uimit audienţa cu rezultatele obţinute de grupul său de cercetare privind tratamentul abuzului de droguri cu medicamente biologice – anticorpi neuroprotectori.

 

 

    – Iată, la finalul celei de-a şasea ediţii a Şcolii de Vară Internaţionale de Neurologie organizate de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, am remarcat, pe lângă păstrarea continuităţii şi a deschiderii către tinerii neurologi, şi faptul că numărul speakerilor a crescut. Oferiţi-ne, vă rog, mai multe detalii.
    – Anul acesta au fost mai mulţi lectori decât în alţi ani şi pentru că am diversificat tematica, scleroza multiplă fiind unul din subiectele care au ocupat o întreagă zi în program şi am încercat să abordăm amplu această temă, întrucât s-au acumulat date foarte interesante nu doar de cercetare fundamentală, ci şi clinice, care au adus în prim-plan molecule terapeutice noi, perspective inovatoare de management – legate de tratamentul simptomatic sau chiar de evoluţia bolii propriu-zise. Totodată, derulăm modulele incluse în curricula europeană de neuroreabilitare: la Eforie am continuat ceea ce am început în primăvară, la Cluj – Cursul European de Neuroreabilitare – şi dorim să ducem mai departe acest proiect. Secţiunea de traumatisme cranio-cerebrale şi vertebro-medulare a pus accentul pe „explozia“ de eforturi depuse pentru a găsi o soluţie terapeutică şi cred că 2011 va fi un an de cotitură în ceea ce priveşte studiile clinice vizând această patologie traumatică. Este vorba de încercarea de a uni, prin intermediul unor protocoale noi şi realiste, strategiile terapeutice adresate fazei acute cu tratamentul de lungă durată. Aş menţiona două trialuri mari, în acest domeniu. Primul, aflat deja în derulare, cercetează citicolina – COBRIT (Citicoline Brain Injury Treatment). Apoi, curând va începe un alt trial, foarte mare, în Australia şi Asia-Pacific, care va explora efectele terapeutice ale Cerebrolysin în cadrul traumatismelor cerebrale. Important de reţinut este că designul acestor două studii se bazează pe cu totul alte principii decât până acum: alte tipuri de scale, multidimensionale, care asigură o percepţie amplă şi analiza a multiplii parametri, un alt tip de tratament, o mai clară stratificare a bolnavilor... Un design complet nou.
    – Când vor apărea primele rezultate din cele două studii pe care le-aţi menţionat?
    – Cele din studiul cu citicolina – probabil într-un an, şi cam peste trei ani cele din studiul cu Cerebrolysin. Vorbim de studii clinice mari, randomizate, controlate placebo, multicentrice.
    – Mi-au atras atenţia, la ediţia de anul acesta, două prezentări cumva insolite, mai exact inedite pentru programele educaţionale organizate la noi. Şi asta mai ales că, la unul din cele două capitole, există o lacună în pregătirea studenţilor şi tinerilor medici – mă refer la statistica medicală. Cum de aţi inclus şi acest subiect în programul Şcolii de Vară Internaţionale de Neurologie?
    – Am dorit să aduc, în cadrul programului nostru educaţional, ca un punct important, metodologia cercetării ştiinţifice, care implică de la date de clinicometrie până la modalităţi sofisticate de analiză statistică. Cred că este unul din domeniile cele mai văduvite, în ceea ce priveşte înţelegerea aspectelor respective. Până la urmă, toate recomandările incluse în ghiduri şi în protocoalele terapeutice au la bază prelucrarea statistică a datelor. Am observat sistematic, şi nu doar la noi, că există dificultăţi în a înţelege abordarea şi principiile analizei statistice referitoare la definirea şi integrarea rezultatelor din studii.
    – Aplicabilitatea clinică depinde de înţelegerea rezultatelor cercetării...
    – ...Şi cred că abordarea acestui subiect este de mare ajutor, nu doar pentru tineri, dar şi pentru neurologii formaţi.
    – Aici poate că ar trebui spus că foarte multe din studiile publicate în revistele ştiinţifice de la noi suferă la acest capitol, de prelucrare statistică şi de relevanţă a rezultatelor...
    – Pentru ca o lucrare să fie acceptată sau nu pentru publicare într-o revistă de prestigiu, este esenţială metodologia utilizată şi algoritmul de interpretare a rezultatelor. Aici apare limitarea: foarte mulţi review-eri se uită în primul rând la metodologie; dacă aceasta nu este validă sau nu este respectată, atunci rezultatele obţinute nu mai contează. Munca depusă nu poate duce la concluzii valide.
    – Un alt subiect a privit posibilitatea unei soluţii imunologice în problema abuzului şi dependenţei de unele substanţe. Societatea pe care o conduceţi are un istoric îndelungat de colaborare, chiar cu autorităţile americane în domeniu...
    – Avem o colaborare deosebită cu National Institute on Drug Abuse. Acest subiect este unul important, toată lumea încearcă să găsească soluţii şi căi de a controla acest fenomen, şi nu vorbim doar de prevenţie. Trebuie avute în vedere diversificarea tratamentelor medicale, accesibilitatea anumitor substanţe sau produse, abuzul constituie o reală problemă de sănătate publică. Realistic vorbind, soluţiile sunt puţine, mai ales în controlul pe termen lung al abuzului. Tulburările de tip adictiv – fie că vorbim de adicţii la substanţe, fie de adicţiile comportamentale – formează un cadru de patologii extrem de dificil de abordat. Toate se bazează pe o plasticitate secundară de tip patologic, la nivel cerebral. Anumite circuite virează de la un pattern normal de funcţionare, către unul patologic. Există însă o viziune integratoare, care ţinteşte mecanismul propriu-zis.
    – Ce pregătiţi pentru ediţiile viitoare ale Şcolii de Vară Internaţionale de Neurologie?
    – Vom încerca să ne concentrăm asupra datelor noi, pe care le aşteptăm în special din studiile noi, aflate în derulare în bolile vasculare cerebrale. Sperăm să apară date noi şi în traumatismele cranio-cerebrale. Ne vom axa pe principalele patologii, pe problemele mari de sănătate publică: bolile vasculare, traumatismele cranio-cerebrale, demenţe... Dar nu vom neglija domeniile de vârf, căci cercetarea aduce adesea soluţii neaşteptate. Probabil că anul viitor vom
reveni cu un modul dedicat durerii neuropatice. Sigur vom continua că abordăm metodologia cercetării ştiinţifice şi vom avea şi multe alte surprize, pentru participanţi. Temele noastre depind şi de ceea ce ne oferă nou cercetarea. Dacă va apărea un boom ştiinţific în scleroza multiplă, sigur că vom reveni, chiar dacă am abordat subiectul pe larg anul acesta. Urmărim noile dezvoltări şi dorim integrarea lor corectă în practica clinică.
    – Ce participanţi aţi avut anul acesta?
    – Ca în fiecare an, am avut participanţi din ţară, din majoritatea centrelor universitare, dar şi din străinătate, din Asia, Europa, America de Sud.
    – Pe ce criterii alegeţi speakerii?
    – Contează domeniile pe care dorim să le abordăm, dar, în primul rând, competenţa specialiştilor în domeniu şi interesul lor de promovare a activităţilor educaţionale. În acest sens, avem o colaborare foarte bună cu Federaţia Mondială de Neuroreabilitare, alături de care vom mai organiza anul acesta cursuri în Chile şi Argentina, urmând ca în 2012 să le organizăm în Europa şi Asia.
    – Ce planuri de viitor aveţi?
    – În primul rând, dorim să finalizăm proiectele deja începute, pe care le derulăm cu diverse universităţi, dar şi cu instituţii de cercetare din SUA
    – NIH şi NIDA. De asemenea, dorim să ne concentrăm asupra cooperării dintre Universitatea din Uppsala şi UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, prin finalizarea studiilor privind modelele animale cu comorbidităţi – sperăm că în doi ani vom realiza toate combinaţiile de modele animale.
    – Ceea ce ar putea constitui un impuls pentru noi studii...
    – Un nou start pentru studii clinice, un argument pentru un alt mod de abordare. Apoi, ne interesează să întărim colaborarea în plan clinic, în ceea ce priveşte asistenţa terapeutică în accidentul cerebral vascular, cu Universitatea din Tel Aviv şi avem un program cu mai multe universităţi din România, în acest sens.