Newsflash
OPINII

Realități necosmetizate

de Dr. Virgil RĂZEŞU - ian. 17 2020
Realități necosmetizate

Tragicul accident de la Spitalul de Urgență Floreasca din București a incendiat spiritele, actualizând una dintre problemele deosebit de spinoase ale medicinei dintotdeauna, care nu și-a găsit încă rezolvarea absolută și (probabil) nici n-o va găsi vreodată.

Tragicul accident de la Spitalul de Urgență Floreasca din București a incendiat spiritele, actualizând una dintre problemele deosebit de spinoase ale medicinei dintotdeauna, care nu și-a găsit încă rezolvarea absolută și (probabil) nici n-o va găsi vreodată. El nu poate fi trecut cu vederea, ci trebuie discutat, analizat și comentat, pentru ca incidența unor astfel de nenorociri să fie cât mai redusă și să știm cum procedăm astfel încât efectele lor să fie cât mai reduse.

Mărturisesc cu toată sinceritatea că, în decursul unei experiențe profesionale și de viață deloc scurtă, nu am rămas pasiv, ci m-am implicat în apărarea celor care au greșit. Dar nu am uitat niciodată să mă plasez și de partea cealaltă, în situația victimelor și a familiilor lor.

Prea ne-am învățat să dăm cuvântul unor neaveniți, unora care nu au nici cea mai mică noțiune de medicină, dar care își permit să adopte atitudinea de Gică contra și să aducă prejudicii majore întregii populații. Este suficient să menționăm eșecul acțiunilor de vaccinare antirujeolică și a cancerului de col la fetițe. Aici ar trebui să-și demonstreze Ministerul Sănătății fermitatea, decretând vaccinarea obligatorie, ca problemă absolută de stat.

Nu ne putem întoarce la perioadele de început ale medicinei, când vindecătorii care eșuau în intențiile lor erau pedepsiți ori își pierdeau mâinile, ochii sau viața. Intervenția mea nu-i are în vedere pe șarlatani, impostori, escroci de drumul mare care, din nefericire și cu concursul nostru, își fac mendrele printre noi. Mă refer la acele abateri flagrante de la practica curentă, de ignorare a regulilor cunoscute, confirmate de experiență și, în mod cu totul special, la acei factori imprevizibili de care orice acțiune omenească poate fi afectată.

Certitudini absolute nu există

Vorbim de greșeală, eroare și abuz, surori gemene în efecte, dar deosebite prin nuanțe de care trebuie să ținem seama. A te angaja într-o operație (ca, de altfel, în orice altă activitate umană) pentru care nu ai calificarea și pregătirea necesară, în speranța că vei găsi o soluție oarecare, este un act reprobabil sau de-a dreptul criminal. Cu atât mai mult când este vorba de oameni. De aceea, societatea a inițiat munca în echipă, care are mai puține șanse de a greși decât o singură persoană.

Punctul de plecare al oricăror discuții pe această temă, pe care nimeni nu-l poate ignora, este unul singur: nu există act sau procedură medicală care să nu conțină în esență un grad de risc. În orice moment pot surveni factori-surpriză, care acționează doar atunci și pentru scurtă durată, dar suficient cât să schimbe în mod dramatic mersul lucrurilor. Cu cât progresăm în tehnicile de asistență, la care nu putem renunța, riscurile de accidente sunt tot mai mari, oricât de bine pregătiți și de orientați am fi, chiar atunci când trecem în revistă eventualitățile legate de o anume activitate și mai ales când e vorba de medicină. Nu uit niciodată spusele profesorului Gh. Chipail: „Prostia negândită nu are niciun farmec”.

Asta nu înseamnă să încrucișăm mâinile și să acceptăm o fatalitate, oricare ar fi ea. Dimpotrivă, principiul statuat de marii clinicieni, ai noștri și de pretutindeni, trebuie respectat: Trebuie să cunoaștem și să recunoaștem propriile greșeli. Din ele învățăm mai mult decât din succese. Numai așa putem progresa și continua.

Riscul, mereu prezent în medicină

Ceea ce s-a petrecut la Floreasca se întâmplă oriunde în lume. Îmi permit câteva exemple absolut ilustrative din propria practică. În urmă cu mulți ani, regimul de atunci a permis, la un moment dat, înființarea cabinetelor medicale particulare. Doi colegi s-au asociat și au deschis unul. Primul pacient care inaugura asistența medicală privată era un plutonier de miliție, bolnav de tuberculoză, care făcea tratamentul acelei vremi: pneumotorax. Când medicul a introdus în pleură acul de pneumotorax, pacientul a făcut un stop cardiac reflex și, cu toate manevrele de resuscitare, a murit. Subliniez că nu era la prima manevră de acest gen, iar medicul avea la activ mii și mii de asemenea proceduri.

Într-un alt caz, operam o colegă doctoriță pentru o afecțiune perineală. Singura soluție dezinfectantă a acelei vremi era alcoolul iodat. Nu, nu eram la curent cu riscul bisturiului electric. L-am utilizat târziu, aproape de sfârșitul intervenției, pentru un singur punct de hemostază. Din păcate, câmpul de sub bolnavă, de pe care nu se evaporase complet alcoolul, a luat foc. Noroc că am putut stinge imediat flacăra înainte de a produce arsuri și, ușor de închipuit, într-o zonă delicată. Dramatismul acelor momente nu poate fi descris și nu ascund că m-a marcat, nu l-am uitat niciodată și am fost foarte atent la cazurile din literatură, nu extrem de rare și interesând și medicii operatori, anesteziștii sau alt personal.

Un alt exemplu, o doamnă operată pe abdomen, cu evoluție favorabilă. După trei luni de concediu, urma să-și reia activitatea. Cum era vorba de directoarea unei întreprinderi de aprovizionare cu alimente, conducerea de Partid a hotărât o evaluare complexă, într-o clinică. Lucrul s-a petrecut, dar la o explorare cu substanță de contrast (deși bolnava fusese testată) a făcut un șoc anafilactic și a decedat.

Ultima observație se referă la o turistă americană de 72 de ani, aflată în excursie în zona noastră. Pentru a nu o rupe de grup, a rămas sub observație în cursul nopții, dar dimineața s-a conturat o apendicită acută. Operația nu putea fi evitată. Intervenția a decurs în bune condiții, numai că la sfârșitul acesteia, catastrofa s-a produs: când medicul anestezist a aspirat secrețiile din stomac, pentru a evita o vărsătură riscantă, un fragment de cositor de la pompa de aspirație (produsă artizanal) s-a desprins, a astupat canalul de aspirație, jetul de oxigen sub presiune și-a inversat sensul și a produs, pur și simplu, o explozie de stomac.

A fost nevoie de o operație de mare amploare pentru refacerea stomacului. Din fericire, evoluția bolnavei a fost favorabilă. Nu i-am ascuns accidentul, i-am ușurat, pe cât posibil, viața în condiții de spital și repatrierea. Am rămas în bune relații. Ne-a scris, ne-a trimis reviste, cadouri mărunte.

Ne furăm singuri căciula?

Față de această realitate, prima măsură, practicată în toată lumea, este asumarea, de către bolnav sau aparținători, sub declarație și semnătură, a riscurilor, înainte de orice intervenție chirurgicală, manevră diagnostică sau, simplu, odată cu admiterea în unitatea medicală. Oricum am privi lucrurile, nu este decât un soi de a ne fura singuri căciula. Urmările și problemele de etică, conștiință și deontologie rămân nesoluționate. S-a conturat apoi conceptul de malpraxis, având ca principali beneficiari societățile de asigurare și avocații. Practicianul este obligat să cotizeze, pentru acoperirea daunelor.

Anatemizarea de facto a profesorului Beuran nu este cea mai corectă. Implicațiile și realizările sale în chirurgia noastră de urgență și nu numai nu pot fi anulate dintr-un condei, la voia și spusele unor bravi reprezentanți ai opiniei publice. Stricto sensu, în secvențele legate de foc, profesorul nu poate fi implicat. Afirmații de genul „Doctorul Beuran a încercat să stingă focul pus de el însuși” sau „(…) a dat foc pacientei” și altele asemenea mi se par de o gravitate fără egal.

A pune la îndoială bunele intenții și eforturile profesorului Beuran, atâta vreme cât s-a implicat în rezolvarea unui caz grav de la început, depășit și refuzat de alții, acuzându-l că a „pasat” pe seama altor chirurgi (fie și rezidenți) reintervenția respectivă, este un fapt reprobabil. Era dreptul lui să-și aleagă echipa și să o îndemne să inițieze reintervenția, în așteptarea sosirii sale. Iar a „flutura” știrea că era vorba de rezidenți este o simplă răutate. Un rezident în chirurgie în anul V nu este un novice.

Să fim corecți, odată ce accidentul s-a produs, nu găsea profesorul un motiv pentru a se eschiva și a nu mai intra în echipă? Cu siguranță da și nimeni nu l-ar fi putut condamna. Dar el și-a asumat responsabilitatea întregului act chirurgical și a semnat ca operator principal. Ceea ce reprezintă un act de deontologie și profesionalism evident, o lecție peste care nu se poate trece cu ușurință.

Ca părere strict personală, mi se pare nepotrivit apelul către medici al președintelui Colegiului Medicilor în numele acestuia și nu al său personal, ceea ce umbrește în oarecare măsură vocația de imparțialitate a CMR.

În virtutea adevărului și a deontologiei

Problematica în discuție nu trebuie abordată superficial, pompieristic, fără discernământ. Soluțiile luate la voia întâmplării nu-și ating scopul. Trebuie evitat creditul acordat acelor oportuniști care abia așteaptă prilejul de a-și acoperi propriile neîmpliniri și veleități nesatisfăcute, după cum nici victimizarea medicului și nici condamnarea lui de principiu nu sunt bine-venite. Există pericolul ca practicienii să evite acele specialități care sunt mai frecvent antrenate în asemenea evenimente și să ne trezim în situația de a nu putea acoperi necesitățile curente.

Cazul nefericit de la Floreasca nu mă poate lăsa indiferent. Și dacă îmi exprim punctele de vedere, nu o fac pentru a-mi arăta solidaritatea de breaslă, nici pentru a-i lua partea profesorului Beuran. Nu are nevoie de pledoaria mea sau a noastră pentru a se apăra. El face parte din categoria profesioniștilor care nu-și selectează pacienții, nu optează pentru cazurile simple sau ușoare care nu ridică probleme și nu-i pot afecta renumele. Aparține acelor chirurgi care se implică în rezolvarea lor, tocmai pentru că știu că vor face tot ce este posibil pentru ei. Dacă m-am implicat în „cazul de la Floreasca”, este în virtutea adevărului și a deontologiei.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe