Newsflash
Știri

Dr. Mihai Craiu, despre epidemia de COVID-19: „Dacă în următoarele 24 ore depășim 50-60 cazuri, atunci e gravă situația”

de Florentina Ionescu - mar. 11 2020
Dr. Mihai Craiu, despre epidemia de COVID-19: „Dacă în următoarele 24 ore depășim 50-60 cazuri, atunci e gravă situația”

Conf. dr. Craiu Mihai este medic primar pediatrie în cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”.

La 11 martie, el a postat pe o rețea de socializare un articol medical și a subliniat că acest articol „este esențial în înțelegerea locului în care ne aflăm cu situația reală a epidemiei COVID-19 din țara noastră”.

Medicul amintește că țara noastră a depășit etapa de început, în care epidemia era în faza 1a, adică cea în care se dublau cazurile depistate pozitiv la testele de coronavirus la interval de 4-7 zile .

„Dacă în următoarele 24 ore depășim 50-60 cazuri (adică dublare în 1 zi, nu în 1 săptămână) atunci e gravă situația. Deoarece vin acasă foarte mulți concetățeni din Italia... Cu mulți potențiali bolnavi printre ei. Ce avem de făcut, în afară de a NU ne întâlni cu rudele venite din Italia (aceștia ar trebui să stea 14 zile în carantină)? Tot cele cunoscute - ne spălăm foarte foarte riguros și corect mâinile, strănutăm în cot sau în șervețel de unică folosință și evităm atingerea feței/ochilor/gurii cu mâna nespălată”, a scris dr. Mihai Craiu pe pagina sa, Spitalul Virtual pentru Copii.

Mihai Craiu Facebook mesaj coronavirus

Totodată, medicul mai precizează că s-a schimbat un factor deosebit de important în ceea ce privește răspândirea virusului:

DAR mai este și ALTCEVA. Care s-a schimbat!! Distanța de siguranță față de un bolnav tușitor. Aceasta este 4-5 metri pentru a evita boala, deoarece s-a dovedit ieri că la distanțe mai mici se transmite sigur - a se vedea scenariul cu autocarul chinezesc”, a scris dr. Mihai Craiu, recunoscând ca este ușor sceptic față de situația din țara noastră.

El subliniază că persoanele care se întorc în țară trebuie să respecte carantina, pentru a evita creșterea numărului de bolnavi: „În România nu știu ce să zic... Toți iresponsabilii fac ce vor. În 3-4 zile aflăm dacă vine o problemă de proporții, cu nenumărate decese. Ține doar de respectarea carantinei de către cei întorși în țară. Sunt ușor sceptic. Dacă va crește foarte lent numărul de bolnavi, în zilele astea, atunci măsurile deja luate nu au fost prea târziu”, a conchis medicul.

Harta cu județele cu cazuri confirmate de infecție cu coronavirus


Notă autor:

Sursa foto: Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe