Doza de ficțiune: „La prima zăpadă”, de Oana Borviz 

Doza de ficțiune: „Apostoli albi”, de dr. Simona Mihuțiu 

Dans 

Flori de gheaţă pe fereastra cu cercevele de lemn vopsite în albastru. Se aude focul în soba de teracotă. 

Mama aruncă pe jos pernele și netezește cearșaful, împingându-l sub lada lungă ce mărginește patul de două persoane. Camera e luminată de un bec ieșit din peretele de lut văruit în alb, cu flori argintii.

Nu pronunţă corect toate cuvintele, dar nu crede că e ceva rău în asta. Îi place mult cântecul care se aude la televizorul din camera de alături. 

Îi vine să danseze. Podeaua camerei mici e acum acoperită cu perne. De la atâta învârtit simte că plutește. Piciorul cu talpa pufoasă îi alunecă între două perne albe, 
pe care sunt cusute cu aţă colorată niște litere frumoase.

De ce te-ai lovi cu capul de pragul de sus? Ești înalt ca bradul și prost ca gardul? Nu vezi ce ai în faţă? Două trepte de beton, vopsite în alb-gălbui, leagă camera joasă și 
înghesuită de cealaltă, a oaspeţilor, unde se află televizorul și unde nu ajungi la tavan, chiar dacă ești înalt. 

Acum e la mama în braţe. Bunica s-a așezat și ea pe pat și a dus mâna la gură. Mai este și un nene, singurul care zâmbește și face glume. Degetele cu care și-a atins 
fruntea sunt pline de sânge. 

*

Când vin aici, în sala de la ultimul etaj al Teatrului Naţional, și stau întinsă pe covorul negru, de cauciuc, intru parcă în altă dimensiune. Sunt fericită, pentru că mă mișc, dansez alături de alţii, ne luăm în braţe, ne urcăm unul pe spinarea altuia, ne rostogolim în timp ce ascultăm melodii la care trebuie să ne sincronizăm respiraţia și bătăile inimii. Sau îmi vine să fug atunci când toţi ochii sunt asupra mea pentru că trebuie să fac un solo. 

Dincolo de această clădire, viaţa îmi pare anostă și lipsită de glorie. Sunt babysitter și lucrez zece ore pe zi, alerg cu linguriţa prin casă pentru a-i hrăni pe cei doi ţânci de care am grijă, îi scot în parc cu surle și trâmbiţe, de ne aud toţi vecinii, îi aduc cu greu înapoi, după crize de plâns, fac ordine în haosul plin de jucării de toate formele, culorile și dimensiunile, spăl vasele și respir puţin întinsă pe canapea, după ce am obţinut o victorie binemeritată în lupta lor cu somnul de după-amiază.

Aici, pe covorul de cauciuc, în clădirea din mijlocul Bucureștiului, simt ceva din mirajul scenei, din ce ar fi fost viaţa mea dacă aș fi devenit dansatoare. Febra musculară ţine loc de aplauze, vânătăile sunt ca niște tatuaje la care nu aș vrea niciodată să renunţ. Sunt ca un soldat dopat cu propagandă. 

Andreea, coregrafa care ţine cursul de dans contemporan, ne propune un exerciţiu cu ochii închişi. Nu e prima dată când  facem asta, doar că acum trebuie să ne lăsăm purtaţi de un partener, mai degrabă parteneră, căci la curs vin doar doi bărbaţi. Restul, până la douăzeci, suntem femei. Mă rog, mai degrabă fete, poate una sau două au copii acasă. Purtaţi de gândurile, de braţele şi de voinţa unei alte persoane. Nu ştiu cine e acum lângă mine şi mă ia de mână. Începem prin a merge şi a explora camera cu viteză de melc. Aud paşii celorlalţi şi simt mişcările aerului care vin dinspre ei. Partenera mă trage din calea cuiva. Mă ia de după mijloc şi începe să accelereze, ca atunci când mergi spre serviciu. În faţa ochilor închişi mi se ridică ziduri. Încep să ţip, pentru că senzaţie e aceeaşi ca în copilărie, când mă dădeam în montagnes russes, în parcul de distracţii de lângă casă.  Probabil aceeaşi ca la ruleta rusească. Strâng pleoapele, ţip şi continui să trec prin ziduri imaginare, în timp ce corpul îmi strigă să mă opresc, să mă desprind din legătura cu o necunoscută, să-mi acopăr capul cu mâinile. 

Mereu m-am întrebat cum e posibil să-mi amintesc cu atâta claritate toate accidentele din copilărie, chiar şi cele de la doi ani, dar nu şi durerea care le-a însoţit. Cică atunci când mi-am spart capul doctorul m-a cusut pe viu. 

Doza de ficțiune: „Oglinda”, poezie de dr. Sabina Sandu 

Doza de ficțiune: „Cutia cu amintiri”, de dr. Sabina Sandu 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.