Analiza
comparativă a metodelor de evaluare folosite în România şi Ungaria
O condiţie esenţială a conştientizării o
reprezintă cunoaşterea. Poate fi necunoaşterea problemelor de sănătate unul din
motivele indiferenţei, inconştienţei sociale şi politice? Oare factorii
decizionali responsabili de politicile sociale, de politicile de sănătate
dispun de informaţii satisfăcătoare sub aspectul cantităţii, calităţii şi
oportunităţii, privind starea de sănătate a populaţiei şi problemele de sănătate
majore ale comunităţilor pe care le reprezintă şi de care răspund? Oare cunosc
starea de sănătate a populaţiei suficient de bine, pentru a lua decizii
corecte?
Organizaţia Mondială a Sănătăţii încurajează
monitorizarea permanentă a stării de sănătate a populaţiei la nivelul fiecărui
stat naţional, dar şi pe plan global, din simplul motiv că aceasta asigură
fundamentarea ştiinţifică şi economică pentru deciziile de intervenţie în
vederea ocrotirii sănătăţii, prevenirii şi controlului îmbolnăvirilor.
Monitorizarea, supravegherea sănătăţii, după concepţia propusă de OMS, constă
din două tipuri de acţiuni: prima este bazată pe crearea de registre şi ţinerea
evidenţelor complete de pacienţi (pasivă), iar cea de-a doua constă în studii
pentru evaluarea stării de sănătate (activă). Monitorizarea stării de sănătate
a unei comunităţi sau populaţii permite introducerea planificării, previziunii şi
raţionalizării în sistemul sanitar, evaluarea necesarului de servicii de sănătate,
definirea priorităţilor în domeniu, pe baza lor conceperea strategiilor de sănătate
şi fundamentarea deciziilor de politică de sănătate.
Conform recomandărilor Comisiei Europene şi
ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este necesară evaluarea periodică a sănătăţii
populaţiei la nivel naţional, pentru că astfel se obţin date fezabile despre
starea de sănătate, determinanţii de sănătate, factorii de risc, bolile şi
modul de viaţă al populaţiei, adică dovezi ştiinţifice pentru politicile de sănătate.
Specialiştii domeniului şi îndeosebi
teoreticienii interesaţi de evaluarea sănătăţii şi designul anchetelor de sănătate
au purtat şi poartă şi în prezent ample dezbateri despre avantajele şi
dezavantajele fiecărei metode, respectiv se fac recomandări din partea
diferitelor grupuri de lucru şi de către 
specialişti pentru implementarea atât
a anchetelor de sănătate bazate pe interviu (HIS), cât şi a celor bazate pe examinare
(HES).
Conform studiilor în care au fost comparate
cele două metode, în încercarea de a se defini metoda ideală pentru
monitorizarea sănătăţii populaţiei şi de a implementa un sistem european
unitar, mai multe echipe de cercetători au ajuns la concluzia că standardul de
aur ar fi atins prin combinarea celor două metode – HIS şi HES – şi repetarea
episoadelor de evaluare astfel elaborate la intervale de timp regulate, cel puţin
din cinci în cinci ani, în funcţie de resursele financiare disponibile, pe eşantioane
reprezentative pe plan naţional în fiecare stat al Comunităţii Europene. În
concluzie, s-a propus elaborarea unui sistem de monitorizare comun european –
European Health Examination Survey (EHES), cu un set de indicatori de sănătate
comuni ECHI (European Community Health Indicators), respectiv programul ECHIM
(European Community Health Indicators Monitoring).
Dacă au fost corect şi consecvent aplicate
strategiile elaborate pe baza monitorizării sănătăţii populaţiei, astfel bazate
pe dovezi ştiinţifice, vor duce la rezultate, adică vor genera un salt
cantitativ denumit în literatura anglosaxonă cu termenul mai apropiat de
domeniul economic, „câştig“ sau „adaos“ de sănătate.
De ce
România şi Ungaria?
În cadrul unei cercetări mai ample încheiate
recent, am comparat metodele folosite pentru evaluarea, respectiv
monitorizarea sănătăţii populaţiei în România şi Ungaria, utilizând metoda
reviziei sistematice (după metodologia din Manualul Cochrane) a literaturii
primare din Ungaria şi România, aplicând următoarele criterii de selecţie: • derularea
anchetei după 1950 • reprezentativitatea pentru populaţia ţării respective pe
plan naţional • utilizarea metodelor HIS sau HES, respectiv combinarea lor • disponibilitatea
unor date tehnice şi organizatorice despre anchetă. Excluzând anchetele care nu
au satisfăcut toate criteriile, pentru simplificarea analizei comparative a
metodologiei aplicate de monitorizare privind sănătatea populaţiei în România şi
Ungaria, studiile rămase în portofoliul cercetării secundare au fost
sistematizate în trei etape istorice, detaliate în cele ce urmează.
România şi Ungaria sunt două ţări vecine ale
Europei Centrale şi de Est, care au trecut prin mai multe experienţe istorice şi
economice comune şi – probabil că nu întâmplător – structura şi gradul de
dezvoltare a sistemului sanitar în cele două state în prezent este foarte asemănătoare,
se caracterizează prin mai multe asemănări decât diferenţe. Atât problemele cu
care se confruntă reforma în domeniul sănătăţii, pe care o încearcă ambele ţări
de mai mulţi ani, cât şi ameninţările unui mediu extern concurenţial şi
nefavorabil dezvoltării sistemului sanitar, dar cel mai mult declinul stării de
sănătate a populaţiei în comparaţie cu media europeană ne îndeamnă să formăm un
front comun pentru rezolvarea acestor probleme. A trage concluzii, a învăţa din
experienţele, succesul, dar – uneori – şi din eşecul statului vecin poate
constitui o economie de resurse proprii, care 
nici în România, nici în Ungaria
nu sunt foarte generos repartizate la dispoziţia sistemului sanitar.
Pentru a creiona succint o imagine de
ansamblu asupra gradului de dezvoltare a sistemului de sănătate al celor două
state, inserat în contextul economic actual, s-au sintetizat, în tabelul alăturat,
câţiva dintre indicatorii economici, financiari şi de sistem (sanitar), care,
în accepţiunea OMS, caracterizează calitatea serviciilor de sănătate.
Indicatorii se referă în general la anul 2010, dar unii dintre ei, marcaţi
distinct, vizează anul 2009. Pentru a facilita poziţionarea în contextul
european, dar şi în cel mondial, au fost cuprinse în tabel şi valorile mediilor
regională, respectiv globală.
Compararea
datelor de mortalitate şi morbiditate raportate la OMS, în baza cărora se
întocmesc rapoartele de statistică sanitară anuale publicate de OMS, referitor
la cele două ţări vecine studiate, arată o evoluţie paralelă evidentă între
majoritatea covârşitoare a indicatorilor de sănătate, care este şi mai evidentă
în perspectiva ultimilor ani.
Debutul
procesului de monitorizare a sănătăţii în România şi Ungaria
Înfiinţarea,
în 1948, a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a orientat, la nivelul ambelor ţări,
interesul spre sănătate şi problemele de sănătate. Perioada aceasta s-a
suprapus primilor ani de planificare economică socialistă. În România, procesul
de evaluare a sănătăţii la modul recomandat de OMS a început cu ancheta de sănătate
din 1959. În Ungaria, iniţial s-au organizat mai multe studii regionale, iar
decizia organizării primei anchete de sănătate pe plan naţional s-a luat doar
în anul 1977: ancheta complexă de morbiditate (KOMOV) s-a derulat timp de un
an, iar rezultatele ei au devenit cunoscute în 1979. România a început procesul de monitorizare a sănătăţii populaţiei cu un
avantaj de douăzeci de ani.
Ambele
ţări s-au inspirat, la prima anchetă, din metodologia elaborată şi recomandată
de OMS, ambele anchete s-au derulat pe eşantioane reprezentative, cu metode
care combinau examinarea şi interogarea, totuşi s-au remarcat mai multe diferenţe.
Eşantionul a fost mult mai mare în România (18,2% din populaţie), iar în
Ungaria de doar 2% din populaţie, precizând că ambele eşantioane au asigurat
reprezentativitatea. Durata perioadei de observare statistică a fost mult mai
lungă – un an întreg – în Ungaria, perioadă în care cei selectaţi au fost chemaţi
şi examinaţi de mai multe ori, s-a urmărit rata mortalităţii în eşantion pe
cauze de deces, utilizarea serviciilor sanitare, iar subiecţii din eşantion au
fost urmăriţi îndeaproape de un chestor, prin interviuri repetate, la fiecare
două săptămâni. În România, pe perioada observării statistice de câteva luni,
cei selectaţi au fost examinaţi într-o singură etapă diagnostică, de mai mulţi
medici specialişti (internist, chirurg, ginecolog sau pediatru), fără a fi
monitorizaţi în evoluţie. În ancheta KOMOV din Ungaria au fost cooptate toate
centrele universitare medicale din ţară şi mediul academic, iar rezultatele au
fost publice şi accesibile cercetătorilor, pe când în România autorităţile
sanitare nu au cooptat mediul universitar şi academic şi rezultatele au fost
accesibile doar unui cerc restrâns de utilizatori avizaţi. În ambele ţări,
prima anchetă de sănătate a fost şi cea mai amplă şi cea mai complexă care s-a
derulat până în prezent.
Perioada
de acumulare a experienţei privind evaluarea sănătăţii
Putem
delimita două intervale în cadrul acestei etape, raportat la anul 1989
(momentul răsturnării orânduirii politice), care a provocat transformări majore
şi în sistemul de sănătate: perioada socialistă premergătoare anului 1989,
respectiv perioada de după 1989.
Înainte de schimbările politice din anul 1989
În
Ungaria, ancheta KOMOV a generat dezbateri referitor la planificarea anchetelor
viitoare, la ritmul şi metoda de evaluare aplicabilă prin prisma costurilor,
eficacităţii şi a eficienţei. S-a ajuns la un consens: reprezentativitatea
trebuie să fie asigurată, dar trebuie aleasă o metodă mai cost-eficientă. Următorul
studiu de interes naţional s-a realizat după cinci ani, în 1984, respectând
recomandarea OMS. Eşantionul a rămas de 200.000 de persoane, stratificat
reprezentativ. Metodologia aplicată s-a schimbat radical: a fost sacrificată
componenta HES şi a avut loc o anchetă de tip HIS, derulată de institutul naţional
de statistică din Ungaria (KSH); specialiştii din sănătate publică au
contribuit doar prin elaborarea chestionarelor şi interpretarea rezultatelor.
A
treia anchetă naţională din Ungaria a avut loc în 1986 pe componenta HIS, dar
cu eşantionul redus la 37.500 de persoane, păstrându-se treptele de
stratificare. În chestionar au fost incluse întrebări legate de aprecierea
subiectivă a stării de sănătate, factori de risc şi comportamentul dăunător sănătăţii.
Organizarea a rămas în sarcina KSH, iar rezultatele au fost publicate.
În
România, perioada comunistă din 1959 până în 1989 s-a remarcat prin
organizarea, respectând metodologia recomandată de OMS pentru anchete HIS+HES,
a trei anchete: • în 1964, la cinci ani după prima, pe un eşantion de 800.000 •
în 1983, la 19 ani după precedenta, pe un eşantion de 48.000 • în 1989, la şase
ani, pe eşantion reprezentativ de 14.000 de persoane.
Reprezentativitatea
a fost asigurată în toate cazurile prin triplă stratificare, rezultatele au
fost prelucrate în structură identică, ca să permită comparaţii. Metoda a fost
caracterizată prin disciplină şi rigurozitatea executării planului de investigaţii
şi examinări şi toate avantajele anchetei combinate HIS+HES. Deşi s-au obţinut
informaţii foarte valoroase prin aceste anchete, ele au fost valorificate doar
de un cerc restrâns de avizaţi, probabil din motive politice.
România
a demarat mai rapid procesul de monitorizare a sănătăţii cu metodă HIS+HES, dar
ulterior nu a respectat recomandarea de frecvenţă a OMS (la fiecare cinci ani
câte o anchetă de sănătate populaţională), în schimb a fost inclusă şi populaţia
infantilă. Astfel, România a avut avantajul de a păşi în noua epocă
postcomunistă cu un capital de informaţii despre sănătatea populaţiei foarte
valoros, care putea fi fructificat în fundamentarea reformelor atât de necesare
sistemului sanitar.
În
Ungaria, din 1984 s-a abandonat componenta HES, care a adus o raţionalizare a
costurilor, dar a redus din calitatea informaţiilor obţinute (anchete HIS).
Acest impediment, al lipsei componentei de examinare, a fost oarecum
contracarat prin frecvenţa relativ mare a anchetelor naţionale. Alt avantaj
pentru Ungaria a fost publicarea şi mediatizarea rezultatelor, care a făcut
posibilă utilizarea lor în scop preventiv şi pentru activitatea de promovare a
sănătăţii.
Perioada ce a urmat tranziţiei din 1989
Experienţa
studiilor a condus în Ungaria la concluzia că ar fi utilă elaborarea unei
metode standardizate, comparabile cu procedeele altor ţări europene, care poate
fi repetată periodic cu un consum de resurse cât mai redus şi care să servească
atât decidenţilor din politica de sănătate, cât şi specialiştilor interesaţi,
cu informaţii actualizate periodic. Astfel s-au născut studiile complexe după
metoda HIS, planificate, reprezentative, cu chestionare tot mai bine elaborate
din anii 2000, 2003, 2007, respectiv sfârşitul anului 2009 şi ritmul anchetelor
s-a intensificat. Au fost elaborate la intervale regulate rapoarte de sănătate,
care coroborează informaţiile obţinute prin anchete cu datele de raportare ale
furnizorilor şi instituţiilor sanitare.
În
România postcomunistă a scăzut frecvenţa anchetelor de sănătate. O singură
anchetă a mai fost finalizată, în 1997, care a îmbinat componenta HIS şi HES,
după care timp de zece ani nu a mai fost evaluată sănătatea populaţiei în
cadrul sistemului sanitar. Rezultatele anchetei din 1997 au scos în evidenţă
deteriorarea indicatorilor de morbiditate cu 10% şi distanţarea de trendul
favorabil al altor ţări europene privind starea de sănătate a populaţiei.
Prin
imboldul proiectelor finanţate din fondurile europene şi impuse de Eurostat în
perioada de preaderare, INS a organizat anchetele pe eşantioane reprezentative
de tip HIS şi EHIS în 2000, 2003, respectiv 2008, dar ele nu au avut impact
medical şi nu şi-au realizat scopul de a pune la dispoziţia decidenţilor din
politica sanitară şi a profesioniştilor din sănătate a unor indicatori şi date,
care să-i ghideze în luarea deciziilor corecte, deoarece nu au fost comunicate.
Bilanţul
ultimului deceniu: au avut loc anchete la fiecare doi-trei ani în Ungaria, iar
în România a fost abandonat – fără prelucrarea rezultatelor, până la această
dată – PNESSP, iniţiat în 2007, când trecuseră zece ani de la ultima evaluare.
Deşi au avut loc anchete de tip interviu derulate de INS, ele au rămas
necunoscute profesioniştilor din sistemul sanitar, decidenţilor şi populaţiei.
Stadiul
actual al monitorizării sănătăţii şi al valorificării rezultatelor
Preocuparea
autorităţilor din Ungaria pentru monitorizarea stării de sănătate a populaţiei
se menţine în continuare, acestea fiind conştiente de faptul că populaţia
înfruntă grave probleme de sănătate: mortalitate ridicată prin boli
cardiovasculare, prin boli psihice (comportament suicidar), cea mai redusă
speranţă de viaţă din Europa. Prin eforturi perseverente ale experţilor şi
autorităţilor de sănătate publică din Ungaria, s-au creat premisele unei
politici de sănătate coerente, factorii de decizie din domeniul politicilor de
sănătate au avut la dispoziţie informaţiile necesare pentru elaborarea şi
implementarea măsurilor fundamentate ştiinţific, luate la momentul oportun
pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei adulte. Specialiştii de sănătate
publică din Ungaria susţin că, în ultimul deceniu, s-a realizat planificarea şi
coordonarea politicilor de sănătate şi s-a realizat un consens naţional asupra
programului de sănătate denumit „Programul pentru însănătoşirea naţiunii“, reuşindu-se
promovarea prevenţiei pe problemele majore de sănătate. În România, au trecut
15 ani de la ultima anchetă medicală despre sănătatea populaţiei.
Ungaria
a reuşit să-şi elaboreze propriul prototip de anchetă în decursul ultimelor
decenii, perseverează în organizarea periodică (la fiecare doi-trei ani) a
anchetelor de sănătate tip HIS, ultima armonizată EHIS. Ciclul de sănătate
publică este pus la baza politicilor de sănătate în Ungaria, mai puţin în
România. În Ungaria se respectă cele trei etape ale ciclului de sănătate publică,
care sunt implementate de către autorităţile sanitare de stat în cursul
fundamentării politicilor de sănătate.
Mediatizarea,
dispersarea rezultatelor anchetelor de sănătate a devenit din ce în ce mai largă,
cu rol educativ pentru sănătate în Ungaria. În România, din păcate, anchetele
tip HIS derulate cu finanţare europeană nu au avut parte de mediatizare, nici
specialiştii interesaţi nu au aflat de ele, iar PNESSP, care a fost intens
mediatizat, nu şi-a atins scopul, a fost compromis şi contramandat. La unele
dezbateri profesionale recente, a apărut ideea reintroducerii, în completarea
metodei HIS, foarte bine elaborate, şi a evaluărilor periodice bazate pe HES.
S-au manifestat şi propuneri privind includerea populaţiei sub 14 ani în
studiile HIS viitoare prin chestionare specifice.
România,
până în 1997, a organizat anchete de tip HIS+HES, cu proceduri foarte bine
elaborate, pe eşantioane reprezentative, care au furnizat informaţii de o
acurateţe ridicată pentru responsabilii de politică sanitară. România a pornit cu un mare avantaj faţă de
Ungaria, încă din anii ’60 ai secolului trecut. Din păcate, în ultimii 15 ani,
acest avantaj a fost pierdut şi lipsa informaţiilor despre sănătatea populaţiei
a crescut instabilitatea planificării în sistemul sanitar, afectat profund şi
de frecventele schimbări de lideri de politică sanitară.
Acest
dezavantaj ar fi putut să fie recuperat, dacă în cadrul PNESSP s-ar fi realizat
obiectivele desemnate pentru acest program. A fost iniţiat, când era foarte
mare nevoie de un program de evaluare a sănătăţii, cu finanţare generoasă, cu
premisele asigurate să devină o reuşită, să furnizeze date despre populaţia
generală, fără eşantionare, indiferent de vârstă şi calitatea de asigurat. Prin
întreruperea programului în faza de prelucrare a datelor (cea mai puţin
costisitoare), s-a blocat şansa de a afla dacă PNESSP şi-ar fi atins acele
scopuri ambiţioase care au fost fixate la conceperea lui sau ar fi devenit
oricum un experiment sortit eşecului. Scopurile PNESSP au fost pertinente
pentru orice anchetă de sănătate, dar mijloacele pentru atingerea lor au fost
irosite.
Trebuia
făcut un nou bilanţ corect al sănătăţii populaţiei din România, pentru a
realiza punctul de plecare pentru ciclul de sănătate. Prin prelucrarea datelor
de la persoanele evaluate până la 1 iunie 2008, deci în primele 11 luni, până
când s-au prezentat puţin peste zece milioane de persoane la evaluare, s-au obţinut
rezultate parţiale, care au fost prezentate la Sinaia, la 14 iunie 2008, în
cadrul unei sesiuni de comunicări, în prezenţa ministrului sănătăţii şi preşedintelui
CNAS. Prezentarea rezultatelor parţiale şi preliminare ale PNESSP de către
specialiştii Unităţii Naţionale de Implementare a proiectului a prefigurat că
s-au produs schimbări majore în morbiditatea populaţiei din România faţă de
situaţia cunoscută de la anchetele precedente. Au fost prezentate şi unele
aspecte ale modului de viaţă şi de alimentaţie ale populaţiei.
EHIS 2008 a fost ţinut în taină din
motive de neînţeles; rezultatele acestei anchete nu au fost transmise specialiştilor
şi structurilor din Ministerul Sănătăţii care coordonau PNESSP, nici experţilor
din Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi
Informatic în Domeniul Sănătăţii, care au aflat ulterior despre derularea şi
rezultatele acestei anchete (în 2009, respectiv 2012). Nici chiar experţi ai
domeniului, membrii ai Academiei Române, nu aveau cunoştinţă de derularea
acestei anchete paralele cu PNESSP în primăvara anului 2008. Nici specialiştii
din direcţiile de sănătate publică judeţene, nici publicul interesat nu au
aflat despre derularea şi rezultatele anchetei şi, la data actualei cercetări,
rezultatele anchetei sunt greu accesibile. Din declaraţiile unor oficiali din
sistemul sanitar reiese că totuşi a existat un cerc restrâns de specialişti care
au avut acces la informaţiile legate de această anchetă.
Rezultatele
EHIS 2008 confirmă rezultatele parţiale preliminare prezentate în 2008, după
evaluarea a zece milioane de persoane în cadrul PNESSP.
Concluzii
În
cursul cercetării, am constatat că, în alte state europene, printre care şi
Ungaria, evaluarea sănătăţii populaţiei a fost realizată în mod sistematic,
acumulându-se o bază de date, iar rezultatele au fost valorificate în
reorganizarea şi perfecţionarea sistemului de sănătate.
România
are de recuperat din dezavantaje: • necunoaşterea detaliată a stării de sănătate
a populaţiei • lipsa diagnosticului de situaţie • lipsa coordonării pe termen
mediu şi lung a programelor şi acţiunilor de sănătate • lipsa de planificare • risipirea
resurselor limitate existente prin incoerenţa politicilor de sănătate.
În ţara noastră, lipsa planificării şi a
analizei în sistemul sanitar a produs şi produce numeroase pagube şi victime;
un exemplu recent este reorganizarea şi reformarea sistemului spitalicesc, care
a eşuat spectaculos în lipsa unui studiu de fezabilitate premergător bazat pe
dovezi ştiinţifice şi fără cunoaşterea realităţilor şi a nevoilor de asistenţă
medicală determinate de starea de sănătate a populaţiei.
Registrele bolilor cronice, care pot furniza
informaţii valoroase în planificarea şi dimensionarea serviciilor de sănătate,
sunt nefuncţionale sau inexistente în ţara noastră, cu unele excepţii, ceea ce
contribuie la un alt aspect negativ al lipsei de planificare: lipsa cronică de
fonduri şi medicamente, imprevizibilitatea şi discontinuitatea tratamentelor.
Ultima evaluare a stării de sănătate a
populaţiei (PNESSP) a eşuat şi a generat cheltuieli devenite inutile prin
faptul că nu a fost finalizat. Nu s-a desfăşurat pe baza unui plan coerent, nu
a respectat o metodologie testată, etapizată cu feedback permanent şi a fost
întrerupt în mod neprofesionist, fără o analiză ştiinţifică transparentă făcută
de specialişti independenţi, aflaţi în afara oricăror conflicte de interese.
Astfel, acest program a fost sacrificat politic şi a generat mai mult consecinţe
politice decât avantaje pentru starea de sănătate a populaţiei şi a sistemului
sanitar românesc. Toate aceste fenomene sunt responsabile pentru lipsa de
dovezi ştiinţifice de la baza reformei sanitare din România, devenite trenantă şi
ineficientă.
Propuneri
În consecinţă, trebuie relansate şi
remodelate în România evaluarea şi monitorizarea periodică a stării de sănătate
a populaţiei. Se impune adoptarea mai multor măsuri urgente.
Evaluarea stării de sănătate a populaţiei
cât mai rapid, finalizată prin întocmirea unui raport naţional despre starea de
sănătate, care să stea la baza elaborării (cu consultarea largă a experţilor pe
plan naţional) strategiei de sănătate pe termen lung, cu putere de lege.
Pe termen mediu, se impune elaborarea şi
punerea în practică a unei metodologii proprii româneşti, bazate pe experienţa
europeană (compatibilă cu sistemul elaborat de Eurostat, dar fără a se limita
la o simplă anchetă prin interviu) de tip HIS+HES prin eşantionare
reprezentativă, şi astfel reluarea cât mai rapidă a procesului de monitorizare
periodică a sănătăţii în România. Se va ţine cont de faptul că, în ţările
dezvoltate şi emergente, câştigă teren bolile cronice netransmisibile, are loc
schimbarea de paradigmă, fenomenul noii tranziţii epidemiologice, ce impune
regruparea resurselor şi reorientarea atenţiei de la bolile transmisibile către
bolile netransmisibile.
Promovarea sănătăţii trebuie să devină o
prioritate naţională, prin concentrarea atenţiei asupra determinanţilor sănătăţii
şi promovarea modului de viaţă sănătos, deoarece se cunosc argumentele care
dovedesc că prevenirea morţilor evitabile este în mai mare măsură influenţată
de schimbarea modului de viaţă, decât de starea sistemului sanitar. Sunt
necesare introducerea educaţiei pentru sănătate de la cea mai fragedă vârstă şi
consilierea ţintită a bolnavilor, pentru un mod de viaţă sănătos.
Interconectarea sistemului de evaluare anuală
a stării de sănătate a asiguraţilor (examenul de bilanţ obligatoriu şi gratuit
pentru fiecare asigurat de pe lista medicilor de familie, prevăzut de
Contractul-cadru), gestionat şi finanţat de casele de asigurări de sănătate,
printr-un sistem de raportare obligatoriu către structurile Ministerului Sănătăţii
responsabile de evaluarea sănătăţii populaţiei. Această măsură ar rezolva
problema monitorizării permanente, cu o frecvenţă anuală a stării de sănătate a
asiguraţilor; ar fi doar o soluţie parţială, dar este finanţată şi în prezent,
deci necesită doar măsuri organizatorice. Ea poate fi standardizată prin
elaborarea unui sistem de raportare de date online sau pe baza unui formular
tipizat, care să uşureze centralizarea şi prelucrarea datelor.
Prin introducerea acestor măsuri, s-ar
realiza un sistem de evaluare a sănătăţii clădit pe două verigi: • una longitudinală, pentru cei asiguraţi
înscrişi pe listele medicilor de familie din reţeaua primară • una transversală, care să cuprindă
întreaga populaţie, prin eşantionare pe bază de stratificare corespunzătoare,
pentru a asigura reprezentativitatea la nivel naţional, repetată din cinci în
cinci ani, care s-ar putea cupla la sistemul european de raportare EHIS.
Aceste măsuri necesită intervenţii politice
bazate pe reconciliere naţională şi consens, deoarece s-a dovedit că, pe lângă
cauzele individuale genetice, biologice, comportamentale, problemele de sănătate
au la bază cauze structurale economice, sociale, culturale complexe pe care
sistemul sanitar nu le poate trata.
Soluţie
de criză
Până la realizarea modelului propus mai sus,
ca o soluţie la îndemână, care nu ar necesita investiţii substanţiale, propunem
prelucrarea datelor colectate în cadrul PNESSP cu instrumente statistice şi
informatice moderne, capabile să elimine sau să minimizeze efectul erorilor de
metodă. Această soluţie este posibilă imediat şi accesibilă cu resursele actual
disponibile, baza de date fiind stocată pe serverele Centrului Naţional de
Statistică şi Informatică în Sănătate Publică.
În lipsa unei strategii pe termen lung
pentru sistemul de sănătate românesc, el va deveni definitiv o victimă a
liberei circulaţii a pacienţilor şi personalului medical în Uniunea Europeană
ce va intra în vigoare din octombrie 2013.
Revizia sistematică a
procedeelor folosite în România pentru evaluarea sănătăţii
Prima anchetă din 1959;
Ancheta stării de sănătate din 1964;
Ancheta stării de sănătate din 1983;
Ancheta din 1989;
Ancheta medicală a stării de sănătate a
populaţiei din 1997;
Ancheta INS SAN 2000;
Ancheta INS din 2003;
Programul naţional pentru evaluarea stării
de sănătate a populaţiei în asistenţa primară din 2007–2009;
Ancheta EHIS 2008 a Institutului Naţional de
Statistică.
50 de ani – 9 anchete
– 5 anchete cu rezultate cunoscute (patru înainte de 1989)
Revizia sistematică a
metodelor de evaluare a sănătăţii populaţiei folosite în Ungaria
Ancheta KOMOV 1977–1978;
Microrecensământul despre sănătate din 1984;
Ancheta Starea de sănătate – 1986;
Din 1991 până în 1997, a funcţionat o anchetă
longitudinală pe un eşantion reprezentativ;
Ancheta HIS din 1994;
Studiul empiric asupra determinismului stării
de sănătate a populaţiei (1997);
Ancheta naţională a stării de sănătate a
populaţiei OLEF 2000;
Ancheta naţională a stării de sănătate a
populaţiei OLEF 2003;
Ancheta pe regiuni MIKROLEF 2007;
Ancheta naţională ELEF 2009, înglobată în
ancheta europeană.
30 de ani – 10 anchete
de sănătate
