Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Cele şapte păcate în practica antibioticoterapiei

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea ANGELESCU joi, 27 noiembrie 2014

1. Lipsa diagnosticului clinic

   Folosirea antibioticelor în orice stare febrilă, cu diagnostic neprecizat „în bănuiala unei infecţii“.
   Tratamentul „la întâmplare“ sau „pe încercate“, nefundamentat pe criterii naţionale (de probabilitate sau, cel puţin, empirice).
   Recurgerea la raţionamente simpliste şi simplificatoare de genul: „febră = infecţie = antibiotice“, atitudine care duce la eşec terapeutic sau la modificarea evoluţiei clinice a bolii, împiedicând stabilirea ulterioară a diagnosticului („mascare“ clinică şi bacteriologică).

 

2. Nefolosirea sau interpretarea greşită a datelor de laborator

   Necunoaşterea (sau ignorarea) unor noţiuni elementare de bacteriologie, necesare pentru înţelegerea spectrului antibacterian al antibioticelor, interpretarea rezultatelor bacteriologice, fixarea tratamentului etiologic antimicrobian pe criterii de probabilitate etc.
   Începerea terapiei cu antibiotice, înainte de recoltarea produselor patologice necesare izolării agentului patogen (frotiu, culturi, inoculări etc.) şi înainte de efectuarea unor examene paraclinice, sugestive sau decisive pentru diag­nostic (leucogramă, VSH, radioscopie pulmonară, sumar de urină etc.).
   Neefectuarea de culturi pe medii anaerobe, bacteriile anaerobe rămâ­nând ignorate, din terapie lipsind antibioticele active pe flora patogenă anaerobă.
   Neefectuarea de frotiuri (coloraţie Gram) din puroi sau alte produse patologice, eroare frecventă mai ales în practica chirurgicală; examinarea frotiului poate da un rezultat bacterio­logic orientativ în cinci minute (culturile durează minimum 24–48 de ore).
   Conducerea tratamentului fără să se ţină seama de sensibilitatea la antibiotice a germenului (fie pe criterii statistice de probabilitate, fie testată prin antibiogramă).
   Considerarea drept agenţi etiologici a unor germeni saprofiţi, cultivaţi din focare sau cavităţi septice deschise sau izolaţi din produse contaminate în cursul recoltării.
   Interpretarea mecanică, subestimarea sau supraevaluarea antibiogramei (mai ales când este efectuată cu metoda difuzimetrică).

 

3. Indicaţii nejustificate

   În stări neinfecţioase (boli alergice, boli de colagen, boli sistemice, neoplasme etc.)
   În boli infecţioase cu agenţi patogeni insensibili la antibiotice (viroze de căi respiratorii superioare, gripă, febre eruptive virale, neuroviroze, stomatite virale, candidoze ale mucoaselor etc., când toate aceste boli sunt necomplicate cu bacterii).
   În boli bacteriene benigne, spontan curabile sau vindecabile prin măsuri igieno-dietetice sau prin inter­venţii de mică chirurgie (enterocolite „banale“, toxiinfecţii alimentare, stafilococii sau streptococii cutanate etc.).
   În supuraţii colectate, greşeală frecventă în practica chirurgicală (ignorarea colecţiilor şi a focarelor infecţioase profunde, neglijarea sau temporizarea inciziilor şi drenajului în supuraţiile şi colecţiile superficiale ale părţilor moi).

4. Alegerea greşită a antibioticelor sau a asocierilor

   Indicaţii nepotrivite prin necunoaşterea sau nerespectarea spectrului antimicrobian.
   Nefolosirea antibioticelor de elecţie.
   Nefolosirea antibioticelor active pe anaerobi, germeni frecvenţi implicaţi în infecţii variate.
   Utilizarea de antibiotice nedifuzabile în focar, în infecţii localizate (urinare, biliare, ale cavităţilor seroase etc.); de exemplu, prescrierea formelor orale de neomicină, colistină, polimixină sau a furazolidonei în infecţii urinare (toate aceste antibiotice nu se absorb în intestin).
   Folosirea în infecţii urinare şi biliare a cloramfenicolului, care se elimină prin urină şi bilă sub formă de metabolit inactiv.
   Utilizarea antibioticelor uzuale în infecţii cu germeni „de spital“, de obicei rezistenţi la antibiotice „clasice“ (este necesară antibiograma sau alegerea pe criterii pe probabilitate).
   Nerespectarea contraindicaţiilor la bolnavul tarat (sensibilizare, sarcină, insuficienţă renală etc.).
   Asocieri inutile „şablon“ (de exemplu, penicilină + aminoglicozid), în boli curabile prin monoterapie.
   Asocieri de antibiotice antagoniste.
   Asocieri de antibiotice care însumează reacţii adverse (de exemplu, două antibiotice oto- sau nefrotoxice; două antibiotice cu spectru larg, care determină disbacterioze grave etc.).
   Folosirea unui cocteil de antibiotice prescrise la întâmplare, fără preocupare pentru diagnosticul etiologic.

 

5. Greşeli în conducerea tratamentului

   Dozaj excesiv sau doze insuficiente.
   Durata insuficientă sau prelungirea inutilă a tratamentului.
   Distanţarea mare între doze sau nedistanţarea lor în insuficienţa renală.
   Schimbarea frecventă a antibioticelor (la una-trei zile), fără să se aştepte suficient semnele de eficacitate.
   Continuarea tratamentelor după apariţia reacţiilor adverse (stomatită cu Candida, manifestări alergice sau toxice, insuficienţă renală etc.).
   Abuz de aplicări locale, pe tegumente, pe mucoase, în aerosoli sau în cavităţi seroase (sensibilizante).

 

6. Utilizarea abuzivă a antibioticelor în scop profilactic

   Profilaxia cu antibiotice a suprainfecţiilor bacteriene ipotetice, în orice viroză respiratorie sau gripă, necomplicate, cu evoluţie banală.
   Profilaxia cu antibiotice „de rutină“ în orice act chirurgical sau obstetrical.
   Supraasigurarea cu antibiotice a unor acte medico-chirurgicale rezolvabile prin măsuri simple, curente: igiena tegumentară, mici „îngrijiri“, asepsie şi antisepsie, intervenţii de mică chirurgie.
   Profilaxia „tuturor infecţiilor posibile“ prin multiple asocieri antibiotice („umbrela de antibiotice“) folosite (incorect, dar frecvent) mai ales în secţii de terapie intensivă, de chirurgie şi de pediatrie; deseori, această atitudine este deliberată, „de complezenţă“, din comoditate (lipsă de efort pentru diagnostic bacteriologic) sau din teama de responsabilitate administrativă.
   Prescrierea de antibiotice la solicitarea bolnavului sau la presiunea exercitată de familia acestuia.

 

7. Greşeli în tehnica de administrare

   Nerespectarea indicaţiilor din prospect, privind modul de administrare: tehnica dizolvării pulberilor, alegerea solvenţilor, tehnica injectării intramusculare sau intravenoase, a administrării orale, a aplicării locale, evitarea incompatibilităţilor cu alte substanţe.
   Nerespectarea asepsiei stricte la injectare: deşi medicamentul este antibiotic, el nu oferă nicio protecţie faţă de infecţii transmise prin seringă, fie ele bacteriene sau virale.
   Neefectuarea instructajului şi a controlului personalului sanitar mediu care efectuează tratamentele cu antibiotice.
   Lipsa trusei de urgenţă pentru terapia şocului anafilactic la antibiotice.
 

Prof. dr. Mircea Angelescu

(11 dec. 1923 – 5 mai 2010) a fost promotorul utilizării raţionale a antibioticelor în România. Textul alăturat a fost publicat prima oară în urmă cu aproape patru decenii (revista „Produse farmaceutice“, ianuarie 1975) şi, cu minime corecţii, rămâne foarte actual. Conceptul folosirii raţionale a antibioticelor a fost apoi dezvoltat într-o carte tipărită în 30.000 de exemplare, distribuită gratuit medicilor din România. Ulterior, profesorul Angelescu a dezvoltat un ghid practic de antibioticoterapie (1987), continuat şi după 1989 ca Ghidul Angelescu.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC