1. Lipsa
diagnosticului clinic
Folosirea antibioticelor în orice stare
febrilă, cu diagnostic neprecizat „în bănuiala unei infecţii“.
Tratamentul „la întâmplare“ sau „pe
încercate“, nefundamentat pe criterii naţionale (de probabilitate sau, cel
puţin, empirice).
Recurgerea la raţionamente simpliste şi
simplificatoare de genul: „febră = infecţie = antibiotice“, atitudine care duce
la eşec terapeutic sau la modificarea
evoluţiei clinice a bolii, împiedicând stabilirea ulterioară a diagnosticului
(„mascare“ clinică şi bacteriologică).
2. Nefolosirea sau
interpretarea greşită a datelor de laborator
Necunoaşterea (sau ignorarea) unor noţiuni
elementare de bacteriologie, necesare pentru înţelegerea spectrului
antibacterian al antibioticelor, interpretarea rezultatelor bacteriologice,
fixarea tratamentului etiologic antimicrobian pe criterii de probabilitate etc.
Începerea terapiei cu antibiotice, înainte
de recoltarea produselor patologice necesare izolării agentului patogen
(frotiu, culturi, inoculări etc.) şi înainte de efectuarea unor examene
paraclinice, sugestive sau decisive pentru diagnostic (leucogramă, VSH,
radioscopie pulmonară, sumar de urină etc.).
Neefectuarea de culturi pe medii anaerobe,
bacteriile anaerobe rămânând ignorate, din terapie lipsind antibioticele
active pe flora patogenă anaerobă.
Neefectuarea de frotiuri (coloraţie Gram)
din puroi sau alte produse patologice, eroare frecventă mai ales în practica
chirurgicală; examinarea frotiului poate da un rezultat bacteriologic
orientativ în cinci minute (culturile durează minimum 24–48 de ore).
Conducerea tratamentului fără să se ţină
seama de sensibilitatea la antibiotice a germenului (fie pe criterii statistice
de probabilitate, fie testată prin antibiogramă).
Considerarea drept agenţi etiologici a unor
germeni saprofiţi, cultivaţi din focare sau cavităţi septice deschise sau
izolaţi din produse contaminate în cursul recoltării.
Interpretarea mecanică, subestimarea sau
supraevaluarea antibiogramei (mai ales când este efectuată cu metoda difuzimetrică).
3. Indicaţii
nejustificate
În stări neinfecţioase (boli alergice, boli
de colagen, boli sistemice, neoplasme etc.)
În boli infecţioase cu agenţi patogeni
insensibili la antibiotice (viroze de căi respiratorii superioare, gripă, febre
eruptive virale, neuroviroze, stomatite virale, candidoze ale mucoaselor etc.,
când toate aceste boli sunt necomplicate cu bacterii).
În boli bacteriene benigne, spontan curabile
sau vindecabile prin măsuri igieno-dietetice sau prin intervenţii de mică
chirurgie (enterocolite „banale“, toxiinfecţii alimentare, stafilococii sau
streptococii cutanate etc.).
În supuraţii colectate, greşeală frecventă
în practica chirurgicală (ignorarea colecţiilor şi a focarelor infecţioase
profunde, neglijarea sau temporizarea inciziilor şi drenajului în supuraţiile
şi colecţiile superficiale ale părţilor moi).
4. Alegerea greşită a
antibioticelor sau a asocierilor
Indicaţii nepotrivite prin necunoaşterea sau
nerespectarea spectrului antimicrobian.
Nefolosirea antibioticelor de elecţie.
Nefolosirea antibioticelor active pe
anaerobi, germeni frecvenţi implicaţi în infecţii variate.
Utilizarea de antibiotice nedifuzabile în
focar, în infecţii localizate (urinare, biliare, ale cavităţilor seroase etc.);
de exemplu, prescrierea formelor orale de neomicină, colistină, polimixină sau
a furazolidonei în infecţii urinare (toate aceste antibiotice nu se absorb în
intestin).
Folosirea în infecţii urinare şi biliare a
cloramfenicolului, care se elimină prin urină şi bilă sub formă de metabolit
inactiv.
Utilizarea antibioticelor uzuale în infecţii
cu germeni „de spital“, de obicei rezistenţi la antibiotice „clasice“ (este
necesară antibiograma sau alegerea pe criterii pe probabilitate).
Nerespectarea contraindicaţiilor la bolnavul
tarat (sensibilizare, sarcină, insuficienţă renală etc.).
Asocieri inutile „şablon“ (de exemplu,
penicilină + aminoglicozid), în boli curabile prin monoterapie.
Asocieri de antibiotice antagoniste.
Asocieri de antibiotice care însumează
reacţii adverse (de exemplu, două antibiotice oto- sau nefrotoxice; două
antibiotice cu spectru larg, care determină disbacterioze grave etc.).
Folosirea unui cocteil de antibiotice
prescrise la întâmplare, fără preocupare pentru diagnosticul etiologic.
5. Greşeli în
conducerea tratamentului
Dozaj excesiv sau doze insuficiente.
Durata insuficientă sau prelungirea inutilă
a tratamentului.
Distanţarea mare între doze sau
nedistanţarea lor în insuficienţa renală.
Schimbarea frecventă a antibioticelor (la
una-trei zile), fără să se aştepte suficient semnele de eficacitate.
Continuarea tratamentelor după apariţia
reacţiilor adverse (stomatită cu Candida,
manifestări alergice sau toxice, insuficienţă renală etc.).
Abuz de aplicări locale, pe tegumente, pe
mucoase, în aerosoli sau în cavităţi seroase (sensibilizante).
6. Utilizarea abuzivă
a antibioticelor în scop profilactic
Profilaxia cu antibiotice a suprainfecţiilor
bacteriene ipotetice, în orice viroză respiratorie sau gripă, necomplicate, cu
evoluţie banală.
Profilaxia cu antibiotice „de rutină“ în
orice act chirurgical sau obstetrical.
Supraasigurarea cu antibiotice a unor acte
medico-chirurgicale rezolvabile prin măsuri simple, curente: igiena
tegumentară, mici „îngrijiri“, asepsie şi antisepsie, intervenţii de mică
chirurgie.
Profilaxia „tuturor infecţiilor posibile“
prin multiple asocieri antibiotice („umbrela de antibiotice“) folosite
(incorect, dar frecvent) mai ales în secţii de terapie intensivă, de chirurgie
şi de pediatrie; deseori, această atitudine este deliberată, „de complezenţă“,
din comoditate (lipsă de efort pentru diagnostic bacteriologic) sau din teama
de responsabilitate administrativă.
Prescrierea de antibiotice la solicitarea
bolnavului sau la presiunea exercitată de familia acestuia.
7. Greşeli în tehnica
de administrare
Nerespectarea indicaţiilor din prospect,
privind modul de administrare: tehnica dizolvării pulberilor, alegerea
solvenţilor, tehnica injectării intramusculare sau intravenoase, a
administrării orale, a aplicării locale, evitarea incompatibilităţilor cu alte
substanţe.
Nerespectarea asepsiei stricte la injectare:
deşi medicamentul este antibiotic, el nu oferă nicio protecţie faţă de infecţii
transmise prin seringă, fie ele bacteriene sau virale.
Neefectuarea instructajului şi a controlului
personalului sanitar mediu care efectuează tratamentele cu antibiotice.
Lipsa trusei de urgenţă pentru terapia
şocului anafilactic la antibiotice.
|
Prof. dr. Mircea
Angelescu
(11
dec. 1923 – 5 mai 2010) a fost promotorul utilizării raţionale a antibioticelor
în România. Textul alăturat a fost publicat prima oară în urmă cu aproape patru
decenii (revista „Produse farmaceutice“, ianuarie 1975) şi, cu minime corecţii,
rămâne foarte actual. Conceptul folosirii raţionale a antibioticelor a fost
apoi dezvoltat într-o carte tipărită în 30.000 de exemplare, distribuită
gratuit medicilor din România. Ulterior, profesorul Angelescu a dezvoltat un
ghid practic de antibioticoterapie (1987), continuat şi după 1989 ca Ghidul
Angelescu. |
